avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 402 soluții astăzi
Forum Activitate SorinIulian

Activitate SorinIulian

Buna ziua,
Lucrez ca functionar public intr-o primarie care administreaza cateva localitati care sunt in componenta UAT-ului ( statiuni turistice de interes national). Am primit o dispozitie de delegare de atributii pentru 60 de zile calendaristice intr-una din aceste localitati (statiuni), la un centru de informare, aflat la 6 km de locul permanent de munca. Cu aceasta ocazie, am solicitat ulterior, printr-un referat, aprobarea deplasarii cu auto personal si decontarea cheltuielilor in conditiile legii, precum si acordarea unei indemnizatii de delegare, in cuantum de 23 lei pentru fiecare zi lucratoare din perioada de delegare, conform prevederilor legale actualizate. (Anexa la H.G. nr. 714 / 2018 „privind drepturile si obligatiile personalului autoritatilor si institutiilor publice pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, precum si in cazul deplasarii in interesul serviciului”, modificata prin Ordinul nr. 1235/2023 al Ministrului Finantelor Publice). Referatul a ajuns la Directorul Directiei Economice care refuza sa-l semneze si sa-l dea mai departe spre aprobare primarului, pe motiv ca localitatea (statiunea) in care trebuie sa ma deplasez este in componenta UAT-ului si ca nu se justifica acordarea acestei diurne. Asa considera directorul, fara sa-si justifice afirmatia, fiind doar o parare personala a acestuia, fara a fi sustinuta de vreun argument de natura legala. Am incercat sa-i dau un exemplu asemanator in care Primaria Bucuresti ar delega atributii unui salariat intr-unul din sectoare, sau in localitatea Magurele, care apartin de Bucuresti si sunt la o distanta cuprinsa intre 5 si 50 km de locul lui permanant de munca, nu ar trebui sa-i acorde acestuia drepturile stabilite de lege? Degeaba. Am atasat in spatele referatului ( pentru a le veni mai usor celor care trebuie sa semneze si sa analizeze situatia) extrase din textele de lege care, consider eu, imi confera aceste drepturi, precum si dovada distantei intre cele doua localitati si, cu toate acestea, directorul economic refuza sa semneze referatul. Mentionez ca referatul a fost semnat/avizat anterior de seful ierarhic, de Directia Resurse Umane si Serviciul Juridic si Contencios. Va rog, prin prezenta, sa-mi spuneti si parerea dumneavoastra vis-a-vis de aceasta situatie, daca am dreptate sau nu sa solicit aceasta indemnizatie de delegare, in conditiile prezentate mai sus. Va multumesc anticipat pentru implicarea dumneavoastra in lamurirea diverselor aspecte juridice cu care ne confruntam din cand in cand. Cu stima, Sorin. T
Stie cineva daca in ultimul timp s-a schimbat ceva in legatura cu stabilirea pensiei alimentare la navigatorii care obtin venituri de la companii straine si cum pot fi ei obligati sa-i plateasca lunar copilului 25% din salariul in euro pe care il incaseaza ?
Buna ziua,
Asa este, tatal meu este fiul unei surori decedate inaintea matusii care face obiectul discutiei. Insa, daca se face dezbaterea succesiunii de catre sora ramasa in viata, pe certificatul de mostenitor nu va fi trecuta doar ea, fiind singura ruda de gradul I ramasa in viata?

Pana una alta o sa va rog si pe dumneavoastra sa analizati posibilitatea folosirii procurii despre care am facut referire la inceputul postului, tinand cont de cele doua intrebari ale mele care fac trimitere la Codul Civil, pentru ca, de fapt, asta "ma doare" in acest moment si de la aceasta tema a inceput toata discutia.
In speranta ca se va face lumina in nelamuririle mele, va multumesc pentru interventia dumneavoastra.
Cu stima,
Sorin
Buna dimineata doamna,

