avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 559 soluții astăzi
Forum Activitate Bulfeci

Activitate Bulfeci

Răspuns la discuția incompatibilitate judecãtor
Din păcate nu mai am nicio cale de atac. Am formulat în termen legal contestaţie în anulare, dar nu am avut nicio şansă.
Precizez că, obiectul cererii dedusă judecăţii este stabilirea valorii şi obligarea debitorului să plătescă o sumă de bani pentru a acoperi prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei de a face, iar suma de bani este dovedită prin raport de expertiză judiciară întocmit la cererea expresă a debitorului, ce recunoaşte şi acceptă că datorează suma respectivă, întrucât nu a cerut anularea raporrtului de expertiză până în acest moment, însă refuză să o plătească de bună voie.
În atare situaţie mai există vreo şansă de a recupera de la debitorul obligaţiei, ce este în termen nefiind prescris dreptul de a cere punerea în executare a titlului primordial, echivalentul bănesc al prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligaţiei de face prevăzută irevocabil în dispozitivul titlului?
Vă mulţumesc !
Răspuns la discuția incompatibilitate judecãtor
Cu tot respectul, dar judecătorul respectiv deja a făcut parte din completul instanţei de control judiciar.
Apropous, litigiul în care s-a pronunţat judecătorul respectiv, avea ca obiect stabilirea echivalentului bănesc al obligaţiei de a face impusă prin hotărâre irevocabilă pe care debitorul, o bancă, nu a prestat-o, art. 580 ind. 3 rap. la art. 574 C.p.c., titlu a cărui punere în executare nu este prescrisă.
Cu toate acestea, în această procedură de punere în executare a titlului reprezentat de o hotărâre irevocabilă, completul din care face parte şi acest judecător, ce are împrumut de 120.000 EURO şi soţul angajat ca director la această bancă debitoare, stabileşte, evident ilicit, că este prescris dreptul de a recupera echivalentul bănesc al obligeţiei de a face al cărui drept de a-l recupera prin executare silită nu este prescris.
Prin urmare, într-o atarte situaţie, ce pot face?!
Răspuns la discuția incompatibilitate judecãtor
Sunt de acord cu dvs., numai că toate acestea le-am aflat după pronunţarea deciziei
Un judecător, ce are un împrumut de peste 120000 EURO pentru o perioadă de 20 de ani şi mai are şi soţul angajat pe o funcţie importantă la cel care i-a împrumutat banii, poate face parte din completul de recurs în care debitor-intimat este cel de la care soţul câştigă un salariu de 8000 lei/lună şi căruia are obligaţia să-i restituie împrumutul?
Aştept cu nerăbdare răspunsurile dvs.
Sunt asociat unic şi fondator al unei SRL, care, în 12.05.1998 a obţinut o hotărâre irevocabilă dată de Curtea Supremă de Justiţie prin care sucursala din Botoşani a unei bănci comerciale a fost obligată să restituie integral bunurile sechestrate nelegal şi să presteze obligaţia de restabilire a situaţiei anterioare actelor de executare din 06.03.1995 anulate irvocabil după 3 ani de judecată.
Ulterior, din postura de debitor această bancă a cerut şi obţinut la 01.11.2001 din partea judecătorului-sindic al Tribunalului Botoşani deschiderea procedurii de faliment împotriva societăţii mele, creditor potrivit titlului executoriu descris mai sus.
Fără să se dispună dizolvarea SRL-ului, potrivit legii, se desemnează lichidator, care, în acţiunile mele de punere în executare a titlului împotriva băncii, se prezenta în instanţă şi susţinea că nu îşi însuşeşte acţiunile mele împotiva băncii respective.În ianuarie 2005 judecătorul-sindic al Tribunalului Botoşani dispune închiderea procedurii de faliment pe motiv că nu sunt bunuri de valorificat pentru satisfacerea aşa-zisului creditor şi în conseciţă dispune radierea societăţii mele din RC, fără ca anteiro să fi dispus dizolvarea.
Preciez că, în toată această perioadă s-a omis să se facă aplicarea prevederilor speciale ale art. 236 (fost 231) din L. nr. 31/1990 referitoare la efectul juridic al dizolvării unei SRL cu asociat unic.
Vă rog, să aveţi disponibilitatea şi să-mi daţi un răspuns cu privire la aceste aspecte descrise mai sus, sunt sau nu acte de justiţie.