Activitate carmendandu

Revin la subiect. Cred ca am gasit o solutie (destul de) rapida la problema: ordonanta presedintiala. Citez din sent civ 583/C/13.03.2008 Judecatoria Mangalia (scuze pentru lungimea citatului; sublinierile imi apartin):

"În conformitate cu dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 „prezenta lege, orice alte reglementari adoptate în domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, precum si orice act juridic emis sau, dupa caz, încheiat în acest domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului”, iar alineatul al treilea al aceluiasi articol prevede ca „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile si deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si în cauzele solutionate de instantele judecatoresti”.
De asemenea, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care a dezvoltat legaturi de atasament.
Desi încuviintarea dreptului unui parinte de a avea legaturi personale cu minorul nu este prevazuta printre masurile vremelnice asupra carora se poate statua, pe calea ordonantei presedintiale si pe parcursul procesului de divort (conform art. 6132 din Codul de procedura civila), instanta a apreciat ca o asemenea cerere este admisibila.
Astfel, în masura în care legea permite luarea unei masuri vremelnice de încredintare a copilului catre unul sau altul dintre parinti în timpul procesului de divort, instanta apreciaza ca negarea dreptului parintelui caruia nu i-a fost încredintat copilul de a avea, tot cu caracter vremelnic, legaturi personale cu acesta, în aceeasi perioada de timp, ar constitui o grava încalcare a drepturilor acestui parinte, dar si a principiului interesului superior al copilului, care trebuie sa mentina relatii personale si contacte directe cu ambii parinti.
Mai mult decât atât, instanta apreciaza ca o astfel de cerere este admisibila si în situatia în care minorul nu este încredintat prin hotarâre vremelnica unuia dintre parinti, ci se afla în îngrijirea de fapt a acestuia, iar parintele la care se afla copilul îngradeste sau restrânge în orice mod, pe durata procesului de divort, dreptul celuilalt parinte de a avea relatii personale cu acel copil.
Pe de alta parte, instanta considera ca, din interpretarea coroborata si sistematica a dispozitiilor legale anterior mentionate, se desprinde concluzia ca si luarea unei masuri provizorii (pe calea ordonantei presedintiale si pe timpul procesului de divort) de stabilire a unui program de vizitare a copilului, ca si materializare a dreptului unui parinte de a avea legaturi personale cu acesta, trebuie sa se subordoneze exclusiv principiului interesului superior al copilului.
Printre conditiile speciale de admisibilitate a ordonantei presedintiale este prevazuta si aceea a urgentei care se justifica atunci când masura ce urmeaza a fi adoptata este necesara, printre altele, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întârziere ori pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara.
Modalitatile concrete de exercitare a dreptului unui parinte de a avea legaturi personale cu copilul constau în vizitarea copilului la locuinta parintelui caruia i-a fost încredintat sau în grija caruia se afla, lasarea copilului în vizita la locuinta celuilalt parinte, vizitarea copilului la scoala, etc.
De asemenea, dreptul de a avea legaturi personale cu copilul trebuie realizat în asa fel încât sa nu aiba o influenta negativa asupra cresterii copilului, iar exercitarea acestui drept nu trebuie stingherita, eventual, de prezenta obligatorie a celuilalt parinte sau a altor persoane, comunicarea dintre parintele caruia nu i-a fost încredintat copilul si acel copil urmând sa aiba loc în mod firesc, fara nicio restrângere."

avocat_lascoschi@yahoo.com a scris:

Restrangerea drepturilor tatilor nu poate fi dispusa de instante...
Nu scriu mai mult pentru ca este posibil sa cititi degeaba ceea ce scriu...daca cititi...

Domnule avocat, imi cer scuze daca am lasat cumva impresia ca nu ma intereseaza ce scrieti. Din pacate, nu am foarte mult timp in aceasta perioada, asa ca intru destul de rar pe forum, dar asta nu inseamna ca nu va citesc cu atentie.

Diferenta dintre punctele noastre de vedere pare sa fie urmatoarea: eu spun ca doar instantele pot limita dreptul copilului la relatii personale cu unul dintre parintii sai, daca acest lucru este in interesul copilului. Dvs spuneti ca nici macar instantele nu au aceasta calitate. Sunt foarte interesata sa aflu argumentele dvs.