Eu consider ca tocmai calitatea pe care o aveti ar trebui sa va determine sa cautati/oferiti solutii motivate, pentru a veni in ajutorul celor care posteaza. Nu este suficient sa spuneti doar ca nu este o solutie, ci si de ce nu este o solutie dpdv juridic, unde gresesc, sau nu, in supozitiile mele, ca si profan in tainele legilor care ne guverneaza, etc.
Imi vine greu sa cred ca acest forum se rezuma doar la a fi o varianta electronica moderna a "Poienei a lui Iocan".
Avand in vedere ca legislatia este de cele mai multe ori interpretabila, cred ca discutia ar trebui sa continue pana primesc mai multe raspunsuri( motivate, cu trimitere la cadrul legal, daca au mai existat situatii asemanatoare si cum s-au finalizat in limitele legii, etc) care sa ma convinga ca varianta pe care am supus-o discutiei este viabila sau nu si, in final, sa pot lua o hotarare care sa ma avantajeze din cat mai multe puncte de vedere posibil.

Ramane de vazut daca mai este cineva interesat de subiect, eu mai astept totusi, cu interes, interventiile specialistilor care activeaza aici.
Oricum, va multumesc inca o data pentru opinia dumneavoastra pe care nu ati intarziat sa o impartasiti mie si cititorilor.
Cu stima,
Sorin
Stimata doamna, va multumesc inca o data pentru intentia dumneavostra de a face lumina in aceasta problema dar nu as vrea sa intram intr-o polemica ce nu e legata strict de subiect( desi polemicile pot fi uneori si constructive).
Batrana decedata nu a fost casatorita niciodata, nu are copii, ci doar o sora( cea care este trecuta si pe titlul de plata), foarte batrana, bolnava, nedeplasabila. Pentru ca ea sa dobandeasca calitatea de mostenitor trebuie facuta dezbaterea succesiunii. Tocmai pentru ca, din punctul nostru de vedere, sunt o multime de inconveniente, in acest sens, de care trebuie sa tinem cont ( varsta inaintata, boala de care sufera, locuieste in alt oras decat cel in care a locuit sora decedata) am formulat cele doua intrebari initiale si la care astept sa se vina cu pareri si solutii motivate.
Inteleg ca, in hatisul juridic, pot exista si alte variante dar, repet, putem rezolva problema in modul in care am solicitat anterior?, putem gasi solutia cea mai avantajoasa, rezumandu-ne strict la cum am pus problema?
Revin cu cele doua intrebari si cu rugamintea de a ne concentra exclusiv pe nelamuririle mele si de a face abstractie de alte variante ce pot fi luate in calcul :

