Buna ziua. Am fost la OCPI si am depus o cerere pentru radierea antecontractului din cartea funciara. Cererea a fost inregistrata si apoi mi-a fost solicitata o declaratie in forma autentica referitoare la radierea antecontractului. Pentru aceasta declaratie, notarul a solicitat prezenta promitentului cumparator. Mentionez ca antecontractul a fost semnat la data de 02.12.2015 si a expirat pe 31.12.2016. Daca este vorba de un document care a expirat si s-a prescris, de ce mai este nevoie de acea declaratie in forma autentica?
Am fost obligat, in sensul ca trebuia sa semnez un act al unui contract de credit, iar girantul a pus coagirantulnditia ca eu sa semnez o promisiune de vanzare, daca vroiam ca el sa semneze actul aditional. Daca nu era de acord sa semneze, a doua zi dosarul meu de labanca ajungea la executor.
In anul 2015 am fost obligat sa semnez o promisiune de vanzare a unui imobil, iar acea promisiune a fost inscrisa in cartea funciara..dupa ce perioada se prescrie promisiunea de vanzare si in ce conditii se radiaza din cartea funciara
Am semnat un antecontract de vanzare al unui imobil, dar ulterior nu am mai fost de acord cu vanzarea. In cat timp se prescrie dreptul promitentului cumparator sa ma actioneze in instanta pentru vanzarea acelui imobil?