avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 369 soluții astăzi
Forum Activitate blackmario93

Activitate blackmario93

Bună ziua,

În urmă cu o săptămâna am ajuns la spital cu mama mea (vârsta 78 de ani) la Spitalul Județean Constanța în urma unei urgențe, fiind suferindă de mai multe boli pe care nu au rost sa le spun aici.
În primă fază a fost tratata la terapie intensivă din cauza stării de sănătate destul de delicată, apoi a fost internata la secția de chirurgie plastică pentru tratarea unei escare avansată. După 4 zile de internare a fost externata spunând că este clinic sănătoasă și ca nu este vorba de o urgență.
În urmă cu 2 zile am chemat din nou serviciul de salvare pentru că escara avansase destul de mult și pacientului începuse să i se umfle mâinile și picioarele datorită unei infecții în corp (trecută cu vederea de medici).
În momentul de față se află la interne și având în vedere starea avansată a escarei asistentele de la secția sus menționată au dus pacienta pentru a pansa rana la chirurgie plastică, aceștia refuzând sa trateze pacientul spunând ca a fost externata de ei și acum este datoria familiei să o panseze.
Specific că am încercat sa contactez un medic privat pentru a pansa pacientul, dar mi s-a specificat că nu este posibil sa aduci un medic din afara spitalului pentru tratare.

Întrebarea mea este următoarea:
Acești „Doctori” , din punct de vedere legal, au voie sa refuze tratarea unui pacient ?

Mulțumesc anticipat.

Buna seara,

In acesta seara am o nelămurire în legătura cu un contract pe care as dorii sa-l semnez, dar am nevoie de părerea dvs în calitate de experți.

1. Academia (nu pot menționa numele), o universitate ONLINE, se prezintă ca fiind un SRL (instituție de învățământ srl ???) ce oferă servicii educationale în domeniul IT. Contractul prevede obgligatia utilizatorului de a achita suma de 1400 Euro în rate timp de un an iar în cazul întârzierii se percepe o dobânda de 0,03% pe zi din suma restanta.

Întrebarea mea este de ce plătesc penalității la suma pe care o achit eu, ca și când as lua un împrumut din banca/cămătari pe care nu îl respect. Este legal ?

2. CAEN-ul acesteia este 8559. Este recunoscuta ca fiind o forma de învățământ legala și atestata international? Aceștia promit certificate internaționale de calificare în domeniul IT menționând parteneriate cu cele mai importante firme în domeniu (nu le pot menționa numele)

3. In contract exista următoarele clauze prin care ei pot recupera suma în întregime de la mine în cazul în care:
- Eu abandonez cursul din varii motive
- Dupa intrarea în vigoare a contractului utilizatorul serviciilor dorește denunțarea unilaterala a contractului o poate face DOAR achitând suma în întregime (Adică dacă nu au fost respectați termenii și condițiile din contract eu trebuie sa achit suma și dupăia sa ii dau în judecata???)

Dar pentru utilizator nu exista nici o clauza în cazul nerespectării contractului.



Pe site-ul lor menționează ca eliberează certificate recunoscute international dar în contract stipulează doar următoarele diplome:
- certificatul care atesta frecventarea programului SAU
- certificatul care atesta absolvirea programului și
- susținerea unui examen gratuit pentru obținerea certificatului international corespunzător ( CARE ? )

Mai este stipulat și: "Pentru tot ce nu este prevazut în prezentul contract se vor aplica dispozițiile din codul civil - obgligatiile civile (ce vrea sa însemne asta?)
Buna ziua,

Am o întrebare în legătura cu o decizie care a fost luata de curând de către administrator și alți vecini.
Eu locuiesc la parter, și s-a decis hidroizolația acoperișului blocului. Sunt obligat sa plătesc o suma de bani sub forma de "reparații" chiar dacă pe mine nu ma afectează cu absolut nimic aceasta schimbare?

Aștept răspuns.
Mulțumesc anticipat.