Prima intrebarea este: Mai poate folosi tatal meu in anii urmatori procura din partea matusii decedate, pentru a ridica suma de bani ce li se cuvin, tinand cont de prevederile Codului Civil?
A doua intrebare: In conditiile prezentate se poate interpreta, din textul de lege, ca actiunea de plata a despagubirii, in transe anuale, are caracter de continuitate ,urmand a se incheia acte succesive si astfel mandatul sa fie in continuare valabil, actiunea fiind in curs de desfasurare, cu toate ca mandantul a decedat?
As fi recunoscator daca, in acest moment, s-ar privi problema doar din acest unghi si s-ar incerca, exact cum ati spus si dvs in finalul interventiei: stabilirea juridica a valabilitatii mandatului facut tatalui meu de matusa respectiva inainte de a deceda.
Pentru ca unitatea CEC da banii doar unuia dintre cei trecuti pe titlul de plata( imputernicit de ceilalti), sau daca se duc personal toti trei beneficiarii, cu buletinele. Nu are rost sa deviem de la subiect si de la intrebarile pe care le-am formulat initial. Noi voiam sa stim daca se mai poate folosi tatal meu de procura facuta de decedata, tinand cont de ce scrie in Codul Civil, pentru ca, in acest moment, este varianta cea mai convenabila si din punct de vedere al timpului cat si pecuniar.
Buna ziua,
Va multumesc pentru ca ati incercat sa veniti in sprijinul meu cu opinia dumneavoastra, dar situatia este mai complicata, si poate ca nu am fost destul de explicit, in sensul ca acesti bani nu vin de la primarie ci de la Autoritatea Nationala Pentru Restituirea Proprietatilor. ANRP emite anual( pana in 2018 inclusiv) cate un Titlu de Plata cu suma de plata, pe el fiind trecuti ca beneficiari tatal meu si cele doua surori( matusile lui). Tatal meu, pentru ca are imputernicirile din partea matusilor( lucru recomandat chiar de ANRP in scrisoarea de inaintare a titlului) merge cu acest titlu de plata, in original, impreuna cu imputernicirile facute anterior si solicita banii care se impart in trei parti egale. Unitatea CEC retine Titlul de Plata in original si o copie dupa procuri, avand in vedere ca pot fi folosite si pentru a ridica banii ce vor proveni din transele urmatoare. Matusa decedata nu are mostenitori asa ca partea ei va reveni surorii ramase in viata si care este trecuta pe titlul de plata.( ea este insa foarte in varsta, bolnava, nemaiputand sa se deplaseze personal la CEC).
In cazul lor, fiind trecuti toti trei pe Titlul de Plata, nu pot intra in posesia banilor decat in aceasta varianta:( doi dintre ei imputernicesc pe al treilea sa le ridice drepturile ce li se cuvin) pentru ca asa a fost intocmit dosarul atunci cand s-au depus actele. Niciun alt mostenitor nu se poate prezenta la CEC in locul titularilor trecuti pe titlul de plata.
Eu apreciam, luand in considerare prevederile din Codul Civil, pe care le-am postat in mesajul anterior, ca tatal meu poate folosi mandatul in continuare, chiar daca unul dintre mandanti a decedat, pentru ca situatia s-ar incadra la art. 2030.
In ceea ce priveste banii nu stiu daca se pot pierde in cazul in care raman neridicati, pentru ca nu se specifica nici in legea 165/2013, nici in alta parte in cat timp pot fi ridicati banii sau ce valabilitate are titlul de plata emis de ANRP.
Asa interpretez eu si de aceea am solicitat pareri, legate de aceasta speta, din partea specialistilor de pe acest forum.
In speranta ca m-am facut inteles, in ceea ce priveste solitarile mele, va multumesc inca o data, atat dumneavoastra, pentru amabilitate, precum si acelora care vor mai veni cu lamuriri.
Cu stima,
Sorin
Buna ziua,
Avand in vedere experienta dumneavoastra, va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema:
Tatal meu si doua matusi in varsta ale lui sunt beneficiarii unei despagubiri, conform legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. A fost stabilit cuantumul despagubirii si, conform legii, a inceput, in 2014, plata acesteia, in cinci transe egale. Toti trei sunt trecuti pe titlul de plata. Doua transe au fost achitate, urmand ca anual, pana in 2018, inclusiv, sa fie achitate si celelalte. Anul acesta cele doua matusi i-au facut tatalui meu fiecare cate o procura speciala pentru a ridica de la CEC banii care li se cuvin din despagubire, cu mentiunea ca procura este valabila si poate fi folosita si pentru ridicarea celor trei transe ramase. Cu putin timp in urma una din matusi a decedat.
Prima intrebarea este: Mai poate folosi tatal meu in anii urmatori procura din partea matusii decedate, pentru a ridica suma de bani ce li se cuvin?
Am consultat Codul Civil si am gasit urmatoarele:

§4. Incetarea mandatului ( Procurii Speciale)
Modurile de incetare Art. 2.030
Pe langa cauzele generale de incetare a contractelor, mandatul inceteaza prin oricare dintre urmatoarele moduri:
a) revocarea sa de catre mandant;
b) renuntarea mandatarului;
c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului.
Cu toate acestea, atunci cand are ca obiect incheierea unor acte succesive in cadrul unei activitati cu caracter de continuitate, mandatul nu inceteaza daca aceasta activitate este in curs de desfasurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renuntare al partilor ori al mostenitorilor acestora.

Moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre parti Art. 2.035
(1) In caz de deces, incapacitate sau faliment al uneia dintre parti, mostenitorii ori reprezentantii acesteia au obligatia de a informa de indata cealalta parte.
(2) In cazul prevazut la alin. (1), mandatarul sau mostenitorii ori reprezentantii sai sunt obligati sa continue executarea mandatului daca intarzierea acesteia risca sa puna in pericol interesele mandantului ori ale mostenitorilor sai.