Pe de alta parte, oricum ar fi, problema pe care am ridicat-o ramane nerezolvata: ce se poate face practic cand unul dintre parinti limiteaza nelegal dreptul celuilalt parinte la relatii personale cu copilul?

Cat despre asociatii, am spus deja ca, din punctul meu de vedere, ar merita infiintata o asociatie care sa se ocupe de drepturile copilului si sa gaseasca solutii care sa suplineasca modul mai degraba defectuos in care autoritatile publice inteleg sa gestioneze domeniul.

.............

@ S ALEXA

Doamna, un rau nu justifica un alt rau. In plus, orice i-ar spune sau i-ar face un barbat unei femei sau o femeie unui barbat, acest lucru nu are legatura cu drepturile copilului.

@ S ALEXA

Doamna, cu tot respectul, nu intereseaza aici cat de minunate sunt mamele, sau cat de nemaipomeniti sunt tatii. Asociatiile de mame sau de tati isi au probabil rostul lor, insa daca ar fi sa infiintez o asociatie ar fi una care sa se preocupe exclusiv de drepturile copiilor.

Este adevarat ca, in practica, mamele se lovesc cel mai des de refuzul tatalui de a (mai) plati pensie de intretinere. La fel, tatii se lovesc cel mai des de refuzul mamelor de a le (mai) permite sa aiba o relatie cu copilul. In ambele cazuri sunt incalcate drepturile copilului. Din nefericire, copiii devin victime colaterale - si nevinovate - ale conflictului dintre parinti. Daca parintii s-ar concentra exclusiv pe drepturile copilului lor si nu pe credinta ca ei sunt parinti "buni", fostul partener transformandu-se peste noapte intr-un parinte "rau", multe lucruri ar deveni brusc mult mai simple. Dar, din nefericire, parintii prefera sa se concentreze exclusiv pe propriile frustrari.

Altfel, sa stiti, doamna, ca un copil este in mod natural de partea ambilor sai parinti.

Cat despre legile invocate de mine si de domnul trope_doi, poate ca ar fi cazul ca si cetatenii Romaniei sa intre in secolul XXI. Nu stiu daca ati calatorit in Occident, doamna, dar daca ati facut-o sunt sigura ca ati observat ca in restaurantele de acolo, toaletele destinate barbatilor sunt dotate cu mese speciale pentru schimbatul scutecelor nou-nascutilor. Pentru ca e perfect posibil ca un nou nascut sa fie incredintat tatalui, sau ca nou-nascutul sa fie incredintat ambilor parinti si sa locuiasca o perioada doar cu tatal. La noi, nici macar toaletele destinate femeilor nu au mese pentru schimbatul scutecelor :(.

avocat_lascoschi@yahoo.com a scris:

Singura exceptie cand se poate vorbi despre interesul suprem al minorului este atunci cand copilul are pana la varsta de 5 ani...sau, sa zicem, 6 ani...varsta pana la care mama lui poate exercita mai bine ( de regula) atributiile parintesti..

Aici, cu tot respectul, am o opinie diferita. Art. 122 alin 1 din Legea 19/2000 prevede ca de concediul si indemnizatia de crestere a copilului pana la 2 ani poate sa beneficieze oricare dintre parintii copilului. Asta inseamna ca legiuitorul a stabilit ca ambii parinti au competente egale in privinta cresterii si ingrijirii copilului, chiar si cand copilul este la o varsta frageda.

Acest lucru este in conformitate cu jurisprudenta CEDO in materie. Astfel, in cazul Petrovic vs Austria, Curtea a stabilit urmatoarele: "fără a neglija diferenţele care pot să existe între tata şi mamă în relaţia cu copilul lor la acesta vârstă (vârsta fragedă), Curtea consideră că, în privinţa îngrijirilor ce au a fi acordate copiilor în această perioadă, cei doi părinţi se găsesc într-o situaţie analoagă".

