Activitate Ionut1083

Asa e, aveti dreptate. daca nu poti sa-mi faci un bine, ma multumesc cu faptul ca nu imi faci rau.... desi, intr-un oarecare fel mi-a facut rau.. am crescut la tara, unde nici acum nu exista nivelul de educatie necesar pt a intelege ca nu e un lucru rau sa adopti un copil, si eram, sa zic asa, stigmatizat,... ma respingeau in mod direct, atat copiii, care ma asteptam sa se joace cu mine, cat si adultii, care isi instigau copiii sa ma bata. odata chiar m-au batut doi frati, aprox de varsta mea, si tatal lor le zicea "bateti-l, omorati-l, tineti-l sa vin sa bag furca in el". profitau de faptul ca parintii mei adoptivi erau la munca si nu ii vedeau. tatal meu lucra la 70 de km de sat si venea acasa doar vinerea. de multe ori, ca sa evite sa mi se mai intample asa ceva, mama imi interzicea sa mai ies sa ma joc pe strada. si mergea si le spunea, dar nu le pasa. poate nu treceam prin astea daca mama mea naturala nu ma lasa.

problema nu a fost ca nu isi permitea sa ma creasca. bunica mea, care din pacate a murit si nu am apucat sa o cunosc, si un unchi de-al meu, frate al mamei, au fost impotriva sa ma dea. chiar mama adoptiva mi-a spus ca atunci cand au mers sa o cheme sa-si dea acordul bunica a zis "nu-l da, unde traim 4, creste si al 5lea". si raspunsul ei fost ca nu-si strica viitorul pentru un fund de copil. lucrurile acestea mi le-a confirmat acest unchi, cu care m-am intalnit si am discutat un pic despre acele vremuri. cat despre mostenire, prea putin ma intereseaza, e normal ca o sa-i mostenesc pe parintii mei, le port numele, ei apar in cert. meu de nastere, si in afara de mine nu mai au alti copii. eu as fi vrut sa-i cer in instanta daune simbolice, nu sume, si nu ma deranjeaza ca nu se poate.

va multumesc pt sfat, nu voi renunta. nu caut razbunare, nici sa le iau ceva, dar s-au comportat prea urat cu mine. as fi preferat sa-mi spuna ca nu vor sa vorbeasca cu mine, sau ca nu vor sa exist in viata lor. mama zicea "vai cat am vrut sa te caut, dar nu stiam daca imi vor da voie parintii tai adoptivi, dar eu tot timpul m-am gandit cum sa dau de tine". bine, am inteles, nu m-a cautat ca nu stia cum vor reactiona parintii mei, dar cand am cautat-o eu ce impediment avea sa vorbeasca cu mine? desi nu sunt de acord cu ce urmeaza sa spun, daca nu vroia ca fratii mei sa afle de mine putea sa-mi spuna: " vreau sa port legatura cu tine, dar nu vreau sa stie fratii tai". repet, nu sunt de acord cu asta, nu mi se pare normal sa se ascunda astfel de lucruri. fratii din partea tatalui stiau de mine, si anul trecut ne-am intalnit, la inmormantarea tatalui nostru, si ne-am comportat ca si cum am fi crescut impreuna. nici nu am apucat sa-l cunosc pe tata, dar cand m-au sunat ca a murit, am avut un sentiment groaznic de parere de rau ca nu m-am dus la el in spital, sa-l cunosc in viata si sa ma vada si el. fratii mei mi-au zis ca ultimele lui vorbe inainte de a muri au fost "unde e ionut? vine?". asta m-a deranjat la mama mea, ca nu am acuma pretentii de la ea, dar sa fi incercat si ea, macar, sa poarte o oarecare legatura cu mine, si sa-i fi invatat si pe fratii mei sa fim ca fratii. dar ce as putea astepta de la femeia care m-a abandonat inca din prima zi a vietii mele?

buna ziua. va rog sa ma lamuriti in legatura cu o problema a gardului. cand stai cu fata la curtea mea, in strada, casa e in partea dreapta a lotului, cu spatele la vecinul din dreapta. cineva mi-a spus ca eu trebuie sa fac gard intre mine si vecin deoarece este partea dreapta a lotului meu. altcineva mi-a spus ca el trebuie sa faca gard deoarece este la fata casei lui. cine trebuie sa faca gardul dintre mine si vecin? va multumesc.

va multumesc pt raspuns. nu ca o razbunare vroiam asta, dar m-a deranjat sa vad ca eu am iertat-o si am lasat totul in urma, iar ea s-a comportat asa. era mai corect sa-mi spuna "nu vreau sa purtam nici o legatura, ceilalti copii ai mei nu stiu despre tine, ma bucur sa vad ca m-ai cautat, dar e mai bine sa lasam lucrurile ca pana acum", dar nu cum a facut ea. ma incurajat, mi-a spus ca se bucura ca am cautat-o, iar apoi, pentru a doua oara m-a abandonat.

tatal natural a murit anul trecut, dar cu fratii din partea lui, cu bunicii si restul familiei pastrez legatura, deoarece lor nu le-a fost rusine cu mine, iar tata i-a invatat de mici ca mai au un frate si trebuie sa-l iubeasca chiar daca nu e langa ei. de asta nu m-am referit si la el.

Buna seara. Am nevoie de putin ajutor intr-o problema pe care o am cu mama mea naturala. Eu m-am nascut in 1983 si am fost, dupa cateva luni, lasat la o casa de copii, intrucat mama mea nu era casatorita la acea vreme si, dupa relatarile cuiva, nu vroia, "sa-si strice viitorul pentru un fund de copil". Acestea au fost vorbele ei, confirmate chiar de fratele ei, in momentul in care, o familie a mers sa-i ceara semnatura necesara pentru infierea mea. Am fost infiat la varsta de 2 ani si 8 luni si de atunci nu m-a cautat niciodata. Anul trecut am cautat-o eu, dar deoarece se mutase in alt judet, l-am gasit pe fratele ei. Acesta mi-a spus ca e bucuros ca i-am cautat si i-am cerut sa-i spuna mamei si apoi sa-mi dea numarul ei de telefon. Am aflat ca am un frate si o sora, ca ei nu stiau nimic despre mine, tatal lor este mort de cativa ani, si cu frica, in ultimul moment, mama le-a spus despre mine. Ei au crezut ca le voi face un rau, si s-au comportat foarte urat cu mine, desi nu i-am intalnit, doar am vorbit la telefon. Mama mea s-a aratat bucuroasa ca am cautat-o, dar apoi nu mi-a mai dat nici un semn, iar fratii mei m-au sunat si m-au jignit. Eu am aflat ca sunt infiat doar la 14 ani. Cand eram mic toata lumea imi zicea "infiat" sau "vinitic" si eu ma simteam marginalizat, desi nu prea intelegeam ce vor sa spuna. Copiii ma bateau, la joaca, sau nu se jucau cu mine. In tot acest timp mama mea naturala isi traia linistita viata, fara sa-i pese de suferintele mele sufletesti si fara sa ma caute macar o data. As vrea sa stiu, ce drepturi am sau ce daune pot sa-i cer mamei mele naturale pentru traumele mele sufletesti. Va multumesc.