avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 334 soluții astăzi
Forum Activitate patrichivaleria

Activitate patrichivaleria

Pentru diplomele obtinute in Marea Britanie se aplica metodologia? Multumesc!
Gi- jane2, multumesc pentru raspuns!
Buna ziua!
Pentru eliberarea primului buletin ( 14 ani), daca minorul este, prin hotarare judecatoreazca, incredintat mamei si locuieste cu aceasta, mai e nevoie de ceva din partea tatalui? Adica procura, prezenta, semnatura,etc?
Mulţumesc!

(38) Finanţatorii eligibili participanţi în cadrul programului nu pot prelua solicitări de acordare a unei finanţări garantate dacă acestea conduc la depăşirea plafonului alocat acestora, responsabilitatea cu privire la modalitatea de soluţionare a acestor situaţii revenind în totalitate finanţatorului."

Mă gândeam că, devreme ce mi-au primit dosarul, îşi cunoşteau plafonul.
Vă doresc o zi bună!
Mulţumesc pentru răspuns şi promptitudine!
Sincer, speram să obţin un alt răspuns. Cum rămâne cu "obligativitatea"? Chiar nu contează o HG pentru bănci?
Dacă aş fi avut bani, aş fi apelat la un alt tip de credit. Avansurile sunt însă foarte mari, după aplicarea legii dării în plată.
Mă gândeam că banca poate fi acţionată în judecată, în baza HG. Asta e...
Mulţumesc încă o dată!
Bună ziua!
Hotărârea de Guvern 366 din 18.05. 2016 precizează suplimentarea fondurilor alocate anul acesta pentru Prima Casă, dar şi faptul că băncile sunt obligate să -şi asume responsabilitatea soluţionării dosarelor primite.

(38) Finanţatorii eligibili participanţi în cadrul programului nu pot prelua solicitări de acordare a unei finanţări garantate dacă acestea conduc la depăşirea plafonului alocat acestora, responsabilitatea cu privire la modalitatea de soluţionare a acestor situaţii revenind în totalitate finanţatorului."

O bancă mi-a primit dosarul, am încheiat un antecontract, am dat avansul de 5% şi când m-am dus să plătesc evaluatorul mi-au spus că nu mai sunt fonduri.
Ce se poate face?