Acum stiu pentru ca mi-ati spus dvs., insa textul articolului nu e asa clar pentru mine cum e pt. dvs. (am ridicat aceasta problema intr-o alta postare, nu mai revin asupra ei). Evident, e vorba de motive noi, ale mele, ivite dupa inceperea dezbaterilor de fond. Inteleg deci ca pot introduce cererea oricand in proces, pana la ultimul termen. Apar si intrebarile: Se va dezbate atunci din nou admiterea probatoriului (ca probatoriu nou), ca si cum ar fi un proces nou? Decizia asupra cererii este atacabila cu recurs? Multumesc.
Toată expunerea dvs. reflectă ideea de compromis în actul de justiţie, pentru toate părţile implicate. Şi, într-adevăr, compromisul trebuie să aibă un rol esenţial într-un domeniu care funcţionează angajând din plin natura umană, cu toate imperfecţiunile şi subiectivităţile sale. Justiţiabilii trebuie să facă aceste compromisuri pentru strategiile pe care le adoptă, avocaţii, cum aţi spus, să medieze între natura umană şi legi, iar judecătorii să îşi calibreze deciziile pentru a oferi dreptate (dreaptatea umană, de care aminteaţi) fără a încălca legile.
Compromisul este ceva bun. Inclusiv în ştiinţă, marile realizări teoretice au la bază compromisuri conceptuale şi metodologice. Nu putem funcţiona fără compromis.
Singurul domeniu fără compromis este matematica (scuze că fac din nou referire la această disciplină drept contraexemplu, dar este relevant). Avem nevoie şi de interzicerea compromisului în unele contexte.
Compromisul justiţiabilului poate atinge niveluri paroxistice. “Firele albe” din exemplul dvs., procese care se întind pe perioade atât de mari încât anulează scopurile iniţiale sau duc la un consum de resurse care face ca interesul practic final să fie contrar cererilor iniţiale, etc.
Dar eu aş vrea ca discuţia să rămână în planul concret al practicii judiciare, pentru că am senzaţia că s-a extins în plan conceptual şi filosofic şi nu ştiu dacă acest lucru nu este contrar scopurilor practice ale acestui forum. De aceea nici nu am mai răspuns distinsului antevorbitor care dorea să mă contrazică chiar în unele domenii non-juridice, unde sunt expert cu diplome. Am fi dus discuţia în derizoriu relativ la subiectul iniţial.
În speţa de faţă eu am făcut compromisuri. Începând cu lipsa avocatului, care mi-a fost reproşată. Acest fapt a avut motivaţiile sale. Nu le expun aici.
Compromisul major a fost să merg pe bunul simţ al dreptăţii (dar, oricum, procesul nu s-a încheiat şi mai sunt speranţe la aşa ceva).
Compromisul final va fi acela că voi merge în apel pe art. 917, alin. 3, aşa cum mi s-a recomandat în această discuţie. Cum mi-aţi semnalat că mă contrazic singur (şi nu neg, dar chiar nu mai am putere să iau din urmă tot ce am scris), şi această recomandare este subiect de contrazicere între avocaţi – un alt avocat îmi spune (într-o postare separată având ca obiect art. 917) că nu pot formula cerere reconvenţională în apel, când obiectul articolului respectiv este tocmai această excepţie procedurală!
Ca o paranteză, v-aş contrazice doar în ceea ce priveşte exemplul din jurisprudenţă: Acea hotărâre, chiar dacă se referă la o situaţie concretă diferită de a mea, este motivată şi prin principii generale. Textul “"Întrucât la pronunţarea divorţului instanţa este obligată să statueze cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, conform art. 918 alin. 2 Cod procedură civilă, chiar din oficiu, precum şi cu privire la locuinţa minorului, potrivit dispoziţiilor art. 400 Cod civil, iar orice decizie relativă la minori, inclusiv în privinţa locuinţei acestora, trebuie să respecte interesul lor superior, este irelevant că pârâtul nu a formulat expres la prima instanţă o cerere reconvenţională vizând locuinţa minorilor I. şi R." reflectă un principiu general de judecată independent de specificitatea speţei.
Închei rămânând în planul concret şi îmi cer scuze dacă nu voi mai participa la discuţii principial-conceptuale, pentru că este foarte posibil să plictisesc şi să deturnez scopul iniţial al discuţiei şi forumului – Văd acum că nu mai primesc răspuns nici la întrebarea concretă ‘Care este termenul de depunere a cererii reconvenţionale în apel, conform art. 917, alin. 3’, dintr-o altă postare. Asta e.
Multumesc pentru raspuns. Eu invoc motive noi de divort (ale mele, aparute dupa dezbaterea de fond). Cele doua cereri nu se contrazic reciproc. Credeam ca tocmai aceasta situatie este obiectul art. 917.
Cererea reconvenţională a soţului pârât, Art. 917, alin. 3. Am o neclaritate privind perioada în care motivele de divorţ ale soţului pârât s-au ivit, cu implicaţii asupra termenului de depunere a cererii.
