avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 574 soluții astăzi
Forum Activitate AdiM01

Activitate AdiM01

Dorinta de a avea o pondere diferita in decizii venea in sprijinul unei administrari cat mai bune a asociatiei, participatia fondatorilor nefiind egala, si in mod sigur net superioara oricaror alti membri noi ce vor intra. Asociatia va avea un scop determinat si un numar limitat de asociati, nefiind una de masa. Din aceasta cauza aveam nevoia de o astfel de diferentiere.

Pana la urma am renuntat la idee, sperand ca vom fi toti indeajuns de responsabili, indiferent de contributia initiala.

Va multumesc pentru raspunsurile ce mi-au rezolvat chiar si intrebarile pe care nu le pusesem initial.
Buna seara,
Doresc sa infiintez o asociatie alaturi de alti 4 membri fondatori.

Vreau ca modul de conducere sa fie asemeni unui SRL, astfel incat sa pastram rapoartul intre dreptul la vot si contributia adusa in asociatie. Am stabilit deja niste procente fixe in modul de decizie, iar acum am ajuns la implementarea acestora in Actul Constitutiv si Statut.

Exista ceva sa ma impiedice in urmatoarea formulare?
1. "Doar membri fondatori au drept de vot in adunarea generala"
2. "Membri fondatori au dreptul la vot proportional cu procentele trecute in Anexa1"
(unde Anexa1 va fi un tabel cu inregistrari ["Membru" - "procent drept de vot"].

Pana acum nu am gasit nici un astfel de Act Const, dar nici nu am gasit vreun temei legal ce ar putea impiedica o astfel de formulare.
Răspuns la discuția Mostenire fiu vitreg.
Multumesc pentru raspuns.
Exista un testament in favoarea mea, insa acesta implica, din pacate, doar un loc de veci.
Buna ziua,

Acum cativa ani a murit tatal meu. Bunurile s-au impartit in mod normal intre mine si mama mea vitrega(MV). In final, in urma partajului, exista un aparament pe care MV il detine in totalitate si un teren pe care il detin la comun cu MV in proportii de 25/75%.

Acum a decedat si MV. Aceasta nu are absolut nici o ruda de sange, de nici un grad , iar conform Cod-ului civil am inteles ca bunurile(impreuna cu datoriile aferente) vor fi luate de primarie.

Exista vreo sansa/vreun mod prin care pot obtine apartamentul si/sau partea de teren, in calitate de fiu vitreg?