Buna ziua, acum cateva zile am fost la un bar cu mai multi prieteni, cu unul dintre acestia, care era langa mine, am avut cateva discutii in contradictoriu despre mai multe probleme, cand la un moment dat aceasta imi spune ca ma bate si imi imi pune o mana in gat, incercand sa ma stranga, in momentul acela eu m-am ridicat si i-am aplicat doua lovituri cu palma care i-au cauzat mici leziuni la nivelul fetei, spranceana ochiului putin umflata si nasul zgariat, cred ca l-am zgariat cu unghia de la mana. Acum, acesta mi-a transmis ca o sa -mi faca plangere penala si ca o sa scoata certificat medico legal cu 7-10 zile de ingrijiri medicale. Va mentionez ca erau mai multi martori care pot confirma cele spuse de mine. Vreau sa va intreb daca trebuie sa -mi fac probleme din cauza acestei plangeri penale, nu am mai avut niciun atecendent de acest fel, si asta s-a intamplat, consider eu in legitima aparare, dar legea in Romania e interpretabila. Ce credeti?
Va referiți că nu te poți sustrage de la legitima apărare în acest context? Că a fost legitima apărare? Ce se poate întâmpla în cel mai rău caz? Date fiind circumstanțele care vi le-am relatat. El fiind cel care a început conflictul și eu doar m-am aparat instinctual.
Ar putea la o adică să se rețină și legitima apărare, dacă există dovezi serioase. Sau poate doar să se rețină provocarea, aici lucrurile sunt deosebit de sensibile și nu puteți ști niciodată dacă se va putea reține vreo circumstanță atenuantă sau cauză de nepedepsire. Cel mai bun lucru ar fi să cădeți la pace, că tot sunteți prieteni și să admiteți că ambii v-ați aprins pentru niște motive care nu ar fi meritat, poate ați consumat și ceva alcool și de acolo până la violență a fost doar un pas.
Am discutat cu persoana cu care am avut conflictul și am cazut la un consens pentru o sumă de bani și să nu-mi facă plângere, dar eu as vrea sa rezolv chestia asta într-un cadrul oficial , pot merge la un mediator unde sa semnam un document prin care eu îi dau suma de bani și el se angajează să renunțe la orice fel de pretenții,atât penale cât și materiale? Este posibil sa facem asta chiar daca în acest moment nu exista nicio plângere? As vrea sa mă protejez cumva, sa nu mă pomenesc că îi dau banii și peste un timp să-mi facă plângere.