avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1056 soluții astăzi
Forum Activitate anne1984

Activitate anne1984

Sunt acte care conțin date cu caracter personal, spre exemplu în cazul în care se face o cerere de chemare în judecata, în aceasta pentru a fi admisă trebuie trecute date personale ale proprietarului, iar aceea se printeaza la un centru de copiere.
Bună ziua

Aș avea o speță care îmi dă bătăi de cap ca și președinte asociatie de proprietari. Am adresat o întrebare și celor de la ANSPDCP în acest sens, dar nu au știut concret să îmi dea un răspuns.
Dacă o asociatie nu are imprimanta și trimite emailuri unui centru de copiere pentru a printa actele asociației, acte care conțin date cu caracter personal ale proprietarilor, pentru a avea bon fiscal și a pune suma aferentă în intretinerea proprietarului în interesul căruia sunt îndeplinite actele, încalcă Regulamentul de protecție al datelor cu caracter personal?
Este interes legitim?
Profesia de jurisconsult nu mai există o dată cu înființarea Colegiului Consilierilor Juridici.
Prin Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic a fost abrogat Decretul nr. 143/1955 privitor la organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice, act normativ potrivit căruia „la organizaţiile de stat, cooperatiste şi obşteşti” activau jurisconsulți.
Iar în ceea ce privește codul COR, acesta nu a mai fost actualizat de ff mult timp, în acest moment într-adevăr există încă posibilitatea de a accesa și jurisconsult, dar conform legii această profesie nu mai există.


trandafir2 a scris:

Si cum ramane cu cei 500.000 de consilieri juridici angajati de zeci de ani pe la diferite entitati si care nu sunt inscrisi in ccj? Ce facem cu ei?
Legea este prost facuta de la inceput si nepusa cap la cap nici nu realitatea nici cu alte norme juridice si nimeni nu s-a sinchisit sa faca ceva in acest sens.
Daca ne uitam spre exemplu si in COR, ce gasim?
261101 ---- Avocat ----------- Nivelul de instruire: 4 (studii superioare)
261102 ---- Jurisconsult ----- Nivelul de instruire: 4 (studii superioare)
261103 ---- Consilier juridic -- Nivelul de instruire: 4 (studii superioare)
Care este diferenta intre Jurisconsult si Consilier juridic? Ar trebui ca si jurisconsultii, cei putini cati mai sunt, daca mai sunt, sa-si faca si ei un organism profesional, nu-i asa?