conform Ordinul 2731/2010 privind organizarea activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii la administratiile finantelor publice pentru contribuabilii mijlocii din cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti.
"Art. 1
(1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti, prin administratiile finantelor publice pentru contribuabilii mijlocii, administreaza contribuabilii, persoane juridice romane, cu exceptia institutiilor publice, care au domiciliul fiscal in raza teritoriala a judetelor sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, denumiti in continuare contribuabili mijlocii, inclusiv entitatile rezultate in urma divizarii ori a fuziunii cu alti contribuabili.
(2) Criteriile de selectie a contribuabililor mijlocii prevazuti la art. 1 se pot actualiza anual, prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
(3) Contribuabilii mijlocii definiti conform alin. (1) sunt selectati potrivit urmatoarelor criterii de selectie:
A. Criteriul de baza, denumit si criteriul valoric agregat, este rezultatul agregarii a 4 indicatori calculati pe ultimii 2 ani consecutivi celui in care se face actualizarea, selectati din punct de vedere economic si bugetar in urmatoarele proportii, care arata importanta fiecarui indicator, astfel:
volumul obligatiilor fiscale datorate, declarate de catre contribuabili — 40%;
volumul veniturilor din activitatea de exploatare — 30%;
volumul cheltuielilor cu personalul — 15%;
volumul activelor imobilizate corporale si necorporale (total) — 15%.
B. Criteriul insolventei: sunt contribuabili cu domiciliul fiscal pe raza fiecarui judet, aflati in procedura insolventei, care au creante fiscale mai mari de 3 milioane lei. "