avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 786 soluții astăzi
Forum Activitate silviaungurean

Activitate silviaungurean

Răspuns la discuția Ore suplimentare de munca
buna,
va scriu din nou deoarece m-am intalnit cu aceeasi problema inca o data. vesnicele ore suplimentare. au existat ore suplimentare sambata la care am fost de acord sa merg si la care nu. si totul a fost bine. acum au venit, iar, cu aiureli de 12 ore pe zi, 5 zile pe saptamana. astazi am fost informati ca de luni dupamiaza vom intra la ora 19 in schimb de 12 ore, timp de 5 zile, adica pana sambata dimineata la ora 07. nici eu, nici 90% din colegii mei nu am acceptat propunerea angajatorului, refuzand sa semnam foile de transport care sa confirme ruta ( nu au existat liste de semnat pentru prestarea orelor suplimentare si condtiile in care acestea vor fi platite sau timpul tiber acordat in schimb ). dupa acest refuz din partea noastra, am fost amenintati ca daca nu venim de la ora 19, vom fi pusi nemotivati pe 4 ore iar consecintele vor fi anularea tichetelor de masa pe intreaga luna septembrie, scaderea din salariu a sumei de bani echivalente biletelor de transport ( transport asigurat gratuit de catre angajator, cu o firma subcontractata ) si, dupa 3 zile de absente nemotivate, desfacerea contractului individual de munca. suntem angajati cu norma de 40 de ore pe saptamana, 8 ore pe zi, sau schimburi de 12 ore urmate de perioada de odihna de 24 sau 48 de ore " fara a depasi durata maxima a timpului lunar de lucru". mai specifica si urmatoarele " programul de lucru se poate modifica in conditiile regulamentului intern/contractul colectiv de munca aplicabil. salariatul va efectua ore suplimentare, la solicitarea angajatorului, ori de cate ori este necesar pentru buna desfasurare a procesului de productie, in conformitate cu legislatia in vigoare." cata libertate ii acorda de fapt angajatorului acest alineat din contract? ce riscam de fapt, ca salariati, in saptamana ce urmeaza? suntem revoltati, ingrijorati si frustrati de acest fapt.eu personal nu pot, din cauza fizionomiei mele firave sa rezist o saptamana asa, si nici nu vreau, din principii morale, sa merg la 12 ore, insa multi dintre colegii mei au cel putin un copil acasa, de care nu vor avea timp sa se mai ocupe si nu au cu cine sa il lase in grija in acest timp, si isi pun problema ca risca sa ramana si fara salariul mizerabil pe care il au daca nu se conformeaza cu pretentiile sefilor. ce putem face?
mica mea nelamurire este legata de un lucru: acum vreo 2 saptamani am primit o zi libera de la fabrica deoarece, din cauza unor defectiuni, productia a fost sistata. tin sa mentionez ca ziua a fost platita integral, nu 75% ca somaj tehnic. acuma se pune problema recuperarii zilei respective intr-o sambata. este ok???
Răspuns la discuția Ore suplimentare de munca
am facut o sesizare la ITM in legatura cu ce mi s-a intamplat azi, nu stiu daca am procedat chiar corect si nu m-am pripit. mi-e teama doar de romanismele clasice: musamalizare, portite in contract, in lege etc. si nu stiu ce sa fac in caz ca oricum firma isi gaseste sa ma sanctioneze, unde sa apelez mai exact, in instanta?
Răspuns la discuția Ore suplimentare de munca
adica, pe scurt, nu patesc nimic, nici la bani, nici la bonuri, si ies pe poarta dupa 8 ore ca de obicei?
buna
am si eu o problema legala. am patit azi la servici. sunt angajata cu norma intreaga, 8 ore pe zi, 40 de ore pe saptamana. in contractul meu spune ca angajatorul poate "solicita" ore suplimentare. in cadrul firmei la care lucrez exista si program 12-24-12-48. insa azi, sefa de linie mi-a venit cu aiureala ca maine (joi 26 iun 2014) si vineri, si pe termen nedeteriminat vom lucra in program de 12 ore pe zi ( 12 cu 12 ) din care 4 ore pe zi vor fi platite ca ore suplimentare. i-am spus frumos ca nu pot sa raman maine la ore suplimentare, am programare facuta de 2 saptamani la dentist. in urma celor spuse de mine, sefa s-a enervat si mi-a zis ca vin maine obligatoriu 12 ore ca altfel ma pune absenta nemotivata pe 4 ore si imi taie bounrile de masa pe intreaga luna (21 de bonuri in valoare de aprox 200lei la un loc). i-am zis clar ca nu ma poate obliga legal sa raman peste program si nici sanctiona disciplinar pt aceasta, si am intrebat daca nu cumva am trecut la 12-24-12-48 si nu stiu eu. ca urmare a continuat cu amenintarile, injuriile, vb urate care nu are sens sa le rostesc, toate cu intelesul ca programul meu de munca nu mai este cel din contractul semnat, ci 12-12-12..... la infinit si sambata 8..... si ca daca nu ma supun imi ia bonurile. acum intrebarea CE MI SE POATE INTAMPLA DACA DUPA 8 ORE PLEC ACASA ? legal vorbind, pot fi sanctionata de catre firma angajatoare in vreun fel? tin sa mentionez ca nu am semnat acordul privind ore suplimentare saptamana aceasta sau orice alta zi din anul acesta. va rog, un sfat urgen ca maine dau de scorpie