Cand anume ne va evacua? cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta ***, în contradictoriu cu pârâţii ***. Dispune evacuarea pârâţilor din imobilul aflat în proprietatea reclamantei, situat în Municipiul Constanţa, ***, precum şi construcţiile anexă, (cu excepţia garajelor având codurile 3 G/0701 şi 3G/0698, situate pe acest teren). Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 1.600 lei, reprezentând taxă judiciară de timbre, în cuantum de 100 lei şi onorariu avocat, în cuantum de 1500lei. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Constanţa, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.07.2020.
Buna ziua!Ce vrea sa spună comunicare rechizitoriu este un dosar care știam ca se încheiase !mersi frumos
Aceasta înseamnă ca in 30 de zile ne Evacuează? Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta ***, în contradictoriu cu pârâţii ***. Dispune evacuarea pârâţilor din imobilul aflat în proprietatea reclamantei, situat în Municipiul Constanţa, ***, precum şi construcţiile anexă, (cu excepţia garajelor având codurile 3 G/0701 şi 3G/0698, situate pe acest teren). Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 1.600 lei, reprezentând taxă judiciară de timbre, în cuantum de 100 lei şi onorariu avocat, în cuantum de 1500lei. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Constanţa, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.07.2020.
Este vorba de un proces de evacuare ..este posibil sa ne evacueze fără a ne da un timp .Nu am avut avocat și nu știm ce a fost la proces.Mersi frumos de răspuns .
Amână pronunţarea
Solutia pe scurt: Amână pronunţarea la data de 07.07.2020, pentru când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 26.06.2020.
Document: Încheiere - Amânare ulterioară a pronunţării 26.06.2020
Buna ziua !As dori sa știu cât m-ar costa sa l dau in judecată pe tatăl copilului meu pentru ai lua custodia ? Nu suntem căsătoriți legitim , copilul este pe numele lui.Cat m-ar costa sa înaintez cu un proces .Mersi frumos
Buna seara!Vom fi chemați in instanța pentru evacuare .Cam cât durează ?Proprietarul a câștigat terenul și casele de la READPP.Cat durează procesul și cât costa executorul am înțeles ca noi il vom plăti dacă nu ieșim .
Mersi frumos de răspuns!Nu avem niciun drept ,noi plăteam la READPP chiria.Stiu legea aceasta însă am înțeles ca odată ce noi nu Deținem niciun contract ,adică stam abuziv ne poate evacua.
Buna ziua !In luna Decembrie anul trecut am primit o notificare de la un executor judecătoaresc precum ca in 30 de zile sa evacuăm casa,deoarece proprietarul a câștigat casa (nu s a judecat cu noi).Asta ar însemna pe 15 ,16 Ianuarie ca termenul de 30 de zile se încheie .Te poate evacua doar cu notificarea de la executor ?Nu mai avem niciun contract pe casa.
Noi daca ne luam un avocat am putea sa ne judecăm cu proprietarul?