A doua intrebare: In conditiile prezentate se poate interpreta, din textul de lege, ca actiunea de plata a despagubirii, in transe anuale, are caracter de continuitate ,urmand a se incheia acte succesive si astfel mandatul sa fie in continuare valabil, actiunea fiind in curs de desfasurare, cu toate ca mandantul a decedat?
Am nevoie de aceste informatii pentru a le prezenta la unitatea CEC atunci cand ar trebui sa ridice urmatoarele transe de bani.
Va multumesc pentru amabilitate si astept un raspuns din partea dumneavoastra.
Cu stima,
Sorin
Buna ziua,
Avand in vedere experienta dumneavoastra, va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema:
Tatal meu si doua matusi in varsta ale lui sunt beneficiarii unor despagubiri, conform legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. A fost stabilit cuantumul despagubirii si, conform legii, a inceput in 2014 plata in cinci transe egale. Toti trei sunt trecuti pe titlul de plata. Doua transe au fost achitate, urmand ca anual, pana in anul 2018, inclusiv sa fie achitate si celelalte. Anul acesta cele doua matusi i-au facut tatalui meu fiecare cate o procura speciala pentru a ridica de la CEC banii care li se cuvin din despagubire, cu mentiunea ca procura este valabila si poate fi folosita si pentru ridicarea celor trei transe ramase. Cu putin timp in urma una din matusi a decedat.
Prima intrebarea este: Mai poate folosi in anii urmatori si procura din partea matusii decedate, pentru a ridica intreaga suma de bani ce li se cuvin?
Am consultat Codul Civil si am gasit urmatoarele:

§4. Incetarea mandatului ( Procurii Speciale)
Modurile de incetare Art. 2.030 
Pe langa cauzele generale de incetare a contractelor, mandatul inceteaza prin oricare dintre urmatoarele moduri: 
a) revocarea sa de catre mandant; 
b) renuntarea mandatarului; 
c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului. 
Cu toate acestea, atunci cand are ca obiect incheierea unor acte succesive in cadrul unei activitati cu caracter de continuitate, mandatul nu inceteaza daca aceasta activitate este in curs de desfasurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renuntare al partilor ori al mostenitorilor acestora. 

Moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre parti Art. 2.035 
(1) In caz de deces, incapacitate sau faliment al uneia dintre parti, mostenitorii ori reprezentantii acesteia au obligatia de a informa de indata cealalta parte. 
(2) In cazul prevazut la alin. (1), mandatarul sau mostenitorii ori reprezentantii sai sunt obligati sa continue executarea mandatului daca intarzierea acesteia risca sa puna in pericol interesele mandantului ori ale mostenitorilor sai. 

A doua intrebare: In conditiile prezentate se poate interpreta, din textul de lege, ca actiunea de plata a despagubirii in transe anuale are caracter de continuitate ,urmand a se incheia acte succesive si astfel mandatul sa fie in continuare valabil, actiunea fiind in curs de desfasurare, cu toate ca mandantul a decedat?
Am nevoie de aceste informatii pentru a le prezenta la unitatea CEC atunci cand ar trebui sa ridice urmatoarele transe de bani.
Va multumesc pentru amabilitate si astept un raspuns din partea dumneavoastra.
Cu stima,
Sorin
Răspuns la discuția Legalizare sentinta civila
Va multumesc pentru raspuns, dar va rog sa-mi mai spuneti:
- unde se achita cei 5 lei pentru fiecare exemplar de copie? merge si la CEC sau doar la Trezorerie?
- care este cuantumul taxei judiciare de timbru in acest caz?
In ceea ce priveste faptul ca trebuie sa ridici personal sentinta legalizata de la Judecatoria cu pricina, mi se pare ridicol. In cazul meu costul deplasarii de la Mangalia la Cornetu, pentru a ridica sentinta, este mai mare decat amenda pe care am contestat-o.
O sa pun in plic, alaturi de cerere, timbrele necesare care sa acopere costurile serviciilor postale si o sa apelez la bunavointa functionarului public de acolo pentru a mi se remite sentinta legalizata . Sper sa mearga, dar avand in vedere ca traim in "tara tuturor posibilitatilor", te poti astepta la orice.