Pe baza acestor prevederi din dreptul intern si din jurisprudenta CEDO, o hotarare de incredintare care este motivata in principal pe considerente legate de varsta si de sexul copilului poate fi denuntata la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii - evident, pentru discriminare. Judecatorul care a dat hotararea poate fi amendat. Iarasi, o astfel de hotarare poate fi atacata si la CEDO, pentru incalcarea art. 14 in conjunctie cu art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Revenind insa la subiectul principal al acestui fir, va supun atentiei Decizia 82/2003 a Curtii Constitutionale, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei.

Curtea a decis ca respectivul articol este constitutional, deci a respins exceptia de neconstitutionalitate. In motivatie se arata urmatoarele: "Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca textul de lege dedus controlului utilizeaza termenul de drepturi ale parintelui divortat, caruia nu i s-a incredintat copilul, dar care pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala in opozitie cu tertele persoane si, in special, cu celalalt parinte, caruia i s-a incredintat copilul si care este debitorul obligatiilor corelative, fiind tinut sa-i asigure fostului sau sot, care si-a pastrat calitatea de parinte, realizarea efectiva a drepturilor conferite de lege. O atare conduita cooperanta este impusa de imprejurarea ca drepturile mentionate constituie, in realitate, mijloace pentru indeplinirea obligatiilor pe care le are orice parinte fata de copilul sau si care subzista atata timp cat parintele nu este decazut din drepturile parintesti. Astfel, prin derogare de la regula potrivit careia orice drept da expresie unui interes legitim, dreptul parintelui de a avea legaturi personale cu minorul este recunoscut in considerarea interesului exclusiv al copilului."

Curtea face asadar referire la "drepturile conferite de lege", nu la drepturile stabilite printr-o hotarare judecatoreasca. Iar daca, in opinia Curtii Constitutionale, parintele divortat caruia i s-a incredintat copilul are obligatia de a respecta drepturile celuilalt parinte, inclusiv dreptul la viata familiala, atunci parintele care locuieste cu copilul dar care nu are inca hotarare de incredintare are exact aceeasi obligatie fata de parintele care nu (mai) locuieste impreuna cu propriul copil.

Insa, asa cum am aratat pana acum, incalcarea acestei obligatii nu poate fi sanctionata de institutii si autoritati publice (aceste institutii si autoritati neavand niciun instrument prin care sa poata interveni), ceea ce inseamna ca statul roman nu are capacitatea de a proteja eficient dreptul la viata de familie. Iar aceasta incapacitate poate fi sanctionata de catre CEDO.

Mai intai, scuze pentru absenta.

Cred ca cel mai bine e sa prezint legislatia pe care o consider relevanta pentru discutie (sublinierile imi apartin).

A. Legea 272/2004

art. 8. (1) Copilul are dreptul la stabilirea si pastrarea identitatii sale.
(2) Copilul este inregistrat imediat dupa nastere si are de la aceasta data dreptul la un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si, daca este posibil, de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut si educat de acestia.
(3) Parintii aleg numele si prenumele copilului, in conditiile legii.
(4) Copilul are dreptul de a-si pastra cetatenia, numele si relatiile de familie, in conditiile prevazute de lege, fara nici o ingerinta.
(5) Daca se constata ca un copil este lipsit, in mod ilegal, de elementele constitutive ale identitatii sale sau de unele dintre acestea, institutiile si autoritatile publice sunt obligate sa ia de urgenta toate masurile necesare in vederea restabilirii identitatii copilului.

art. 14. (1) Copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament.
(2) Copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, in masura in care acest lucru nu contravine interesului sau superior.
(3) Parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, decat in cazurile in care instanta decide in acest sens, apreciind ca exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului.

art. 16. (1) Copilul care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre acestia printr-o masura dispusa in conditiile legii are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(2) Instanta judecatoreasca, luand in considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, daca exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.

B. Conventia ONU cu privire la drepturile copilului

art. 8. 1. Statele parti se obliga sa respecte dreptul copilului de a-si pastra identitatea, inclusiv cetatenia, numele si relatiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fara nici o imixtiune ilegala.
2. In cazul in care un copil este lipsit in mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identitatii sale, statele parti vor asigura asistenta si protectia corespunzatoare pentru ca identitatea acestuia sa fie restabilita cat mai repede posibil.

art. 9 alin. 1. Statele parti vor veghea ca nici un copil sa nu fie separat de parintii sai impotriva vointei acestora, excepand situatia in care autoritatile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare si cu respectarea legilor si a procedurilor aplicabile, ca aceasta separare este in interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesara in cazuri particulare cum ar fi, de exemplu, in cazul copiilor maltratati sau neglijati de parinti sau in cazul in care parintii traiesc separat si se impune luarea unei hotarari cu privire la locul de resedinta a copilului.

