avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 949 soluții astăzi
Forum Activitate DianaMaria111

Activitate DianaMaria111

Multumesc, complcat dar am inteles. Presupun ca nu poate merge altcinvea sa legalizeze acea sentinta?
Multumesc pentru raspuns!
Nu vrea sa mai formuleze apel respectivul, locuieste in strainatate, ar vrea sa predea permisul cand va fi posibl, prin posta, pentru a termina ispava aceasta cat mai curand. Dupa cele 30 zile pt apel, hotararea ramane irevocabila, nu? Atunci o va legaliza politia?
Multumesc.
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul ------------ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi. Cu apel la Tribunalul Iaşi (care se depune la Judecătoria Iaşi), în 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04.10.2016.

Aceasta e solutia pe scurt, comunicarea a avut loc pe 04.10, trebuie sa depuna permisul in 15 zile de la curgerea celor 30 de la comunicare?

Am inteles ca fara o copie legalizata a hotararii daca trimite permisul, perioada de suspendaree nu intra in vigoare, e adevarat? El fiind in afara tarii ce variante are? Sa astepte politia sa legalizeze hotararea si sa ii trimita acea instiintare acasa?
Multumesc.
Multumesc mult pentru raspunsul prompt!
Inca o intrebare as avea,
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul Lupu Iosif Cristian în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi. Cu apel la Tribunalul Iaşi (care se depune la Judecătoria Iaşi), în 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04.10.2016.

Aceasta e solutia pe scurt, comunicarea a avut loc pe 04.10?

Am inteles ca fara o copie legalizata a hotararii daca trimite permisul, per de suspendaree nu intra in vigoare, e adevarat? El fiind in afara tarii ce variante are? Sa astepte politia sa legalizeze hotararea si sa ii trimita acea instiintare acasa?
Multumesc.
Buna ziua,

A fost respinsa plangerea impotriva suspendarii permisului.
1. Termenul de 15 zile incepe sa curga de la ramanerea hotararii definitiva si irevocabila, adica dupa ce se scuge si temenul de 30 pt apel?
2. Predarea permsului este personala? Posesorul permisului locuieste in afara tarii, exista vreo posibilitate de a trimite pemisul prin posta?