Activitate rmstvrch

Mergeti la notarul dv - vedeti ca notarul acesta, unde se face dezbaterea trebuie sa fie din localitatea unde locuia defunctul. Normal ar fi sa faceti in prealabil acceptarea succesiunii, adica sa nu apelati la acceptarea tacita, dat fiind ca din cate se pare, aveti probleme cu concurentii la masa sucesorala.
Notarul face toate demersurile de aici inainte, citarea celorlalti succesori daca or mai fi, notarul va spune tot, o consultatie e in general gratuita sau maximum cateva zeci de lei, dar merita cheltuiala, pentru ca notarul nu isi da cu parerea, ca sa spun asa, ci isi ia o responsabilitate legala cand va indica ce sa faceti si ce drepturi au ceilalti concurenti.
Daca exista litigii intre mostenitori, notarul isi incheie misiunea si va trimite in instanta, unde o sa va coste destul de mult toata afacerea. De-abia atunci trebuie sa apelati musai la avocat, spetele astea sunt simple la prima vedere dar se pot complica in instanta daca nu aveti pe cineva bazat care sa va apere interesele.
Sau macar apelati la un avocat de specialitate ca sa vada cazul si sa spuna el daca sunt complicatii ce ar necesita prezenta in instanta a unui avocat.
Cautati sa evitati instanta, poate dura ani de zile si costa foarte mult.

Da, asta este de la sine inteles. Eu ma refer la art 104 din LNP republicata, si citez:

Art. 104. -
(1) Dupa ce constata ca este legal sesizat, notarul public inregistreaza cauza si dispune citarea celor care au vocatie la mostenire, iar daca exista testament, citeaza si pe legatari si executorul testamentar instituit
(2) Citatia trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii acesteia, pe langa elementele prevazute de Codul de procedura civila, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si precizarea ca, daca succesibilul nu isi exercita dreptul de a accepta in termenul prevazut la art. 1.103 din Codul civil, republicat, cu modificarile ulterioare, va fi prezumat ca renunta la mostenire. In cazul in care, astfel cum rezulta din informatiile existente la dosar, domiciliul actual al succesibilului nu este cunoscut, se poate proceda la citarea sa, in mod cumulativ, prin afisare la ultimul domiciliu al defunctului, afisare la ultimul domiciliu cunoscut al succesibilului, publicare intr-un ziar cu raspandire nationala

Eu la alta mostenire am fost citat de notar, am primit acasa, la domiciliul meu, o citatie de la un notar pe care nu il cunosteam, si care fusese sesizat de Primarie. Citatia a continut exact ce se spune in 104 (2), precizarea riscului cand nu accept succesiunea.
M-am dus atunci la notar, care a facut acceptarea si tin minte perfect ca mi-a cerut sa ii spun daca mai exista si alte persoane cu vocatie la mostenirea respectiva. Or, daca in cazul acela nu exista nimeni, in cazul acesta exista clar cel putin doua persoane cu vocatie succesorala.

Multumesc pentru interventii.

Termenul de un an de la deces a expirat. Intre timp, in ultimele zile, am reusit sa aflu, prin surse complexe, data exacta a decesului si cimitirul unde a fost inhumat.
Am aflat ca ar exista si un testament in care presupun ca nu sunt inclus.

Acum, in termenul de un an de la deces sunt doua variante:

1. sotia tatalui meu sa fi facut in termenul de un an de la deces acceptarea la notarul care o reprezinta (si care din cate am aflat este acelasi notar care a redactat si testamentul, el stiind din cate am aflat pe surse despre faptul ca exista un fiu)

2. sotia tatalui meu sa fi facut acceptare tacita, sa nu fi mers la notar decat dupa un an si sa fi dezbatut atunci mostenirea.

Am inteles din Legea Notarilor ca la acceptarea unei mosteniri (art 1105), acesta este obligat, sub sanctiunea nulitatii actului, sa citeze toti succesorii care au dreptul la mostenire. Sa faca asta atat prin citatie la domiciliul acestora, in scris si ulterior afisat pe usa, cat si prin presa. In mod cert, nu s-a facut citarea mea la domiciliu, sub nicio forma, adresa mea (nu mai zic de telefonul meu) fiind cunoscute in mod cert si usor de demonstrat atat de catre defunct, cat si de sotia sa.

