Buna, sunt elev în clasa a XII-a la un liceu din nordul țării, în care legile, regulamentele și deciziile se aplică în defavoarea elevilor, și în care elevul are drept minim la apărare în fața direcțiunii.
Pentru început trebuie să precizez că relația mea cu una dintre cele 2 directoare este supusă unor conflicte continue, care se prelungesc la nesfârșit, chiar dacă eu încerc să ameliorez situația. Din păcate ultima întâmplare m-a făcut să acționez impulsiv.
În curtea liceului avem un teren de sport, care este folosit și pentru evacuarea elevilor (aproximativ 1.000 de elevi) în caz de incendiu,conform Planului de evacuare în caz de incendiu. Din nefericire, terenul este folosit, de către profesori (în prezent), pe post de parcare pentru mașini. Înainte să pună barieră la intrarea în curte, intram și noi, elevii, cu mașinile, fără să știm că nu avem voie să parcăm pe acel spațiu.
Într-o zi a venit la mine în clasă, domnișoara director adjunct (este vorba de directoarea cu care nu mă înțeleg) și mi-a zis să îmi mut mașina mai în spate deoarece în față parchează profesorii, iar noi putem parca în spate. Fără să comentez, am mers și i-am făcut pe plac. O săptămână mai târziu, parcând exact unde mi-am mutat mașina atunci când a venit în clasa, mi-a blocat mașina, parcând în spatele meu, fără a avea vreo posibilitate de ieșiri.
Nemulțumit fiind de atitudinea domnișoarei director, am mers la cealaltă doamnă director și i-am arătat o poza cu mașina blocată. Din păcate tot eu am fost cel vinovat, deoarece conform noului regulament la nivel de școală, modificat în luna februarie, este specificat că accesul elevilor cu mașina în curtea liceului este strict interzis. I-am răspuns politicos că nu am știut ca s-a modificat regulamentul și că nu am semnat nicăieri că am luat la cunoștință noul regulament. Doamna director, enervându-se mi-a zis ca la ora 14 o sa-mi fie eliberată mașina.
La ora 14 mașina mea era încă blocată, iar eu, grăbindu-mă să ajung la stomatolog (având programare la ora 14), am scos mașina din parcare, după mai multe manevre, care puteau duce la zgârierea mașinilor din jurul meu.
Fiind nervos ca am stat 10 minute să scot mașina din parcare, i-am lăsat un bilet în parbriz în care am scris: „Vă mulțumesc că mi-ați păzit mașina” și am atașat 1 leu. Gestul meu a fost unul impulsiv, dar am fost provocat, domnișoara director știind că sunt o fire impulsivă.
În momentul în care domnișoara director a văzut biletul a început să urle în curtea liceului că mă exmatriculează, iar mai apoi a sunat la poliție, care s-au prezentat la fața locului, dar cam atât.
În ziua următoare, domnișoara director mi-a adus acuzații false în fața profesorilor, părinții mei au fost chemați la liceu de urgență, au fost criticați că au refuzat să vorbească cu domnișoara director adjunct (părinții mei nu au refuzat, secretara a zis ca nu e nimeni în birou) după care au fost ținuți în fața sălii profesorale timp de 1 ora jumate, pentru a-i umili. În acest timp s-a convocat Consiliul profesoral al clasei, în care s-a decis sa-mi scadă 2 puncte la purtare. După finalizarea ședinței, mi s-au adus la cunoștința sancțiunea, refuzând totodată să-mi arate art. încălcat. Ce mă deranjează cel mai tare este faptul ca eu nu am fost întrebat de ce am reacționat așa, nu am avut dreptul să mă apăr.
Vreau să mai precizez că domnișoara director m-a jignit, de nenumărate ori, în fața altor colegi, făcându-mă mucos, imbecil, loază, etc.
Dacă voi avea până la sfârșitul anului nota scăzută la purtare, cum pot contesta această decizie?
Este legală atitudinea doamnelor director?
Vă mulțumesc!
Salut, care e valoarea minim nominala a unei actiuni in cadrul unei SA? In legea 31 din 1990 privind societatile, art. 93, alin (1) Valoarea nominală a unei acţiuni nu va putea fi mai mică de 0,1 lei.
Dar alte persoane mi-au zis ca valoarea nominala a unei actiuni nu poate sa fie mai mica de 1 leu.
Ma poate lamuri cineva, cu cateva argumente concrete si solide.
Va multumesc! :)