avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1985 soluții astăzi
Forum Activitate Dyana75

Activitate Dyana75

Lucrul remote pentru o companie straina

Buna ziua,
As aprecia sfatul Dvs.
Cochetez cu posibilitatea de a lucra fully remote pentru o companie din Anglia (UK).
Daca exista un cadru legal, ma intereseaza formula prin care se poate incheia contract de munca cu angajatorul si obligatiile fiscale ce deriva dintr-un astfel de contract. Am citit cateva lucruri legate de dubla impozitare insa nu imi sunt foarte clare. Mentionez ca nu detin drept pe munca pe teritoriul Angliei si intentionez sa lucrez fully remote din Romania.

De asemenea detin o firma SRL (neplatitor de TVA) cu obiect subsidiar de activitate acoperitor. Ar fi posibila/mai avantajoasa o colaborare pe firma?

Va multumesc anticipat pentru sprijin.
Va multumesc foarte mult pentru timpul dedicat acestui raspuns si pentru atentie. Deci inteleg ca daca au fost trimise notificari pe adresa domiciliului, anterior celei primite recent, atata timp cat nu am luat la cunostinta, respectiv nu s-a intreprins nicio actiune de recunoastere a debitului (prin plati voluntare), prescriptia ramane activa si implicit dreptul meu de a depune cotestatie in termen de 15 zile de la primirea instiintarii recente de poprire. Voi retine raspunsul Dvs. Inca o data, multumiri pentru consiliere.
Buna seara,

As aprecia sfatul Dvs. pentru situatia de mai jos.
La 2 luni de la angajare, am primit doua notificari de poprire salariala pe adresa angajatorului si / adresa domiciliului personal (luna noiembrie 2021).
De mentionat ca dosarele de executare sunt mai vechi / din anul 2018.
As dori sa mentionez ca din anul 2018 nu s-a efectuat nicio plata intrucat nu am fost angajata (am fost implicata intr-un proiect personal fara contract de angajare).
Creditele sunt mai vechi, ultima plata efectuata in 2017, drept urmare prescrise in anul 2021.
As dori sa initiez contestatie in instanta pe baza prescrierii. Ma incadrez in cele 15 zile, termen in care pot depune contestatie in instanta de la data primirii notificarii (pe adresa angajatorului cat si pe adresa domiciliului personal).
Am fost insa sfatuita ca dosarul fiind mai vechi, e posibil ca executorul sa invoce in instanta invaliditatea termenului de depunere a contestatiei, intrucat au mai fost trimise notificari pe adresa de domiciliu din 2018 pana in 2021.
As dori sa stiu ce sorti de izbanda exista in instanta, dat fiind faptul ca din 2018 nu am mai locuit la aceeasi adresa si platile au fost sistate inca din anul 2017.

O alta intrebare ar fi: daca renunt la contestatie si imi asum poprirea, cata vreme poprirea figureaza pe contul bancar, acest fapt nu deroga cumva angajatorul de sarcina, in scopul evitarii dublei popriri? (mi-as dori sa nu implic compania in acest proces) si cred ca prin acord cu banca si executorul pot vira sumele poprite in contul executorului prin angajament personal.

Va multumesc pentru atentie si consiliere.
Am inteles. Va multumesc.
Buna ziua. Detin o firma care are ca obiect secundar de activitate COD CAEN 8211, activitati combinate de secretariat. As dori sa colaborez cu potentialul angajator pe baza de contract de prestari servicii pentru acest tip de activitate. Contractul de prestari servicii contine pretul serviciilor si modalitatile de plata pentru un regim de munca de 8 ore/zi, 5 zile pe saptamana. As dori sa stiu daca in aceste conditii, fiind vorba de un contract de prestari servicii, pot introduce si clauza referitoare la concediul de odihna (fiind vorba de doua entitati juridice intr-un raport de servicii) sau acest fapt va fi stabilit in mod amiabil, in afara contractului cu viitorul "angajator"? Cu multumiri.
Răspuns la discuția Sediu social cu activitate
Multumesc pentru amabilitate. Cod CAEN 4791 - Comerţul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet, dar avand in vedere depozitarea marfii la sediu si livrarea catre client...nu stiu exact daca apare vreun conflict. Orice sugestie este apreciata.
Buna ziua,

Pentru un magazin online, as dori sa stiu daca este obligatoriu sau recomandat sa declar sediu social cu activitate, date fiind urmatoarele:
Sediul social al firmei va fi stabilit intr-un apartament (o camera) prin contract de comodat cu proprietarii (parintii).
Prin intermediului magazinului online vor fi comercializate produse din import din spatiul intracomunitar (mici decoratiuni pentru casa si evenimente) si produse handmade.
O camera va fi destinata acomodarii marfurilor, urmand sa fie preluate de o firma de curierat pentru livrarea la clientul final.
Activitatea va presupune coordonarea comenzilor si a livrarilor de la sediul social. Nu are insa regim de lucru deschis cu clientii (gen magazin de bloc) produsul ajungand la ei prin firma de curierat. Camera nu devine astfel spatiu comercial.
Firma urmeaza sa fie infiintata curand si as dori asadar sa stiu daca spatiul destinat sediului social (apartamentul) trebuie declarat ca spatiu cu activitate, luand in considerare cele mentionate.
De asemenea, daca declar sediu social cu activitate, acest lucru implica schimbarea destinatiei spatiului inchiriat din rezidential in nerezidential? Cheltuielile cu utilitatile nu vor fi inregistrate in sarcina entitatii juridice si deci nedeductibile pe firma, vor ramane in continuare in sarcina proprietarului (parintii).
Nu imi este foarte clar pentru ca potrivit extrasului din lege pentru cladirile rezidentiale: daca suprafetele folosite in scop rezidential si cele folosite in scop nerezidential nu pot fi evidentiate distinct iar la adresa cladirii este inregistrat un domiciliu fiscal la care se desfasoara activitatea economica, iar cheltuielile cu utilitatile nu sunt inregistrate in sarcina persoanei care desfasoara activitatea economica, impozitul pe cladiri se calculeaza conform art. 457 pentru cladirile rezidentiale.
Inteleg ca pot declara sediu social cu activitate, fara a modifica regimul de taxare al cladirii, atata vreme cat cheltuielile cu utilitatile raman in sarcina proprietarului.
O alta intrebare:
Fiind vorba de achizitii intracomunitare, m-ar avantaja infiintarea firmei in regim de TVA. Daca declar spatiu fara activitate, imi afecteaza aprobarea ANAF? (aprobare TVA la optiune).
Sfatul Dvs. este apreciat pentru a stii cum trebuie sa procedez.
Cu multumiri,