Am tot citit situatiile celor proveniti din institutii militare si am dat intamplator peste comentariul tau. Am cateva intrebari daca nu te superi, intrucat este destul de recent raspunsul tau. Ai depus contestatie la suma de plata pe care te-au obligat sa le-o restitui? Daca da, imi poti spune in mare pasii? Este necesar un avocat, se ajunge in instanta, s-a micsorat considerabil cuantumul de plata incat sa merite tot acest efort, ai platit integral sau in rate, la angajator sau la anaf? Te intreb pentru ca mi se pare mult de achitat 6000 ron dupa 9 ani de activitate, in comparatie cu tine (4 ani - 32000 ron). Ar mai fi de precizat un lucru, contractul initial de studii nu a fost onorat de catre instituie la data absolvirii academiei, termenul de avansare in functie prelungindu-se cu o perioada de 4 luni, printr-un act aditional.
Orice alt detaliu e binevenit.
Iti multumesc anticipat.
Cosmon a scris:
va trebui sa fii mai precis . o sa iti dau un exemplu.
4 ani la academia tehnica militara , includem cazare , mancare , inzestrare , curs conducere tab , rechizite etc . 32.500 Ron
Ma numesc Pescaru Adrian, sunt student la Academia Tehnica Militara. Recent am comandat niste produse din Germania de pe un site de licitatii, produse care au fost expediate folosind serviciile de curierat ale unei companii multinationale.
Pe adresa destinatarului ( adica eu ) au fost mentionate inclusiv numere de telefon, tocmai in ideea ca soferul sa ma anunte telefonic in vederea predarii coletului. Aceste date, dupa cum am constatat ulterior, au fost alterate, in sensul ca nu au fost imprimate identic pe eticheta pachetului. Aceste date au fost completate corect si identic de catre expeditor in Germania la sediul acestei companii, dar au suferit modificari in interiorul acesteia, pe masura ce coletul ajungea de la un nod de livrari la un alt nod de livrari, in reteaua de distributie a companiei.
Toate bune si frumoase, pachetul, dupa cum spune soferul (am mers la compania de livrari si am incercat sa depun o reclamatie; mi-au dat numarul de telefon al soferului; am discutat telefonic cu dansul; astazi urmeaza o intrevedere in persoana pentru a lamuri situatia), a fost livrat la adresa Academiei Tehnice Militare, personalului de servici din ziua respectiva. Aceasta este declaratia soferului.
Predarea s-a facut in baza unui buletin, au fost scrise datele de contact de catre sofer, a fost semnat pentru primire de catre personalul militar. Aceasta este declaratia soferului.
Eu am verificat registrele din ziua respectiva si am constatat ca personalul de servici de la poarta Academiei Tehnice Militare din ziua respectiva este altcineva decat persoana care apare pe factura de primire a curierului.
Personalul de servici din ziua respectiva sustine ca nu a semnat nimic, ca lui nu i-a fost livrat nimic. Personalul de servici nu poate parasi poarta institutiei decat daca altcineva este acolo prezent. Personalul de servici sustine ca nu a parasit poarta institutiei.
Toata aceasta poveste este cusuta cu ata alba in sensul ca acest curier a livrat unei persoane de la poarta , imbracate in uniforma militara (dupa cum sustine acesta), cu niste date de contact eronate. Aceasta persoana care a preluat pachetul nu apare in evidenta acestei institutii,intrucat am verificat intreg personalul (studenti, ofiteri, subofiteri,personal civil).
Am sunat la compania de curierat si le-am expus acest punct de vedere: i-am rugat sa-mi explice de ce au predat altei persoane decat celui care este trecut pe colet. Dansii mi-au raspuns ca au dreptul sa faca acest lucru intrucat este vorba de o institutie militara, iar personalul de la poarta reprezinta institutia si deci , si pe mine.
