avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1016 soluții astăzi
Forum Activitate georgianabiris

Activitate georgianabiris

Neraportarea la Oficiu este contraventie continua sau nu? Care este termenul de prescriptie al acestei contraventii si de cand incepe sa curga acesta, de la data constatarii contraventiei, adica dupa aproape trei ani, sau este deja prescrisa intrucat au trecut sase luni de la data cand trebuia sa raporteze?Cu consideratie G B
In decembrie 2007 s-a creditat societatea cu o suma care depaseste 15.000 euro in echivalent lei. Creditarea s-a efectuat in numerar prin casa.Conform legii, operatiunea trebuia raportata la ONPCSB in termen de 24 de ore (acum termenul este de 10 zile), insa raportarea nu s-a efectuat nici pana astazi. Intrebarea este daca societatea mai poate fi sanctionata contraventional la acest moment pentru nerespectarea obligatiei de raportare a operatiunii in termenul prevazut. Multumesc!
Bine-nteles ca tatal meu formuleaza intampinarea, eu doar il ajut pentru ca el nu stie (si nici eu, dupa cum se vede, de aceea va solicit sprijin).
Lucrurile stau astfel:- prin sentinţa civilă nr. ....../11.11.2004 a Judecătoriei Zărneşti, s-a stabilit în sarcina tatalui meu şi în favoarea minorului T.I.C. născut la data de 05.04.1988, majorarea cuantumului despăgubirilor civile stabilite prin sentinţa civilă nr. ......./1996 a Judecătoriei Zărneşti, începând cu data de 17.08.2004 şi până la majorat (respectiv până la data de 05.04.2006), ori noi dispoziţii ale instanţei.
Precizez că, la data împlinirii majoratului, beneficiarul pensiei de întreţinere, în cazul continuării studiilor, avea obligaţia de a deschide acţiune civilă în instanţă, de data aceasta în nume propriu pentru a solicita continuarea plăţii pensiei. Fiind de bună credinţă, tatal meu a continuat plata pensiei de întreţinere şi după împlinirea de către beneficiar a vârsţei majoratului, respectiv până în luna octombrie 2007, fără a avea la bază vreo hotărâre judecătorească, întrucât bunica beneficiarului pensiei i-a comunicat personal faptul că acesta se află încă la şcoală .
- începând cu luna august 2007 şi până în prezent, tatal meu se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă datorită faptului că a fost diagnosticat cu o boală gravă - metastaza gradul IV faza terminala inoperabil, fapt pentru care în luna noiembrie 2007 a avut o interventie si i s-a facut anus contra naturii in urma careia a fost încadrat în grad de handicap accentuat.
Pentru tatal meu care toata viata a platit pensii de intretinere neputand sa faca nimic pentru el si pentru familia lui, trebuire sa existe o cale, un temei legal in baza caruia sa il ajut sa formuleze intampinarea. Poate oare sa solicite efectuarea unei anchete sociale care sa stabileasca gradul de nevoie in care se afla beneficiarul si bine-nteles sa determine mijloacele pe care le are el ca sa plateasca pensia? Va multumesc.
Imi cer scuze pentru greselile de scriere.
Este vorba despre tatal meu, care in urma unui accident rutier in iunie 1989 a fost obligat la plata pensiei de intretinere pentru 4 minori. In prezent a ramas unul care a implinit 18 ani la data de 04.05.2006. Conform legii, la implinirea varstei de 18 ani era obligat sa introduca actiune in justitie in nume propriu pentru continuarea platii pensiei, intrucat acesta isi continua studiile. Acest lucru nu a fost facut, insa tatal meu a continuat plata pensiei de intretinere pana in luna octombrie inclusiv 2007, fara a avea la baza vreo hotarare judecatoreasca (vreau sa subliniez buna credinta a acestuia). A intrerupt plata pensiei intrucat in luna noiembrie a fost diagnosticat cu metastaza de gradul IV fiind operat la 01.11.2007 cu anus iliac definitiv. In urma acestei interventii chirurgicale este incadrat la gradul II de invaliditate fiind in concediu pentru incapacitate temporara de munca timp de un an dupa care, (daca va mai trai pana atunci) va fi pensionat pentru caz de boala. Acum beneficiarul pensiei a introdus actiune in justitie pentru continuarea platii pensiei, iar eu doresc sa formulez o intampinare prin care sa solicit diminuarea sau chiar sistarea platii pensiei de intretinere, pe considerentul ca potrivit art. 94 C. fam. "intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a o plati. Instanta judecatoreasca va putea mari sa micsora obligatie de intretinere sau a hotara incetarea ei, dupa cum se schimba mijloacele celui care da intretinerea sau nevioa celui care o primeste.
Va rog sa ma ajutati in demersul meu, sugerandu-mi pe ce alte prevederi legale sa ma bazez. Precizez ca tatal meu a platit timp de 20 de ani in fiecare luna pensii de intretinere, neputand sa isi faca o situatie materiala cat de cat decenta, iar beneficiarul pensiei are a vila de toata frumusetea, fiind vadit faptul ca nu sta in banii dati de tatal meu. pe de alta parte, sotia supravietuitoare s-a recasatorit cu fratele defunctului ( cu cumnatul ei), la un interval de 6 luni de la decesul sotului. Nu am stiinta daca s-a stabilit filiatia intre actualul sot si copilul beneficiar al pensiei, caz in care obligatia de intretinere s-ar fi stins. oare cum pot afla acest lucru?
In speranta ca am fost destul de clara, va rog respectuor sa ma ajutati. Cu multa consideratie Georgiana Biris.
ce se intampla cand debitorul unei obligatii de intretinere nu mai obtine venituri din munca, ci se afla in incapacitate de munca cu grad de invaliditate accentuat (II), iar beneficiarul a implinit 19 ani si se afla in continuarea studiilor?