Ce rezulta din toate aceste prevederi? Ca, atit timp cat nu exista o hotarare judecatoreasca definitiva, dreptul parintelui la relatii personale cu copilul sau si dreptul copilului la relatii personale cu oricare dintre parintii sai se exercita pe deplin. Cu alte cuvinte, doar instanta (si nimeni altcineva) este autorizata sa limiteze exercitiul acestui drept.

Daca parintii locuiesc separat, atita vreme cat nu exista o hotarare judecatoreasca definitiva, parintele la care nu locuieste copilul are dreptul deplin la relatii personale cu copilul. Daca celalalt parinte ii interzice sa aiba relatii cu copilul, aceasta interdictie este ilegala.

Pe scurt, orice limitare a dreptului la viata de familie este ilegala atit timp cat nu decurge dintr-o hotarare judecatoreasca definitiva.

Parintele care este supus la o astfel de limitare ilegala este indreptatit sa ceara sprijinul institutiilor si autoritatilor publice. Mai mult, de vreme ce este incalcat in egala masura si dreptul copilului, parintele este chiar obligat sa faca asta, in virtutea art. 32 pct. d din Legea 272/2004, care prevede ca parintii sunt obligati "sa intreprinda toate masurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor".

Cu toate acestea, din motivele expuse cat se poate de limpede de trope_doi, institutiile si autoritatile publice nu pot interveni. Astfel, dreptul la viata de familie al unui parinte si al copilului sau pot fi incalcate de celalalt parinte pana in momentul in care instanta da o hotarare definitiva.

Cu alte cuvinte, institutiile si autoritatile publice nu pot apara eficient dreptul la viata de familie - si, in aceste conditii, orice parinte caruia i-a fost astfel incalcat acest drept poate, dupa ce obtine o hotarare definitiva, sa se adreseze CEDO pentru a obtine daune morale din partea statului roman.

Pentru a iesi din aceasta situatie, cred ca este suficient daca art. 307 CP s-ar putea aplica si in cazul in care nu exista inca nicio hotarare judecatoreasca (in acest caz prezumandu-se ca minorul este incredintat ambilor parinti si ca exista un program de relatii personale cu minorul stabilit de acestia).

Este adevarat, nu te poti adresa CEDO decit dupa ce ai epuizat toate caile de atac din Romania. Suntem in acord pe aceasta chestiune.

Dar problema ridicata de mine ramane, cred. Sa presupunem ca dvs va este incalcat, in mod ilegal, dreptul la secretul corespondentei, un drept fundamental. Va duceti la politie si reclamati acest lucru. Politistul nu va va intreba niciodata daca aveti vreo hotarare judecatoreasca prin care sa va fie recunoscut acest drept si prin care sa vi se stabileasca un eventual program de lectura a corespondentei. Politistul n-o sa va spuna niciodata ca pana nu aveti o astfel de hotarare el nu poate face nimic.

Daca insa va este incalcat dreptul la viata de familie, politistul va va cere sa-i prezentati o hotarare prin care instanta v-a recunoscut acest drept si v-a stabilit un program de vizitare, si va va spune ca in absenta unei astfel de hotarari el nu va poate ajuta in niciun fel.

Observati diferenta?

In cazul dreptului la viata de familie, acest drept va poate fi incalcat, cu acceptul autoritatilor, pana in momentul in care aveti, in fine, o hotarare judecatoreasca. Si, tinand cont de lentoarea justitiei romane, perioada de timp dintre momentul in care incepe sa va fie incalcat dreptul la viata de familie si momentul in care obtineti o hotarare judecatoreasca poate fi foarte lunga.

In acest interval de timp, institutiile si autoritatile publice nu pot face nimic, desi art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului e interpretat in jurisprudenta CEDO ca fiind unul care obliga statul sa intervina atunci cand dreptul la viata de familie este incalcat (statele avand o obligatie pozitiva in acest sens, nu doar obligatii negative).

