avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 790 soluții astăzi
Forum Activitate antonescmada

Activitate antonescmada

Sanctionare judecator:

Un judecator de la curtea de apel X a chemat avocatul cauzei pe care o judeca in birou si l-a indrumat ce acte sa prezinte pentru a avea castig de cauza intr-o cauza politica. Judecatorul respectiv a fost inregistrat in timp ce facea aceste indrumari, iar inregistrarea a ajuns la un post de televiziune.
Ma intereseaza sa stiu cum ii este afectata reputatia judecatorului, ce abateri a facut, ce sanctiuni disciplinare se pot aplica si care este postura presedintelui Curtii de apel cu privire la comportamentul judecatorului.
art. 37 alin. 1 Legea nr. 500/2002

Poate sa-mi ofere cineva o interpretare?

“ Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii principali de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.”
Fianciar public

Am urmatorul proiect, stie cineva cum se poate rezolva?
Multumesc anticipat!


“Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii principali de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.” (art. 37 alin. 1 Legea nr. 500/2002).
Comentati dispoziţiile si includeţi şi un istoric al aplicării acestei excepţii din ultimii 10 ani.