avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 482 soluții astăzi
Forum Activitate Krista19825

Activitate Krista19825

Buna ziua,

Sunt in proces de divort si doresc sa raman cu numele dobandit dupa casatorie. Solicit acest lucru avand in vedere ca sunt educatoare si traducator autorizat cu autorizatie de la ministerul de justitie. Birourile notariale cu care colaborez au si ele specimenul meu de semnatura. De asemenea mai avem in comun si un copil de 9 ani. Sotul nu este de acord sa imi pastrez numele. Ce sanse credeti ca am sa imi pastrez numele in conditile date?

Va multumesc!
Din pacate nici cu divorțul nu a vrut prin notar, iar cu partajul cu siguranta nu va fi de acord. Este un "individ" care se gândește numai la el si interesul lui.
Oricum faptul este consumat. Nu are decât să stea în apartament. Oricum el s-a gândit numai la persoana lui de cand suntem in proces de divort. În opinia lui copilul nu are necesități. Nu a participat cu nici un leu la creșterea si educarea lui în condițiile în care acesta este la scoala. Voi cere plata pensiei retroactiv si voi vedea atunci pe unde își scoate camasa cu rata si 2 pensii alimentare ( o pensie din urma si una pe luna în curs). Nu are decât să rămână în apartament. Atât doar vroiam sa vad ce șanse am ca sa "emit pretentii" .
Apreciez comentariile dumneavoastra si va asigur de tot respectul meu.
Din pacate stiu ca nu voi avea prea mari șanse să am o cota parte mai mare,ptr ca e adevarat ca rata care o plătește este de 1500-1600 ron(apartam achiziționat cu franci). Cu toate ca in casa s-au investit cel putin 20000 lei(balcoane, izolare interioară și exterioară, mobila,etc), plus inca 5000 de ron, bani dati de părinții mei. Toate aceste investiții au fost făcute cu banii părinților mei. În fine, daca nu voi avea parte, asta e, voi considera ca am stat in chirie. Acum eu ma gandesc si la copil. El nu face parte? Pana la urma este moștenitor. Nu are si el o parte?
Va multumesc frumos tuturor pentru timpul si raspunsurile dumneavoastra.
Asta am si de gând, macar sa folosesc masina. Cu apartamentul voi deschide si acțiunea de partaj cand voi avea bani si ptr asta. Într-un alt proces legat de încredințarea minorului am cerut ajutor public judiciar si a fost mana in mana cu avocatul lui. M-am lămurit si din punctul acesta de vedere. Legea este pentru cei care au bani, din pacate. Încă o dată va multumesc. Sa aveti o zi minunata!
Nu aveam cum sa nu ii dau cheile. A venit cu poliția ca sa ii dau cheile în urma căruia s-a facut un proces verbal de predare primire a cheilor.
În cele 6 luni am luat cât am reusit din bunurile personale, bunuri aduse de către părinții mei si el ma face acum hoata, în condițiile în care în acea casa nu a luat nimic material, totul a fost adus de mine. Singurul lucru care îl invocă este faptul că el plătește rata la casa si, în opinia lui eu nu am nici un drept pentru ca nu am plătit niciodata rata, dar, în decurs de 12 ani a avut curent electric, gaze, internet si televiziune si întreținerea, toate plătite de mine. Acum stau cu părinții mei dar consider că am dreptul sa intru in aceast apartament care a fost si este în continuare bun comun. Ca sa deschid acțiunea de partaj imi trebuiesc bani, ori avocată nu am platit-o ptr divorț în totalitate si imi întrețin singura copilul lunar cu salariul minim pe economie. Nu imi este usor credeti-ma; de aceea va rog frumos sa imi spuneti ce castig daca ma duc la poliție și il reclama. Pe baza cărui articol poate fi EL tras la raspundere. Va multumesc anticipat
Buna ziua,

Sunt in proces de divort cu sotul meu. Am depus acțiunea de divort în sept 2018, primul termen a fost în feb 2019 Iar al doilea termen este pe 17 mai. Am luat această decizie în urma a 3 certificate medico legale. În sept am obținut si ordin de protecție timp de 6 luni,ordin care a expirat în martie. Atunci am fost nevoită să îi dau cheile la apartament si sa nu mai locuiesc acolo din cauza fricii. Acum el a schimbat yala si lacatul de la posta si refuza sa imi dea cheile aferente. Mentionez ca apartamentul este bun comun achiziționat în timpul căsătoriei ,la fel și masina care acum este la mine. Practic eu ma folosesc de masina, în condițiile în care el n-ar folosi-o si el se foloseste de apartament. Are pretenția să ii dau masina dar el nu vrea sa imi dea cheile aferente apartamentului si de la posta. Ce e de facut in acest caz? Eu am si un copil, copil care nu a primit nici un ajutor bănesc pentru întreținerea și educația lui din sept 2018. Dacă fac plângere la poliție ce șanse am sa obtin cheia de la apartament sau in baza cărui articol ar fi nevoit să o dea(încă o dată precizez ca in actele apartamentului suntem amandoi). Va multumesc din suflet pentru raspuns.