Citez la randul meu din decizia CEDO in cazul Amanalachioai vs Romania (sublinierile imi apartin): "Interesul copilului impune ca numai anumite circumstante cu totul exceptionale sa poata duce la o ruptura a unei parti a legaturii de familie si ca sa se faca tot posibilul sa se pastreze relatiile personale si, daca este cazul, la momentul potrivit, “sa se reconstituie” familia. Curtea a apreciat ca motivele retinute de instantele nationale pentru a refuza inapoierea fetitei la tatal sau nu corespund circumstantelor “cu totul exceptionale” ce ar putea justifica o ruptura a legaturii de familie. Mai mult, chiar pasivitatea autoritatilor se afla la originea rupturii relatiilor dintre copil si tatal sau.

Curtea a conchis ca dreptul la respectarea vietii de familie al reclamantului nu a fost protejat intr-un mod efectiv, in ciuda aspiratiilor legitime ale acestuia de a-si vedea familia reunita, astfel cum prevede art. 8 din Conventie."

Ei bine, asa cum ati constatat si dvs, pasivitatea autoritatilor si incapacitatea acestora de a proteja intr-un mod eficient respectarea vietii de familie decurg in mod necesar din ansamblul de legi privind acet domeniu, legi pe care le-ati explicat cat se poate de bine (fapt pentru care va multumesc).

Cat priveste interesul superior al copilului, la care ati facut referire, jurisprudenta CEDO e limpede. Citez din aceeasi decizie a CEDO (formularea fiind identica in toate celelalte decizii ale CEDO in care se discuta si interesul superior al copilului; sublinierea imi apartine): "Cu alte cuvinte, daca este indiscutabil ca interesul copiilor trebuie sa aiba prioritate fata de orice alt considerent, Curtea a aratat totusi ca acest interes prezinta un dublu aspect: pe de o parte, sa le garanteze copiilor o evolutie intr-un mediu sanatos; pe de alta parte, sa mentina legaturile acestora cu familia. Interesul copilului impune ca numai anumite circumstante cu totul exceptionale sa poata duce la o ruptura a unei parti a legaturii de familie si ca sa se faca tot posibilul sa se pastreze relatiile personale si, daca este cazul, la momentul potrivit, “sa se reconstituie” familia."

Prin urmare, intrebarea mea ramane: ce se poate face pentru ca statul roman sa nu mai fie pasiv si sa isi dezvolte capacitatea de a proteja intr-un mod eficient dreptul la viata de familie?

Eu am cateva idei, dar astept mai intai reactia dvs.

Inteleg argumentatia dvs. Si totusi, cum explicati (si cum interpretati) prevederile art. 8 alin. 4 si 5 din legea 272/2004, prevederi identice cu cele din art. 7 si art. 8 din Conventia ONU cu privire la drepturile copilului?

Cat priveste CEDO si viata de familie, va invit sa cercetati, de exemplu, cauza Amanalachioai vs Romania.

Cu permisiunea dvs, daca cititi in engleza, va pot oferi, printr-un link, si sensul pe care CEDO il da notiunii de "viata de familie".

trope_doi a scris:

Imaginati-va cum ar fi ca unul sa vrea divortul pt ca – orice! – iar celalalt, pe motiv ca vrea sa isi vada copilul sa nu se mai dea dus din viata celui care a dorit despartirea…

Lol, la asta nu m-am gandit :D.

Pe de alta parte, vorbind serios acum, art. 8 alin 4 si 5 din Legea 272/2004 prevede ca elementele constitutive ale identitatii unui copil sunt cetatenia, numele si relatiile de familie. Daca se constata ca un copil este lipsit, in mod ilegal, de elementele constitutive ale identitatii sale sau de unele dintre acestea, institutiile si autoritatile publice sunt obligate sa ia de urgenta toate masurile necesare in vederea restabilirii identitatii copilului.

Deci daca un parinte este impiedicat sa aiba relatii cu copilul lui, institutiile si autoritatile publice sunt obligate sa ia urgent masuri "in vederea restabilirii identitatii copilului".

