avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 464 soluții astăzi
Forum Activitate Adriana Marginean

Activitate Adriana Marginean

Nu este necesara incheierea contractului de imprumut la notar, pentru a avea caracter de titlu executoriu.
Potrivit art. 2157 al. (1) din Noul Cod Civil "În ceea ce priveşte obligaţia de restituire, contractul de comodat încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în condiţiile legii, în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului" iar art. 2165 din acelasi cod prevede ca "Dispoziţiile art. 2.157 alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi împrumutului de consumaţie."

Prin urmare, puteti merge la un avocat care sa redacteze si sa dea data certa contractului de imprumut.
Termenul de recurs incepe sa curga de la momentul comunicarii hotararii pronuntate de instanta de judecata. Prin urmare in acest moment, avand in vedere ca nu s-a comunicat hotararea instantei, puteti cel mult sa formulati o cerere declarativa de recurs, urmand sa o motivati dupa ce primiti sentinta.
Prin urmare in acest moment nu prea aveti ce sa completati. Sfatul meu este sa asteptati sa se redacteze hotararea pronuntata in fond de instanta.
Răspuns la discuția Partaj. Recuperare sulta.
S-a solutionat apelul? pentru ca daca nu, puteti solicita efectuarea unei noi expertize pentru a se stabili valoarea de piata a imobilului de la acest moment, cand preturile au scazut.
Este adevarat ca il pot executa silit pentru sulta, insa anularea contractului de donatie sau vanzare cumparare poate fi solicitata considerandu-se ca actul respectiv a fost incheiat cu rea credinta, in frauda creditorilor.
Insa, pentru a putea solicita anularea si pentru ca actiunea lor sa fie admisa este necesar ca debitorul (in cazul dumneavoastra tatal) sa fie insolvabil. Pentru inceput, executarea se va face prin poprire si abia ulterior se trece la executarea prin vanzare a bunurilor imobile.


Pana la solutionarea cererii de partaj in mod definitv si irevocabil imobilul este inca bun comun.
Ar mai fi o chestiune. Fostul sot si-a schimbat domiciliul? Sau inca figureaza avand domiciliul in imobilul de partajat?
Oricum, atat timp cat are calitate de proprietar, din punct de vedere legal poate locui in imobil, mai putin in situatii exceptionale constatate de instanta de judecata ( ex: este violent, exista o stare conflictuala intre fostii soti, tensiuni care afecteaza normala crestere a copilului, etc.)
Potrivit codului de procedura civila , in vigoare in momentul introducerii actiunii de partaj (inteleg ca anul 2011), art. 377 al. (1) hotararile definitive sunt:
1. hotărârile date în primă instanţă, potrivit legii, fără drept de apel ;
2. hotărârile date în primă instanţă care nu au fost atacate cu apel sau, chiar atacate cu apel, dacă judecata acestuia s-a perimat ori cererea de apel a fost respinsă sau anulată ;
3. hotărârile date în apel ;
4. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu apel .

Potrivit art.377 alin.2 C.proc.civ., sunt hotărâri irevocabile :
1. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, nerecurate;
2. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;
3. hotărârile date în apel, nerecurate;
4. hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;
5. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs

Dumneavoastra insa nu va incadrati in niciunul dintre aceste cazuri. Aveti o hotarare pronuntata in fond, impotriva careia s-a facut apel. Deci hotararea nu este nici definitiva nici irevocabila. Cu atat mai putin executorie.

Din punctul meu de vedere, fostul sot fiind coproprietar al imobilului are dreptul sa locuiasca acolo.
Ce puteti face dumneavoastra, este sa formulati o cerere de ordonanta presedintiala prin care sa solicitati instantei sa va atribuie imobilul pana la solutionarea definitiva a cererii de partaj.