avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 799 soluții astăzi
Forum Activitate nik09728

Activitate nik09728

Danke schön. Ambele raspunsuri primite m-au edificat.
Buna ziua,

Sunt asociata (15%) intr-un SRL si am comunicat celuilalt asociat faptul ca ma retrag.
Acesta a fost de acord cu retragerea mea, ceea ce presupune rascumpararea de catre sociatate a partilor sociale ale mele, valoarea acestora am stabilit-o de comun acord ca fiind cota mea de participare raportata la activul net al societatii de la data curenta.

Din cate am mai citit pe net, peste tot pe unde se vorbeste de retragere asociat se aminteste si de "hotararea tribunalului".

Am plecat de la premisa ca retragerea cu acordul unanim al asociatilor este forma cea mai simpla si rapida de iesire din firma, gresesc cumva?

Care sunt formalitatile ce trebuie indeplinite?
Multumesc pt promptitudine.

In cazul retragerii mele (cu acordul celuilalt asociat) ce suma mi se cuvine din societate: doar cota parte din partile sociale sau din activul net? si cine o plateste,
celalalt asociat sau societatea?
Buna ziua,

Sunt asociata intr-un SRL avand 15% parti sociale.
Exista vreo forma prin care pot cesiona partile sociale direct catre SRL si nu catre asociatii sai?

Asociatul cu 85% zice ca vrea sa-mi preia el (ca persoana fizica) partile sociale insa nu le poate plati (ca el ca persoana fizica nu dispune de suma). Zice ca daca s-ar putea cesiona catre firma atunci problema ar fi rezolvata, ca societatea va plati din conturile sale suma cesiunii.

Ce ma sfatuiti?