(3) În cazul în care motivele divorţului s-au ivit după începerea dezbaterilor asupra fondului la prima instanţă şi în timp ce judecata primei cereri se află în apel, cererea pârâtului va putea fi făcută direct la instanţa învestită cu judecarea apelului.
Neclaritatea provine din înţelesul conjuncţiei “şi” în contextul dat, dar şi a verbului “se află” [în apel]:
Cum trebuie înţeleasă conjuncţia “şi”:
1) Motivele s-au ivit după începerea dezbaterilor asupra fondului şi s-au întins (obligatoriu) inclusiv în apel?
sau
2) Motivele s-au ivit (toate) fie după începerea dezbaterilor asupra fondului, în timpul procesului de fond, fie în perioada de la declararea apelului până la momentul cererii? (caz în care ar fi trebuit utilizată disjuncţia “sau”)?
sau
3) Au existat motive ivite atât după după începerea dezbaterilor asupra fondului, în timpul procesului de fond, cât şi (altele) în perioada de la declararea apelului până la momentul cererii?
Dacă motivele ar fi apărut în perioada dintre prima pronunţare şi declararea apelului, această perioadă nu e acoperită de variantele 1 şi 2, deci, în aceste interpretări, nu ar fi incident alin. 3.
Răspunsul depinde şi de înţelesul textului “judecata primei cereri se află în apel”, care poate însemna:
a) S-a declarat apelul.
b) S-a dat primul termen la apel.
c) Orice moment de la declararea apelului până la pronunţarea hotărârii.
Neştiind înţelesul corect al acestor formulări, nu ştiu când trebuie depusă cererea reconvenţională (întrebarea concretă):
- până la primul termen al apelului?
sau
- la primul termen al apelului?
sau
- oricând în timpul apelului?
Speţa concretă are următoarele date: s-a admis în parte cererea soţiei reclamante, s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soţi, tutelă comună, domiciliul copilului minor la mama, obligaţii de întreţinere în natură (menţionez că nu am formulat cerere reconvenţională la fond); am declarat apel, criticând atât decizia de desfacere a căsătoriei (am susţinut că nu există motive de divorţ ale soţiei), cât şi stabilirea domiciliului minorului la mama (ca fiind opusă interesului superior al copilului); aştept întâmpinarea; nu s-a dat încă termen la apel; prin reconvenţională voi cere desfacerea căsătoriei din culpa soţiei şi accesoriile (stabilirea domiciliului la tata, etc.).
Good point. Am cerut - in nestiinta mea procedurala - respingerea doar a cererii de divort, crezand ca cererile accesorii sunt incluse in cererea de divort. Sau, mai bine zis, ca ele sunt subsecvente cererii de divort - nu o pot preceda si nici nu au acelasi statut cu aceasta. Intr-un fel, in baza aceluiasi argument dupa care nu am formulat cerere de stabilire a locuintei minorului. Multumesc.
V-am spus, în situaţia mea nu îmi permit să fac discuţii de dragul discuţiilor – prefer să caut lucruri concrete care să mă ajute în proces. Accept că articolele C Civ. şi legile în general au justiţia şi moralitatea lor, sunt create de experţi şi validate printr-o majoritate, dar, până la urmă, sunt operă umană şi ca atare nu sunt perfecte. Matematica este perfectă, chiar dacă este tot o creaţie umană. Perfecţiunea este asigurată de logica de ordinul unu şi doi pe care se bazează. Comparaţia dvs. este un pic nepotrivită: noţiunile şi teoriile contra-intuitive precum cele pe care le aduceţi ca exemplu sunt la fel de valide din pdv matematic precum celelalte, pentru că au la bază logica de care vorbeam. Matematica = convenţie + logică + limbaj matematic.
Printre articolele C Civ. eu am detectat (cu ajutorul participanţilor la discuţie) acele articole privind cererea reconvenţională, despre care susţin în continuare că au un viciu fundamental de logică. Nu este vorba de vreo logică subiectivă sau de vreo logică relativă la profesie, ci de logica aristoteliană, care stă şi la baza matematicii şi la baza oricărui adevăr analitic: Nu se poate cere ceva care este în contradicţie cu cererea principală, pentru că ar invalida argumentele acesteia din urmă (chiar dacă judecătorul nu le va invalida). Ajungem la ‘p sau non p’, principiul terţului exclus. Nu este nicio tragedie până la urmă, pentru că acceptăm că legile sunt imperfecte sau perfectibile. Eu am trecut acum la stadiul următor, în care, la modul cel mai concret posibil, am introdus în ecuaţie această imperfecţiune şi caut soluţia optimă pentru proces, analizând şi cântărind toate opţiunile şi ipotezele privind interpretarea judecătorului de apel (om, la rândul său). Deci, nu îi spun sudorului cum să sudeze, în niciun caz avocatului cum să consilieze, dar i-aş putea spune legiuitorului cum să facă o anumită lege, urmând să fiu contrazis, dacă e cazul.
avocatnet.ro explicăm legislația
