avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 531 soluții astăzi
Forum Activitate alexandra-alteea

Activitate alexandra-alteea

Buna ziua
Sunt functionar public iar salariul mi-a fost stabilit prin hotararea consiliului local așa cum prevede art.11 din Legea nr. 153/2017. Pe data de 29.12.2017 a fost emis primul meu certificat de incadrare intr-o categorie de persoane cu grad de handicap accentuat, a carei valabilitate a început la data de 01.01.2018 si prin umare din acel moment am fost scutita si de plata impozitului pe venit.
Avand in vedere aceste aspecte doresc sa aflu daca eu beneficiez de acea crestere salariala de 28.5 % prevazuta la art.38 alin 3 lit i sau de cei 20 % prevazuti la art.1 din OUG nr.3/2018.
Precizez ca angajatorul mi-a comunicat ca nu as beneficia de aceste creșteri intrucat sunt functionar public iar salariul imi este stabilit prin hotarare de consiliu, ca de aceste prevederi beneficiaza doar personalul contractual, iar in plus certificatul si-a inceput valabilitatea la data de 01.01.2018.
Va multumesc
Multumesc pentru raspuns

Cornel Vasile a scris:

Art.96 alin.1 din Legea 161/2003 este inca in vigoare.

Buna seara
Sunt functionar public si as dori sa aflu daca pot infiinta o societate comerciala avand ca obiect ,,activitatea centrelor de fitness,,
In cazul unui raspuns afirmativ as dori sa stiu daca pot fi unic asociat si pe cale de consecinta si administratorul firmei sau trebuie numit un alt administrator.
Conform art. 96. - (1) din Legea nr.161/2003 ,,funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului.,, insa am observat ca Legea 284/2010 care a completat si modificat legea 161/2003 a fost abrogata si atunci acest articol mai este in vigoare?
Buna ziua
procesele verbale de constatare nu le-am primit niciodata din 2012 pana in prezent, in schimb pe data de 27.07.2017 am primit adresa prin care mi se aducea la cunostinta ca s-a declansat urmarirea executarii silite . Acestei adrese I-au fost atasate urmatoarele acte
- o copie certificata de pe incheierea din data de 29.05.2015 prin care s-a dispus inceperea executarii silite
-copie certificata a titlului executoriu ( adica procesele verbale)
- somatia
- un exemplar al incheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare
Buna ziua
Pe data de 27.07.2017 am primit o adresa din partea unui birou de executori judecatoresti prin care mi se aducea la cunostinta faptul ca impotriva mea a fost declansata urmarirea silita in baza titlului executoriu constand in procese verbale de contraventie.
In speta este vorba de 2 procese vebale de contraventie pentru utilizarea drumurilor fara plata rovinietei.
Precizez ca utilizarea drumurilor s-a facut pe data de 28.04.2012 si respectiv 30.04.2012 iar procesele verbale au fost incheiate la data de 15.05.2012. Cu toate acestea procesele verbale nu mi-au fost communicate, dar in anul 2015 s-a constituit dosarul de executare , dosar ce mi-a fost comunica pe data de 27.07.2017.
Ce ma sfatuiti sa merg la judecator si sa achit sumele aferente sau sa depun actiune in instant ?
Va multumesc
Răspuns la discuția Concediu de odihna
Multumesc
Răspuns la discuția Concediu de odihna
Revin cu o intrebare, angajatorul este obligat sa-mi acorde zilele de concediu incepand cu data de 01.09 cand revin la locul de munca sau cu data de 01.07.2017 ?
La data de 01.07 eram inca in concediul medical.
Daca ar acorda zilele incepand cu data de 01.09 inseamna ca as as putea sa benediciez de acele zile pana la sfarsitul lunii februarie ?
Multumesc
Răspuns la discuția Concediu de odihna
Multumesc pentru raspuns
O zi frumoasa va doresc
Buna ziua
In anul acesta, 2017 am intrat cu un rest de 10 zile de concediu aferente anului 2015. Mi s-a adus la cunostinta faptul ca am dreptul de a efectua concediul pentru aceste 10 zile pana la data de 30.06.2017.
Dat fiind faptul ca am intrat in concediu medical datorita unor probleme de sanatate , raporturile de serviciu au fost suspendate din data de 06.03.2017 pana la data de 31.08.2017, urmand sa revin la locul de munca incepand cu data de 01.09.2017.
Avand in vedere aceasta situatie va rog sa-mi spuneti pana la ce data pot beneficia de cele 10 zile de concediu aferente anului 2015.
Va multumesc
Multumesc pentru raspuns
Inteleg ca prevederile acelui articol nu sunt aplicabile, ceea ce inseamna ca ceea ce angajatorul mi-a comunicat este correct.
O zi frumoasa va doresc