Pe de alta parte, institutiile si autoritatile publice - in speta politia si Protectia Copilului -, desi obligate sa ia masuri in regim de urgenta, nu o pot face, intrucit nu exista o hotarare judecatoreasca definitiva.

Aici lucrurile se bat cap in cap. Contradictia ar disparea daca s-ar accepta principiul ca un drept fundamental se prezuma ca fiind pe deplin exercitat daca nu exista o hotarare definitiva care sa dispuna contrariul.

PS1. Respectarea exercitiului deplin al dreptului la viata de familie nu presupune ca parintele trebuie sa se intalneasca cu copilul la domiciliul celuilalt parinte. In consecinta, ideea expusa de dumneavoastra nu e un contraargument. Dar, repet, mi-a placut :).

PS2 Pe nerespectarea dreptului la viata de familie (art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului), Romania a pierdut destule procese la CEDO - ca urmare a incapacitatii statului roman de a apara eficient acest drept. Daca doriti, va pot pune la dispozitie spete si jurisprudenta.

PS3 Prin "parinte" intelegeam oricare dintre cei doi parinti. Imi cer scuze daca exprimarea a putut parea partizana.

Dreptul la viata de familie este un drept fundamental, recunoscut ca atare in art. 26 din Constitutie.

Acum, pentru simpla exercitare a unui drept fundamental nu ai nevoie de vreo hotarare judecatoreasca. De exemplu, ca sa publici opinii pe acest forum nu-ti trebuie vreo hotarare judecatoreasca prin care sa fii imputernicit sa faci asta, pentru ca e vorba de simpla exercitare a dreptului fundamental la libertatea de exprimare.

Si totusi, cind un parinte nu mai permite celuilalt parinte sa vada copilul, si ii incalca astfel dreptul la viata de familie, parintelui lasat "pe dinafara" i se cere sa prezinte o hotarare judecatoreasca pentru a i se permite sa-si exercite in continuare dreptul la viata de familie.

Dar hotararile judecatoresti sunt necesare doar pentru a demonstra limitarea exercitarii dreptului. Nu ai nevoie de vreo hotarare judecatoreasca pentru a-ti exercita un drept fundamental, ci doar pentru a limita exercitiul acelui drept.

Si astfel parintele "lasat pe dinafara" se trezeste intr-o situatie absurda. Impotriva lui functioneaza echivalentul prezumtiei de vinovatie: nu i se mai permite sa-si exercite dreptul fundamental la viata de familie decit daca are o hotarare judecatoreasca in acest sens. Adica lucrurile sunt intoarse cu capul in jos fata de practica normala. Orice parinte care a trecut prin aceasta situatie a aflat pe propria piele cat de umilitor si nedrept e un astfel de tratament.

Si oricine este cat de cat familiarizat cu jurisprudenta CEDO pe dreptul la viata de familie intelege ca, in conditiile astea, statul roman e condamnat sa piarda procese.

Intrebarea mea e urmatoarea: ce se poate face, totusi? Cum isi poate exercita un parinte dreptul fundamental la viata de familie, drept pe care il are prin chiar calitatea sa de parinte, in conformitate cu Constitutia? Cum i se poate explica unui politist sau unui functionar de la Protectia Copilului ca el e tinut sa apere drepturile fundamentale ale copilului si ale parintelui, si ca drepturile fundamentale se exercita "de la sine", doar pentru limitarea dreptului fiind necesara o hotarare judecatoreasca?

Pe scurt: cum se poate reveni, in domeniul exercitarii dreptului la viata de familie, la echivalentul "prezumtiei de nevinovatie" - de genul "parintele isi exercita pe deplin acest drept pina in momentul in care exercitarea dreptului este limitata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva"?

Multumesc.

Parintii locuiesc separat si nu exista o hotarare definitiva prin care sa se decida carui parinte ii este incredintat copilul si care este programul de relatii personale cu celalalt parinte.

Exista o hotarire a primei instante, dar a fost atacata cu apel. Iar primul termen al apelului e abia la anul in aprilie #-o. Pina atunci copilul ma poate uita, iar celalalt parinte poate spune ca nu mai exista nicio legatura de familie intre mine si copil. Chiar nu pot face nimic?