Intrucat nu cunosc foarte bine legile in acest domeniu, as ruga pe cineva care cunoaste legislatia in vigoare (legat de transporturi), sa-mi explice (chiar cu legea daca este posibil), unde este mentionat acest drept al unei companii de curierat sa livreze altei persoane, fara ca aceasta sa fie in prealabil contactata, notificata, anuntata in vreun fel.
Am constatat de la o vreme ca personalul de la relatii cu clientii al acestei companii refuza sa-mi mai raspunda la mailuri.
Am incercat sa rezolv pe cale amiabila fara sa implic Oficiul pt Protectia Consumatorului in discutie, dar vad ca nu-mi dau de ales.
De altfel, pot face plangere la Politie, in vederea verificarii acestui nume si serii de buletin?
Multumesc tuturor pt sugestii si interventii. Situatia s-a rezolvat mult mai usor, le-am trimis un "mesaj" si am aplanat conflictul imediat. Oamenii sunt seriosi, de vina a fost proasta comunicare.
Ma confrunt cu o situatie neplacuta, prima de acest gen de altfel. Desi sunt cumparator inrait de pe e-bay, n-am patit niciodata asa ceva.
Povestea e in felul urmator: Iarna asta m-am hotarat sa-mi cumpar o placa de snowboard, legaturi, booti, tot echipamentul. Dupa indelungi cautari pe net am ajuns de la o placa de 5-6 mil la una de 500-600$, legaturi de 200$ nu dau numele brandurilor ca sa nu se creada ca fac reclama). Acest gen de produse se gasesc mai pe la americani si problema principala era transportul. Am cautat in stanga - in dreapta, destul de scump ce-am gasit, cam jumatate din valoarea produselor la care se mai adauga si vama.
Buuuun, am zis, tre sa gasesc alta solutie. Si am gasit: dupa vreo 3 sapt de cautari am gasit niste baieti prin Romania care cu asta se ocupa le dai linkul, taxeaza si ei un comision acolo, oricum convenabil, si-ti aduc ce vrei tu). Am luat legatura cu unul la intamplare erau mai multi, dar sunt o retea cumva, deoarece tarifele erau identice), i-am aratat ce vreau, a zis ca se poate, am fost la banca , am platit, am fost anuntat cu putin inainte de revelion sa vin sa-mi ridic placa.
La momnetul respectiv nu am putut pt ca nu eram in Bucuresti unde cerusem s-o ridic personal), si l- am rugat pe respectivul sa o mai tina pana trec sarbatorile. A zis oke, am revenit in Bucuresti , l-am sunat, am stabilit pt. a doua zi sa ne intalnim, dupa un tel in prealabil. Si de atunci a inceput circul. Am tot asteptat sa sune, n-a sunat. Am sunat eu, o data, de doua ori, de 10 ori. Intr-un final am sunat de pe tel unui coleg si a rasp, nestiind ca sunt eu probabil. L- am salutat, si l-am intrebat cand ne intalnim sa- mi predea produsele. Mi-a rasp ca nu sunt la el, ci la un intermediar/distribuitor de-al lui, care era plecat si venea peste cateva zile. L-am intrebat si de ce nu rasp la tel, mi-a zis ca ba dormea, ba ca nu stia ce sa-mi zica ca nu vorbise cu tipul asta, vrajeli sincer. In fine, a zis ca ma suna el si stabilim o intalnire iar.
Peste cateva zile, la fel, astept sa sune, intr-un final incep eu sa sun. Sun, da sun degeaba, baiatul nu rasp. Bine, ma cam asteptam la asta.
Acuma, intrebarea mea este: pot sa ma duc la politie cu o chitanta de la banca, dovada ca am depus niste bani (contravaloare servicii), ca asa m-a sfatuit tipa de la banca, in caz ca se ajungea la asta, sa pot sa-l dau in judecata , si sa-i conving pe politisti ca acest individ este un escroc, face evaziune fiscala, contrabanda, incalca legea, bla bla bla si sa-l acuze de inselaciune?
Va rog mult de tot nu ocoliti acest subiect, si spuneti-mi parerea dvs. cu privire la ce ar trebui sa fac mai departe.