Fireşte că sunt în aceeaşi situaţie, cu deosebirea că mă aflu în locul soţului care se vrea a fi "eliminat" (nu neapărat de către soţie, care mai ţine încă la mine, cred, ci de socri). ªi, întrucât sunt destule şanse ca să provoace un divorţ atminteri neîntemeiat (pentru că îmi iubesc în continuare soţia, nu beau, nu fumez, nu o înşel, câştig mai bine decât ea, scriu corect româneşte, nu ascult manele, nu înşel lumea cu nimic etc), cu toate acestea în ochii socrilor care mi se adresează cu "labagiule!" apar drept o poamă, un "ingrat", nerecunoscător pentru efortul [mult întârziat, pentru că ar fi putut să ne ajute mult mai devreme dacă nu aveau alte priorităţi mai importante decât copiii] de a ne oferi un sprijin de ochii lumii, pentru a ne putea scoate ochii apoi săptămânal, deşi nu a fost un cadou, ci doar un împrumut rambursabil.
De-aia zic, şi soţul tău ar putea fi un băiat la fel de bun şi de sensibil ca şi mine şi ar fi păcat să vă bateţi joc de el. Eu, unul, sunt luptător de felul meu şi nu mă las prea uşor batjocorit, dar el... mă rog, poate fi şi un nemernic, cum spui, dar fără exemple concrete nu putem şti.
ªi oricum, din câte am citit de ieri până azi, nu aveţi ce să-i faceţi ca să-l scoateţi din contract fără voia lui.
În ce mă priveşte, înţeleg că voi avea dreptul la jumătate din valoarea apartamentului la preţul curent din care a fost scăzută donaţia oferită de socri, pentru că ei practic au oferit o sumă de bani, nu apartamentul propriu-zis. Asta dacă nu mă împac cu nevestica între timp şi-i las cu buza umflată pe socrii cei acri la suflet. Mă înşel, dle avocat?
Poate ştii povestea doar din punctul de vedere al soţiei. Întreabă-l şi pe soţ, poate are şi el motivele lui să fie "ingrat" faţă de socri. Poate socrii respectivi s-au băgat între ei ca să-i despartă, cine ştie? De fapt, sunt sigur că e aşa, pentru că însuşi faptul că s-au trecut parte în contractul apartamentului arată că au ţinut de la bun început parte soţiei, punându-l pe soţ într-o situaţie umilitoare.
Dar oricare ar fi situaţia, şi soţul şi soţia au locuit în acelaşiu apartament, au plătit împreună angaralele, poate au plătit şi o sumă de bani împreună pentru apartament şi nu mă vei convinge că e moral să încerci să-l "elimini" pe soţ din contract. ªi sunt absolut convins că legea n-o permite, oricum.
P.S. În ultima propoziţie corect ar fi fost, probabil, să scrii "el", în loc de "ei". Altminteri iese o chestie agramată.
ªi ţi se pare moral să-l "elimini" pe soţ din contract? Mie mi se pare o măgărie. Ce ruşinos este că oameni ca voi nu se gândesc decât la bani...
Am şi eu o problemă care cred că se încadrează în acest topic.
Sunt căsătorit de 7 ani. Acum vreo 2 ani am cumparat un apartament, banii provenind din trei părţi, ceea ce reiese şi din documentele apartamentului: o parte de la mine, alta de la soţia mea şi a treia de la socrii mei. Contribuţia socrilor mei urma să le fie înapoiată de mine şi de soţia mea într-o anumită perioadă de timp (câţiva ani). Fireşte, în ultimii doi ani le-am dat şi eu, şi soţia mea, o sumă de bani lunar, dar fără să fi făcut vreun act pentru aceşti bani.
De asemenea, între timp am făcut curat în apartament - când l-am cumpărat arăta jalnic - zona s-a îmbunătăţit foarte mult şi preţul apartamentului a crescut şi el foarte mult.
Desigur, după cum bănuiţi, între timp au apărut probleme în căsnicie - din cauza tot a socrilor, dacă sunteţi curioşi - şi acum se pune problema divorţului şi a partajului.
Socrii însă mă ameninţă că nu-mi vor da decât suma cu care am contribuit eu iniţial, atât şi nimic mai mult. ªi sunt convins că vor face tot posibilul să-şi pună în aplicare ameninţările. Asta cu toate că am le-am plătit deja vreo 2000 de Euro şi apartamentul se poate vinde cam cu 15.000 Euro mai mult decât la data cumpărării.
Moral ar fi să mi se plătească procentul cu care am contribuit acum doi ani plus suma plătită între timp, actualizat la preţul de azi.
Întrebare: dat fiind că respectivii socri sunt mitocani, vorba lui Caragiale, cum aş putea să-câştig şi legal ceea ce moral am dreptul să primesc?
Vă mulţumesc pentru răspunsuri.