In cea de-a doua situatie, a acceptarii tacite din partea sotiei, notarul (care repet, stia despre mine), era sau nu obligat sa mai faca aceasta citatie ? La dezbatere, asadar, indiferent daca exista sau nu acceptarea mostenirii de catre mine, era legal necesar sa fiu prezent / citat ?

Multumesc celor care au avut amabilitatea sa raspunda.
Pe de alta parte, dpdv notarial - eu pot sa ma duc la orice notar din localitatea de domiciliu a tatalui meu si, insotit de o copie dupa actul de deces pe care sper sa il pot obtine de la primaria de sector (desi nu pot decat sa banuiesc data decesului) sa cer mentiune de acceptare a mostenirii, asta in conditiile in care sotia supravietuitoare ar refuza sa imi comunice numele notarului la care ea a facut acceptarea partii ei de mostenire ?

Multumesc, este evident ca asemenea probleme, odata deschise, se rezolva prin avocat.

Deocamdata, insa, vreau sa stiu in ce pozitie ma aflu, pentru ca teoretic este inca posibil sa fie o dezbatere amicala, si ar fi anormal sa vii cu avocat, cand toate lucrurile sunt calme si se impart conform dreptului civil.

Ceea ce nu stiu, insa, este data exacta a decesului, adica nu am vazut niciun act, ci doar am aflat verbal despre o data, si ma tem ca am dubii asupra acestei informatii.

Ca sa pricep, insa, mai bine, o mostenire trebuie acceptata la notar, corect ? Totusi, cand sotia supravietuitoare se duce la notar ca sa accepte mostenirea in contextul in care are intentia de a amana informarea fiului defunctului cu privire la moartea tatalui sau, acest notar o intreaba daca defunctul are copii, daca exista si alti mostenitori, secundari, corect ? Or, daca sotia supravietuitoare zice ca da, exista un fiu insa minte in continuare si spune ca nu are adresa lui, nu stie niciun numar de telefon samd, notarul ce face ? Lasa mostenirea toata pe mana cuiva care nu spune adevarul ?

Buna ziua,

Din cate inteleg, termenul de acceptare a unei mosteniri este de sase luni de la decesul persoanei mostenite. Intrebarea mea este legata de cazul in care unul dintre mostenitori, in speta unicul fiu al decedatului, nu este anuntat de catre sotul supravietuitor al defunctului (cea de-a doua sotie, fara legatura de rudenie cu fiul supravietuitor). Asadar, acesta pierde dreptul de a mosteni tatal decedat, daca nu a fost instiintat cu privire la deces, ba chiar este minti in repetate randuri la telefon, tocmai cu intentia clara de a nu se prezenta la notar si cere dezbaterea mostenirii ?

