Vineri au intrat în vigoare o parte dintre modificările introduse de Executiv în iunie 2016 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Concret, modificările respective au apărut la prevederile Codului rutier despre susținerea examenului auto.
Astfel, începând de de-acum, proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului auto este înregistrată video, iar proba practică este înregistrată audio-video. Această schimbare era necesară în condițiile în care se dorește asigurarea și verificarea legalității examenului auto.
„Pentru asigurarea și verificarea legalității examenului de obținere a permisului de conducere, modul de desfășurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video, cât și audio, cu sisteme tehnice de monitorizare”, dispune Codul rutier începând de vineri.
În cazul probei practice, bine de știut este că dispozitivele de înregistrare sunt instalate direct pe autovehiculele folosite la susținerea acesteia. Conform unui comunicat de presă de vineri al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, aplicarea efectivă a noilor prevederi legale, în cazul probei practice, se face, în etape, abia de astăzi. Mai precis, azi se începe înregistrarea probelor practice în București și în județul Ilfov, iar în următoarele zile se va proceda la fel și în restul județelor.
„Stocarea datelor se realizează astfel încât să permită identificarea exactă a înregistrărilor după examinator, ziua și ora examinării. Înregistrările audio și video realizate nu reprezintă informații de interes public. În cazul în care candidatul contestă rezultatul probei practice, înregistrările vor fi puse la dispoziția instanței competente”, scrie în anunț.
Totuși, există și unele excepții. Mai precis, proba practică a examenului auto nu este înregistrată nici video, nici audio în cazul categoriilor AM, A1, A2 și A.
Categoria AM cuprinde mopedele, iar categoria A - motocicletele cu sau fără ataș și triciclurile cu motor cu puterea de peste 15 kW. Categoria A1 include motocicletele cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, dar și triciclurile cu motor cu puterea maximă de 15 kW, iar categoria A2 - motocicletele cu puterea maximă de 35 kW, cu un raport putere/greutate care nu depășește 0,2 kW/kg și care nu sunt derivate dintr-un vehicul având mai mult de dublul puterii sale.
Camerele de monitorizare a desfășurării probelor examenului auto sunt asigurate de fiecare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor care organizează examenul.
„Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație”, stabilește Codul rutier. Examenul auto este constituit dintr-o probă teoretică, prin care se verifică cunoștințele candidaților, și o probă practică, prin care se verifică aptitudinile și comportamentul acestora.
„Pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere este precedată de o evaluare obligatorie a capacităților psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere ori tramvaielor”, se mai arată în Codul rutier.
Cea mai recentă modificare majoră privind examenul auto a fost făcută în toamna anului 2015. La acel moment, s-a stabilit că persoanele care trec cu succes de proba teoretică pot susține proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică. Înainte, cei care picau proba practică trebuiau să treacă din nou de proba teoretică.
Comentarii articol (1)