Va multumesc pentru raspuns, aveti dreptate, executorul nu are de unde sa stie care sunt sursele respectivelor depuneri in conture bancare, dar voi depune o adresa in care sa se arate ca acel cont este contul de salariu, sper sa se rezolve asa
Eu m-am gandit sa fac plangere penala impotriva executorului, pentru abuz in serviciu, pentru ca si-a indeplinit defectuos serviciul, a trimis instiintare de poprire si la banca si la angajator.
Art. 246
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor
Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
In legatura cu aceste firme de recuperari creante, vreau sa va intreb urmatorul aspect: am incheiat un contract cu Unicredit , nu am nici un document semnat cu o astfel de companie de recuperare (KruK), nici o esalonare a ratelor , nici un contract. Care este baza legala prin care eu am obligatii fata de aceste firme de recuperare si nu fata de banca de unde am luat creditul si in ce baza pot ei sa ceara executarea mea silita, daca nu exista nici un astfel de document. Eu nu am gasit undeva in contractul de credit stipulat faptul ca au dreptul in cazul nerespectarii contractului sa faca acest lucru, respectiv sa ma transfere la un alt creditor. Va multumesc
Buna ziua, va rog sa imi spuneti daca considerati ca pot sa fac o plangere penala de abuz in serviciu, in cazul unui executor , care a trimis o instiintare de executare atat angajatorului unde lucrez, cat si bancii unde imi este virat salariul. Mi se parea normal sa trimita aceea instiintare ORI angajatorului , ORI bancii. M-am trezit in ziua de salariu ,cu 1/3 din salariu virat de unitatea unde lucram , dar si cu 1/3 din banii ramasi din salariu, blocati de banca si virati spre acelasi executor. Consider ca este un act intentionat indeplinit defectuos de acest executor. Ce va rog sa-mi spuneti este daca executorii pot fi incadrati in categoria functionarilor publici si daca pot face aceasta plangere penala. Va multumesc foarte mult