avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 658 soluții astăzi
Forum Activitate razvan2487

Activitate razvan2487

Va multumesc.
Intr-un proces de granituire am refuzat efectuarea unei expertize TOPO, datorita unor aranjamente pe care le poate face paratul cu topometristul, fiind vorba de cativa zeci metri. Proba pe care o aduc in sustinerea cauzei este o expertiza TOPO efectuata de un expert al Tribunalului intr-o alta cauza cu cativa ani in urma. Nu am cerut in Fond dovezi de la Primaria teritoriala care sa ateste ca intre reclamant si parat nu au avut loc schimburi de terenuri care sa modifice masuratorile efectuate in expertiza anterioara.
Aceste dovezi, de la Primarie, pe care le-am cerut in Apel si care mi-au fost refuzate, le mai pot cere in Recurs?
Deasemene doresc in Recurs si proba cu Interogatoriul paratului care mi-a fost refuzata in Apel.

Cu dovezile care mi-au fost respinse in Apel si Recurs, ce alta posibilitate de atac mai exista in justitie?

Nu am apelat la ajutorul unui avocat datorita aranjamentelor care se fac intre avocati si topometristi, fiind vorba de cativa zeci de metri.
Interogatoriul se va face paratului. Expertiza Topo a fost facuta cu 15 ani in urma de catre Inginerul delegat de catre Judecatorie pentru alt proces, in care s-au stabilit cotele suprafetelor si hotarul, de atunci nu s-a schimbat nimic in aceste suprafete (nici o vanzare sau cumparare). Acum, in procesul curent, s-a precizat ca aceasta expertiza a fost deja facuta de catre Judecatorie. De fapt acum problema este ca paratul si-a desfiintat gardul si sustine prin amenintari ca nu acolo este de drept hotarul.

Multumesc.
Sa-i arate poze si sa confirme ca ceea ce este in poza este si in realitate.

Intr-un proces de granituire (reclamantul obliga paratul sa-si puna gardul la loc), judecatorul a spus ca nu s-a facut dovada ca paratul si-a dat jos gardul si ca semnele ca acolo a fost gard nu au fost facute, iar acum in apel, se doreste ca prin interogatoriu si cu niste imagini de la fata locului paratul sa recunoasca ca acolo a fost de drept gardul si ca pe partea reclamantului gardul exista.
Daca in cadrul probei de interogatoriu reclamantul poate adresa paratului intrebari pe baza unor imagini?
Ce se poate face in cazul unei persoane care are procura notariala sa reprezinte reclamantul intr-un proces de apel si care in perioada primei sedinte se afla internat in spital?

Multumesc.
1. Daca inscrisurile depuse in fond au fost declarate de catre judecator ca "Nu profita situatiei de fond" acestea mai pot fi inca o data analizate, la cererea reclamantului, in apel?

2.Daca in procesul de apel pot fi folosite inscrisurile deja depuse in fond sau trebuiesc depuse din nou?
Buna ziua, intr-un proces s-a facut recurs venind cu noi probe. Acuzatul a raspuns cu intampinare spunand ca noile probe "Nu profita situatiei de fapt".

As dori sa ma ajutati sa inteleg ce inseamna: "Nu profita situatiei de fapt" ?

Multumesc.
Daca in procesul de fond nu s-a cerut interogarea paratului, se poate cere in apel?
Ba da, in actiunea de divort s-a cerut si partajul. Mi s-a cerut si taxa de timbru.

1.Cand trebuie depuse inscrisurile cu care sa justific bunurile pe care le-am avut inaintea casatoriei (casatoria a durat 30 ani)?
2.De asemeni daca se pot aduce martori si daca se poate cere si interogarea paratei in noul dosar de partaj?