No harm intended, ladies :), dar in ceea ce priveste faptul ca judecatorii romani incredinteaza de obicei, in cazul unui divor, copilul mamei, lucrurile, in opinia mea, nu stau corect. Dau un simplu exemplu, si anume SUA, tara in care sistemul juridic este cu milenii inaintea celui din Romanica. Mama nu are automati drepturi speciale, cand e vorba despre incredintarea minorului.
Mai concret, am sa povestesc ceva. Am trait multa vreme intr-o tara occidentala foarte avansata din toate punctele de vedere. O tara unde femeile au drepturi clare, si unde hartuirea sexuala este extrem de rara, mai ales din cauza pedepselor severe. Am trait acolo, am fost educat acolo, gandesc ca cei de acolo, inclusiv in ceea ce priveste relatia mea, ca cetatean, cu statul (adica, stiu ca este o onoare si o obligatie sa imi platesc taxele si impozitele). Acolo am invata sa respect femeile, desi si acasa, in familia mea, unde am fost crescut si educat de cateva femei cu totul remarcabile. Bun. Am revenit in patrie (deh, aici m-am nascut), m-am casatorit, consider ca din dragoste, cu o intelectuala care, adevarat, este mai tanara. Ne-am potrivit din multe puncte de vedere, insa ceva, nu stiu ce, a inceput sa mearga foarte prost la un moment dat. Asta, ciudat, in contextul in care avem un copil cu totul superb din toate punctele de vedere. In fine, acum suntem in pragul divortului. Ea vrea sa divorteze de mine. Eu nu doresc acest lucru, iar motivul esential este legat de acest copil. Este adevarat, ea l-a nascut, insa eu l-am schimbat, eu l-am hranit, eu l-am plimbat, eu m-am jucat cu el, eu ma scol noaptea sa ii dau apa minerala, eu l-am invatat bune maniere, eu l-am spalat, eu l-am invatat sa numere, sa spuna povesti, sa vorbeasca o a doua limba, eu i-am cumparat jucarii si haine. Ea, restul... adica nici macar mancare, pentru ca detesta sa stea la bucatarie. Ea este foarte ocupata, tracasata cu clientii, interesata sa eludeze legea, castigand o gramada de bani la negru (lucru pe care il detest ca principiu, pentru ca am trait prea multa vreme printre oameni cinstiti ca sa "ma dau" acum dupa hoti, sau sa ii admir). Din pacate, din cate inteleg, copilul (care are automat si cetatenia statului unde am trait pana acum catava vreme) va ramane cu mama lui. Foarte bine? Eu zic ca foarte rau. Dupa parerea mea, si nu numai, mama lui are accese de iresponsabilitate totala (a dus copilul in larg 2 km anul trecut, la mare, lasandu-l in grija unor straini, iar ea a facut baie; l-a dat prin nu stiu ce tiribombe, copilul lovindu-se si spargandu-si buza, desi o atentionasem ca este interzis sa puna un tzanc in masinariile acelea; statea la computer, acum doi ani, iar copilul, nesupravegheat, a cazut din carut, avand si acum o cicatrice pe frunte; tzipa permanent la el, norocul fiind ca acest copil are un psihic remarcabil de echilibrat; fumeaza de stinge (a fumat la greu si in timpul sarcinii); conduce masina intr-un mod total iresponsabil, cu viteza si fara sa respecte reguli de circulatie; etc, etc.
Nu sunt un sfant. Dar nu am tradat-o cu o privire pe sotia mea, niciodata. Nu am facut-o pentru ea, ci pentru mine, pt ca nu vreau sa am, pe patul de moarte, constiinta incarcata. Nu fur, sunt un om corect, drept, respectat. Stiu, pe de alta parte, ca ar fi absurd si dureros daca (prin absurd...) copilul ar fi separat de mama lui, de care este atasat, asa cum este normal si bine intr-o familie. Dar, din cate inteleg, ea doreste nu numai sa obtina custodia copilului, si sa ceara interzicerea oricarui contact al meu cu copilul, urmand sa "minta atat cat este necesar" ca sa obtina o decizie de acest fel. Probabil ca va reusi, eu, cel putin, am intrat o singura data intr-o sala de judecata din Romania si m-am ingrozit ce mizerie, ce sleahta umana, ce proceduri medievale caracterizeaza justitia de aici. De altfe, ea a mai inaintat o data actiune de divort, si mi-a picat fatza, pe romaneste spus, citind ce minciuni grosolane a citat ca motive pentru sustinerea actiunii.
Dar, for Christ sake... cine pierde din aceasta ecuatie ? Eu, evident, pierd sufletul pentru care exist, pentru care sunt aici, in aceasta tara. Dar copilul va pierde si mai mult. Isi va pierde tatal care il iubeste cu adevarat, care si-ar da viata pentru el, fara sa stea o clipa sa ezite, care vrea sa il educe cat mai complet, care inghite zilnic amenintarile, injuriile, palmele, farfuriile sparte, etc, etc, ale unei femei clar duse cu pluta (si toate aceste mizerii pentru a mai fi cateva saptamani cu acest copil pe care nu l-am "proiectat", dar pe care, din moment ce l-am facut, merita tot ce am mai bun in mine). Nu mai spun ca "ea" a mai divortat o data, cu mare cantec, dupa ce facuse praf tot din casa, cu o bata de baseball. Sincer, mi-ar fi nu greu, ci foarte greu sa il cresc singur, dar pe ansamblu, eu cred ca acest copil are sanse mai bune in viata, are sanse mai mari sa nu ajunga un derbedeu sau un hotz, daca ar ramane cu mine. Evident, nici macar nu pot sa ma gandesc ca as putea sa il duc "dincolo", unde ar avea conditii mai bune de viata, pentru ca, nu-i asa, nu numai ca am dezavantajul ca sunt tata, ci, colac peste pupaza, si cetatean strain ! De ce nu am plecat cu totii pana acum ? Sotia mea reuseste sa castige aici enorm, parte din bani prin evaziune fiscala. Ea e multumita. Care roman nu ar fi.