- Imobil naționalizat în anul 1949 cf. art.1 Legea nr. 119/11 iunie 1948.
- Imobilul este un teren intravilan situat în municipiul XXX.
- La data de 10 oct 1948 se întabuleaza în Cartea Funciară a orașului XXX dreptul de proprietate, cu titlu de drept succesiune, respectiv naționalizare in favoarea Statului Român. (am transcris exact ce este scris în coala de carte funciara - registrul pe hârtie).
- In prezent, din extrasul de carte funciara pentru informare, emis recent de OCPI XXX rezultă că terenul se află în proprietatea Statului Român, fiind întabulat, pe baza unei Decizii din anul 1980 a Consiliului Popular al Judetului YYY dreptul de administrare directă în favoarea ZZZ (o fostă întreprindere de stat numită SSS, acum firma privată numită PPP).
Terenul nu este ocupat de construcții, este lăsat în paragină de către firma privată numită PPP, care nu mai are nici un interes in exercitarea așa numitului "drept de administrare directă".
Întrebare:
In cazul în care se formulează o cerere în revendicare imobiliară pe temeiul dreptului comun, Statul Român (actualul proprietar, ca și parte pârâta), de cine va fi reprezentat în justiție?
De Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finanțelor Publice YYY, sau de Primăria Municipiului XXX?
Mai precis, reclamantul va cheama în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finantelor Publice - Directia Generala a Finantelor Publice YYY sau Statul Român reprezentat de Primăria Municipiului XXX (reprezentată la rândul ei de către primar)?
Mulțumiri anticipate pentru un răspuns profesionist.
@Gabriela Pintea
Mii de mulțumiri pentru claritatea și profesionalismul răspunsului.
Sărut mâna.
@Mihaela Forogau, Avocat
Mulțumesc frumos pentru răspuns. De răspunsul ăsta îmi era frică!
Mă gândeam (aveam speranțe deșarte) că legislația a mai lăsat totuși vre-o portiță și în favoarea proprietarului de drept, adică a celui căruia i-au fost preluate imobilele in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania.
Dacă nu se mai poate face nimic, inseamnă că imobilele vor rămâne în continuare în proprietatea Statului Român (și vor trece, mai mult ca sigur, într-un timp f. scurt în proprietatea unor mahări locali, cum ar fi de ex. chiar primarul localității - nu de alta, dar am mai fost spectator la foarte multe filme de acest gen!).
Speram în posibilitatea vre-unei soluții cum ar fi cea menționată în materialul publicat pe site-ul propriu de C.S.M. (Consiliul Superior al Magistraturi). Vezi mai jos.
M-au vrăjit cuvintele din textul C.S.M.-ului: "ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE...mijloc de apărare în justiţie a dreptului de proprietate privată (art. 563 şi urm. N. C.civ.)...reprezintă acţiunea în justiţie aflată la îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau împotriva altei persoane care deţine bunul respectiv, fără drept......acţiunea în revendicare este IMPRESCRIPTIBILÃ, adică poate fi introdusă oricând.....proba dreptului de proprietate: în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară."
Statul Român deţine bunul despre care discutăm fără drept fiindcă l-a preluat abuziv, prin naționalizare, în perioada regimului comunist în Romania, și se poate face evident proba dreptului de proprietate de către adevăratul proprietar cu extrasul de carte funciară.
Să înțeleg că vorbele care m-au vrăjit sunt doar VORBE GOALE ???
Ce-i drept, e drept. Până și C.S.M. se spală pe mâini ca Pilatus din Pont fiindcă menționează la finalul textului de mai jos: "Conţinutul acestui material nu constituie o interpretare oficială a Noului Cod civil şi nu epuizează toate aspectele privitoare la acest subiect".
Nici nu mă mir. Chestia asta-i place cel mai mult C.S.M-ului: ambiguitatea.
Halal Consiliu Superior al Ambiguităților.
"Noul Cod Civil pe înţelesul tuturor ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE"
- este un mijloc de apărare în justiţie a dreptului de proprietate privată (art. 563 şi urm. N. C.civ.) şi a dreptului de proprietate publică (art. 865 alin. 3 N.C.civ.)
- reprezintă acţiunea în justiţie aflată la îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau împotriva altei persoane care deţine bunul respectiv, fără drept.
