Sau la un notar? Daca facem documentul doar în fața mediatorului nu produce efecte juridice? Trebuie obligatoriu la notar sau in instanță?
Documentul semnat între mine și cel cu care am avut conflictul, semnat în fața mediatorului, trebuie să ajungă într-o instanță pentru a se da hotărâre pe respectivul document? Altfel nu are valoare juridică? Așa mi-a spus un mediator.
Trebuie sa fac ceva de genul: In data de ... , aflându-ma in locatia x , l-am împins involuntar pe y și acesta a cazut suferind câteva răni minore, am fost de acord sa-i ofer suma de...pentru tratarea acestora, iar individul Y declară că nu mai are nicio pretenție materială sau penală din partea mea, este în regula așa?
Chiar daca el declară în fața mediatorului că nu are nicio pretenție penală sau materiala, ca a fost un conflict spontan între noi doi și eu am fost de acord sa-i dau acea suma de bani?
Problema este că el mi-a zis că va merge la iml pentru certificat că sa fie sigur că îi dau banii și că ma va aștepta cateva zile sa i aceea suma și dacă nu i-o voi da va depune plângere, și din cauza asta am zis sa mergem la un mediator sa fie ceva oficial, sa nu mă pomenesc și cu banii dați și să-mi facă și plângere. Dar în fața unui avocat nu se poate? Sau daca fac eu cu el o hârtie de mână prin care eu îi dau suma aceia de bani și el specifica in acel document că nu mai are nicio pretenție materială sau penala in legătură cu incidentul petrecut între noi doi la aceea data, este valabil? Trebuie neapărat la mediator?
Am discutat cu persoana cu care am avut conflictul și am cazut la un consens pentru o sumă de bani și să nu-mi facă plângere, dar eu as vrea sa rezolv chestia asta într-un cadrul oficial , pot merge la un mediator unde sa semnam un document prin care eu îi dau suma de bani și el se angajează să renunțe la orice fel de pretenții,atât penale cât și materiale? Este posibil sa facem asta chiar daca în acest moment nu exista nicio plângere? As vrea sa mă protejez cumva, sa nu mă pomenesc că îi dau banii și peste un timp să-mi facă plângere.
Va referiți că nu te poți sustrage de la legitima apărare în acest context? Că a fost legitima apărare? Ce se poate întâmpla în cel mai rău caz? Date fiind circumstanțele care vi le-am relatat. El fiind cel care a început conflictul și eu doar m-am aparat instinctual.
Adică legitima apărare nu se ia în considerare în acest context? Nu inteleg
Buna ziua, acum cateva zile am fost la un bar cu mai multi prieteni, cu unul dintre acestia, care era langa mine, am avut cateva discutii in contradictoriu despre mai multe probleme, cand la un moment dat aceasta imi spune ca ma bate si imi imi pune o mana in gat, incercand sa ma stranga, in momentul acela eu m-am ridicat si i-am aplicat doua lovituri cu palma care i-au cauzat mici leziuni la nivelul fetei, spranceana ochiului putin umflata si nasul zgariat, cred ca l-am zgariat cu unghia de la mana. Acum, acesta mi-a transmis ca o sa -mi faca plangere penala si ca o sa scoata certificat medico legal cu 7-10 zile de ingrijiri medicale. Va mentionez ca erau mai multi martori care pot confirma cele spuse de mine. Vreau sa va intreb daca trebuie sa -mi fac probleme din cauza acestei plangeri penale, nu am mai avut niciun atecendent de acest fel, si asta s-a intamplat, consider eu in legitima aparare, dar legea in Romania e interpretabila. Ce credeti?