avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 752 soluții astăzi
Forum Activitate Geagichi

Activitate Geagichi

Vă mulțumesc pentru răspuns și vă cunosc și vă apreciez activitatea domnule Alexandru Surcel.
Am zis încă de la început, în afară de hotărâre judecătorească, mai există alte sancțiuni sau decât cele aplicate în urma unui proces civil în speța în cauză?

Alexandru Surcel a scris:

Se suprapune Codul civil, Cartea a III-a, Titlul II, Capitolul IV, în mod special art. 636 alin. (2), care prevede sancțiunea., art. 639, care prevede cum se soluționează disputele, art. 641, care explică cum se decid actele, inclusiv în caz de abuz, art. 659-666, care se referă specific la asociațiile de proprietari.

Geagichi a scris:

Vă mulțumesc pentru răspuns, evident că așa este numai că în acest caz, respectiv art. 11, 12 din Regulamentul condominiului ORDIN nr. 1.058 din 11 februarie 2019 anexa 2, nu există nici o lege care să se suprapună. Sau dacă există, sunteți liber să o adăugați într-un răspuns, asta am întrebat.

Alexandru Surcel a scris:

Ba nu. Că dacă omorâți o pisică pe scara blocului, răspunderea va fi penală, nu civilă delictuală. De exemplu.

Acele dispoziții din Regulamentul Cadru se suprapun, după caz, cu dispozițiile altor legi care prevăd sancțiuni.

E cam ca în cazul Constituției. Aceasta nu conține sancțiuni. Dar încălcarea articolelor sale poate atrage incidența diferitelor legi subsecvente. De exemplu, Constituția prevede o serie de îndatoriri de loialitate față de țară, de respectare a ordinii democratice etc. Iar dacă veți deschide Codul penal veți găsi infracțiuni gen trădare, înaltă trădare ș.a.m.d. care vizează exact faptele prin care se încalcă obligațiile constituționale amintite.

Geagichi a scris:

Vă mulțumesc pentru răspuns. Exact cum anticipasem, nu există sacnțiuni pentru acel regulament și alte legi nu prevăd chestiuni legate de administrarea condominiului și spațiile comune. Deci numai instanțelor pentru răspundere delictuală.

SCA IONESCU & NOVAC a scris:

În funcție de prevederea încălcata din regulament, sancțiunea și organul competent este prevazut de diferite alte legi. Poate fi vorba de răspundere contravențională, penala sau civila, după caz.
Nu exista un organ al statului care sa aplice sancțiune fix pe regulament.
E ca la Codul bunelor maniera - nu se aplica o sancțiune pentru încălcarea lui expres, dar dacă jigniți o persoana, poate fi atrasa răspunderea civila delictuala, de exemplu.

Nu, nu m-am referit la legea 61 și nici la liniștea și ordinea publică. Întrebarea scrie clar cine poate aplica sancțiuni și ce sancțiuni pentru încălcarea dispozițiilor din "Regulamentului condominiului" ORDIN nr. 1.058 din 11 februarie 2019

w_v_w_v a scris:.

Daca nu oferiti informatii de la inceput , nici raspunsuri nu primiti.
Nu puteati sa scrieti din prima :REFERITOR LA LINISTEA SI...

LEGE nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*)
pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
[ link extern ]

Eu am întrebat "cine poate aplica sancțiuni și ce sancțiuni" dacă prin sancțiuni înțelegeți "arde" e un răspuns deosebit de folositor.
Bun din art. 29 al legii nr. 1196/2018 reiese că mă pot adresa în scris președintelui asociației și instituțiilor publice privind respectarea ordinii și liniștii publice sau instanțelor judecătorești.
Ce lege prevede sacționarea acestor fapte? Legea ordinii și liniștii publice nu prevede așa ceva. Deci pe ce bază legală se pot sancționa astfel de fapte? (în afară de instanțele judecătorești).

Adam Grecu a scris:

Dvs. puneti intrebarea si tot dvs. raspundeti.
Adica stiti ca un vecin face pe nebunul, incalca orice regula, dar nu poate fi scanctionat pen'ca :
..."încălcarea prevederilor prezentului regulament nu constituie contravenți"

Si-atunci ce frectie putem face cu acest Regulament cadru?
Eu v-am zis ca sunt situatii si situatii in care doar cei mentionati de catre mine - serv. as. prop. si politia locala, in multe cazuri pot aplica sanctiuni.
Legea nr. 1196/2018, spune:
.............
Art. 29. - (1) În cazurile în care unul dintre proprietari împiedică, cu reacredinţă şi sub orice formă, folosirea normală a condominiului, sau a unor părţi componente, potrivit destinaţiei acestora, şi creează prejudicii celorlalţi
proprietari, proprietarii prejudiciaţi sau orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său se poate adresa în scris preşedintelui, comitetului executiv al asociaţiei de proprietari şi instituţiilor cu atribuţii privind respectarea
ordinii şi liniştii publice sau, după caz, instanţelor judecătoreşti.
Repet sunt atat de multe si diverse cazurile in care un vecin ne face necazuri, incat, un presedinte al unei as. de proprietari nu poate face nimic, dar cu ajutorul celor prejudiciati, se poate adresa ...instituţiilor cu atribuţii privind respectarea ordinii şi liniştii publice sau, după caz, instanţelor judecătoreşti.

Pe ce bază dacă legea zice clar : ""încălcarea prevederilor prezentului regulament nu constituie contravenți".

Adam Grecu a scris:

Dar, as. prop. se poate adresa, de exemplu Serviciul as. proprietari din localitate care este reprezentantul Primarului in teritoriu, sau Politiei Locale care ii poate "arde" pe cei car incalca Legea.
In fine, sunt cazuri si cazuri...

Dacă regulamentul prevede expresis verbis că "încălcarea prevederilor prezentului regulament nu constituie contravenți" în baza a ce agenții constatatori sancționează încălcările din acel regulament?
Bună ziua, cine poate aplica sancțiuni și ce sancțiuni pentru încălcarea dispozițiilor din "Regulamentului condominiului" ORDIN nr. 1.058 din 11 februarie 2019
privind aprobarea conținutului-cadru al statutului asociației de proprietari și al regulamentului condominiului, anexa 2, Art. 11, 12?
Salutare tuturor, care este minimul ofertelor de cumpărare pentru licitațiile imobilelor organizate de către executorii judecătorești conform art. 844?
Mi-am imaginat, dar fiind acordul între posesorul diplomei și Ministerul Educației, entitatea din urmă ar putea procesa aceste date și lista numele și diplomele emise pe aceste nume.