Particularităţi ale acţiunii în revendicare în Noul Cod civil
- când poate fi introdusă acţiunea în revendicare: acţiunea în revendicare este imprescriptibilă, adică poate fi introdusă oricând, indiferent dacă revendicarea priveşte un bun mobil sau un bun imobil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel (spre exemplu, potrivit art. 937 alin. 1 N.C.civ. bunul mobil pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de bună-credinţă, dacă acţiunea este intentată, sub sancţiunea decăderii, în termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului)
- cine poate introduce acţiunea în revendicare: titularul dreptului de proprietate. Ca element de noutate, spre deosebire de principiul unanimităţii consacrat de vechea reglementare, în cazul coproprietăţii (proprietăţii pe cote-părţi), în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare, fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală
- proba dreptului de proprietate: în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.
Efectele admiterii acţiunii în revendicare
- obligaţiile pârâtului: pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri, evaluate în raport cu momentul restituirii, dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat; de asemenea, în aceleaşi condiţii, pârâtul va fi obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora
- pârâtul posesor de rea-credinţă sau detentorul precar va fi obligat, la cererea reclamantului, şi la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar .
- obligaţiile de restituire a reclamantului: la cererea pârâtului, proprietarul poate fi obligat să restituie posesorului cheltuielile necesare pe care acesta le-a făcut, cheltuielile utile, în limita sporului de valoare, dacă prin lege nu se prevede altfel, precum şi cheltuielile necesare pentru producerea şi culegerea fructelor sau a productelor
- proprietarul nu este dator să acopere cheltuielile voluptoare; posesorul are dreptul de a-şi însuşi lucrările efectuate cu aceste cheltuieli numai dacă prin aceasta bunul nu se deteriorează.
- în situaţia în care cheltuielile necesare, utile sau voluptoare se concretizează într-o lucrare nouă, nu se poate cere restituirea acestora, în acest caz fiind incidente dispoziţiile corespunzătoare din materia accesiunii imobiliare artificiale
- dreptul retenţie al pârâtului: pârâtul are un drept de retenţie asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea şi culegerea acestora, cu excepţia cazului în care proprietarul furnizează pârâtului o garanţie îndestulătoare
- opozabilitatea hotărârii: hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare este opozabilă şi poate fi executată şi împotriva terţului dobânditor, în condiţiile Codului de procedură civilă.
După intrarea în vigoare a Legii 165/2013 instanțele mai primesc cereri de chemare în judecată în cauze ce au ca obiect Legea nr. 10/2001?
Este vorba de un teren intravilan, nationalizat in 11 iunie 1948, aflat azi in proprietatea Statului Român. Terenul nu a fost revendicat in termenul definit de prevederile L. 10/2001 si/sau L. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.
Fostul proprietar mai poate face ceva, acum în luna iunie 2013? Dacă da, in baza cărei legi si ce obiect trebuie să aibă cererea de chemare în judecată?
Sau, fostul proprietar poate introduce oare o acţiune în revendicare fiindcă acţiunea în revendicare este imprescriptibilă si fiindca este un mijloc de apărare în justiţie a dreptului de proprietate privată (art. 563 şi urm. N. C.civ.) şi a dreptului de proprietate publică (art. 865 alin. 3 N.C.civ.) ?
Vă multumesc anticipat pentru lămuriri.
Multumesc doamnă consilier juridic G. P. Un raspuns clar și acum inteleg ce trebuie făcut.
Chiar dacă Personalausweis-ul putea fi priceput de orice persoană cu studii minimale (fiindcă el este foarte asemănător cu C.I. pe care orice persoană domiciliată în România, inclusiv un judecător il are: de ex. la C.I. sunt rubricile Nume/Prenume/Last name + Prenume/Prenom/First name iar la P.A. există rubricile similare Name/Surname/Nom și Vornamen/Given names/Prenoms, etc.) Personalausweis-ul ar fi trebuit depus în copie certificată, însoţit de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat.
In ce priveste afirmatia Dvs.: "Nu există posibilitatea ca o eventuală cerere de reexaminare să fie admisă întrucât această situaţie nu se datorează culpei instanţei. Obligaţiile părţilor în proces nu pot fi transferate în sarcina instanţei", in incheierea prin care s-a anulat cererea se mentioneaza: "Instanța reține incidența art. 200 alin. (4) și (5) din NCPC, potrivit căreia, împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării, iar cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii".
Va fi ușor să se depună împreună cu cererea de reexaminare copia certificată a Personalausweis-ului, însoţită de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat, va fi însă mult mai dificil cu motivarea solicitării, cu explicațiile ce trebuiesc date in ce priveste lipsa CNP-ului la cetățenii germani, fiindcă va trebui să se pomenească despre Constitutia Germaniei, despre faptul că în Germania Bundestagul nu a fost de acord cu conceptul de "insemnare" a oamenilor cu un "număr de identificare național" așa cum s-a procedat pe vremea lui Hitler, etc.
De exemplu, aceasta a fi cea mai scurtă motivație/explicație:
"For some time, the West German government intended to create a 12-digit personal identification number (Personenkennzeichen, PKZ) for all citizens, registered alien residents on its territory, as well as for all non-resident Nazi victims entitled to compensation payments. The system, which was to be implemented by the 1973 federal law on civil registry, was eventually rejected in 1976, when the Bundestag found the concept of an identification system for the entire population to be incompatible with the existing legal framework. In East Germany, a similar system named Personenkennzahl (PKZ) was set up in 1970 and remained in use until the state ceased to exist in 1990." [Verdict of the Federal Constitutional Court (Bundesverfassungsgericht), December 15., 1983, BVerfGE 65, 1].
Toată această motivație (în lb. germană sau în lb. engleză), eventual presărată cu citate bogate din Constituția Germaniei, motivatie care este in fond o f. scurta lectie de istorie recenta, va trebui sa fie însoţită de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat?
Asa ar fi cazul, nu-i asa, potrivit dispoziţiilor art. 194, lit. e) coroborate cu cele ale art. 150, alin. (4) Cod procedură civilă ?
Mă intreb pentru ce se mai învață limbi străine în școli și în universitătăți dacă până și un Personalausweiss trebuie tradus legalizat?
Sau nu se mai invață limbi străine? #-o
Nu este elegant sa ne insultati inteligenta.
Bineinteles ca am specificat in cererea de chemare in judecata faptul ca reclamantul este cetatean german si ca nu are CNP. Am atasat in copie si Personalausweis-ul care este similar Cărtii de Identitate romanesti. Dar pe Personalausweis datele sunt scrie in germană, engleză și franceză și sunt dificil de înțeles de un (o) judecător (oare) de la un Tribunal aflat intr-o reședința de județ. Acum am fost suficient de clar?
Mostra Personalausweisului poate fi vazuta accesand link-ul.
Copia depusă impreună cu cererea de chemare în judecată arată exact la fel.
Numai bine!
[ link extern ]
@sdianaviolina.
Multumesc pentru comentariu.
Intrebarea care ar mai fi de pus este CÂND nu se vor mai întâmpla astfel de năzdrăvănii în justiția românească. Cea relatată de mine este una minoră, dar din păcate am dat de altele mult mai mari, mult mai grave, și din păcate, ireparabile.
Știti că dacă un judecător pronunță o sentință total aiurea, din rea-voință, din lipsă de profesionalism, sau pur si simplu din prostie și dacă tu, cel afectat, n-ai sesizat CSM-ul, Inspectia Judiciara în timp de un an de la petrecerea năzdrăvăniei, judecătorul respectiv nu mai poate fi tras la răspundere, iar vina lui se "casează" si exercitarea unei eventuale actiuni disciplinare impotriva lui nu mai este posibila?
Judecătorii "s-au acoperit" prin dispozitiile art. 46 al. 8 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată (în forma anterioară modificării prin OUG nr. 59/2009).
Vi se pare normala chestia asta? Mie nu.
Cred că pentru greselile comise, un judecator trebuie sa raspunda pana cand moare, si ca aceasta vina a lui trebuie sa fie imprescriptibila, fiindca pentru asta este inamovibil si primeste un salariu care ajunge până la cer (plătit de contribuabili).
Nimeni nu este mai presus de lege.
Un cetatean german formuleaza o cerere de chemare in judecata la un Tribunal din Romania. In cerere trebuie mentionat CNP (Cod numeric personal). Cetateanul german are carte de identitate emisă în Germania și un "personalausweisnummer", dar nu are CNP (National Identification Number) fiindca CNP-ul (Personenkennzeichen) este neconstitutional in Germania.
Instanta (Tribunalul) din Romania a anulat (respins) cererea de chemare in judecata pe motiv ca nu indeplineste toate cerintele prevazute de art. 194 litera (a) din noul cod de procedura civila (adica fiindca nu s-a mentionat CNP-ul in cererea de chemare in judecata).
Cum poate fi convinsa instanta respectiva sa reexamineze cererea de chemare in judecata si cu ce argumente poate fi convinsa, pentru ca sa inteleaga ca un cetatean german nu dispune de CNP?
Mentionan faptul ca imoreuna cu cererea de chemare in judecata s-a depus ca inscris in copie certificata si cartea de identitate a cetateanului german.
Multumiri anticipate pentru lamuriri.
avocatnet.ro explicăm legislația
