Buna ziua.
Avem un vecin care a cumparat un teren unde a construit o hala, spalatorie si mecanica plus compartiment birouri.
Initial, nu s-a respectat legea si nu a cerut acordul nimeniui, cu toate ca in autorizatie ii cerea sa modernizeze un drum pe care auntem 8 coproprietari. La insistente, s-a cerut acordul, am dat acordul de construire pe baza unei intelegeri verbale a lui cu 6 dintre coproprietari, intelegere ce prevedea ca printre altele, ca nu va fi zgomot. Am dat acordul la notar sa construiasca cu conditia sa ne dea drept de servitute de trece pe un drum in termen de 1 an de la obtinerea autorizatiei. Acordul nu prevedea si acord de functionare. A trecut peste 1 an de la obtinerea autorizatiei si nu a mai pomenit nimic de servitute.
Acum, el a montat proiectoare ce efectiv iti atrag atentia si daca nu te uiti la ele iar daca te uiti la ele te cam freaca la ochi. De asemenea, face si zgomot.
De asemenea, a tras curentul pe terenul meu, fara sa intrebe nimic, cu toate ca ii mai trebuia doar 30cm de cablu sa il traga pe al lui. Cu curentul, dupa certuri, ne-am inteles verbal fara pretentii altele decat sa puna piatra la loc pe unde a sapat sa traga curentul.
Intrebarea este, putem solicita sa opreasca proiectoarele, sa monteze panouri fonoabsorbante si sa respecte un anumit program orar?
Hala functioneaza doar pentru autocarele utilajele lui, teoretic. Practic mai vin si ,,amici" de-ai lui.
Buna ziua. Sunt unul din 5 coproprietari ai unui teren ce se foloseste ca si cale de acces.
Fiecare dintre cei 5 coproprietari, are 2/10 din teren (cate 1/10 sot si 1/10 sotie, la 4 case si la un teren pe care inca nu s;a construit, este o firma proprietara, cu 2/10)
Firma coproprietara a terenului de acces, a inchiriat (mai mult ca sigur fara acte) terenul pe care inca nu s-a construit casa.
Problema e ca persoana care l-a inchiriat, foloseste terenul cale de acces si vine cu utilaje grele. Terenul de acces a fost gandit pentru autoturisme mici, pe sub el trecand 5 coloane de apa, 5 bransamente de curent, 1 coloana de gaz, 1 coloana de canalizare, 1 coloana de tv si fibra optica.
Pe langa daunele vizibile (piatra s-a dat la o parte de pe drum cum trec utilajele, si ca sa treaca cu un tir, a scos de 2 ori un stalp cu o pancarta pe care scria acces proprietate privata), pe langa deranjul sonor, poate in timp se vor produce daune si la coloanele de utilitati.
Persoana care l-a inchiriat, are propriul ei teren, alipit de terenul ,,inchiriat" si cu access din drum european. Dar el ocoleste terenul lui, pentru ca si-a pus pavaj si sa nu il strice.
Ce putem face? Putem obliga firma care i-a inchiriat terenul, sa nu permita nici ea accesul cu utilaje? Sau este suficient ca noi ceilalti 4 coproprietari avem 8/10 din terenul de access si astfel, cumva, minoritatea se supune majoritatii?
Blocare persoana intrata pe proprietate privata.
Pot bloca o mașină care intra pe proprietatea mea? Un teren de acces la domiciliul meu. Respectivul are acces amenajat, pavat, dar prefera să încalce terenul meu (delimitat cu gard de terenul lui) deși am atras atenția.
Să îl blochez și filmez cat timp se afla pe terenul meu, până la sosirea poliției mă intereseaza
Va multumesc frumos pentru raspuns. Nici banca nu a zis ce documente ii trebuie, inainte de a face actele. A zis doar dupa... Si nu a vrut sa accepte copii legalizate. Dar ii dau originalul la antecontract, si cer de la notar o copie...
Corina Capotã a scris:
La incheierea actelor la notar (antecontract si contract de vanzare),notarul trebuia sa elibereze un exemplar in plus pentru banca. Nu trebuie sa mergeti la banca sa va rugati de ei sa va dea originalul ci va recomand sa mergeti la notarul care le-a intocmit si sa solicitati o copie autentificata a actelor din arhiva proprie a biroului notarial.
Buna ziua. Am fost la diverse banci pentru un credit ipotecar. In cele din urma am ales banca, am platit avansul de 15%, am fost la banca sa semnam o promisiune de garantare pentru a fi siguri ca obtinem banii necesari.
La banca, ne-au cerut antecontractul in original sa il puna la dosar. Mai mult, au cerut contractul de vanzare cumparare in original sa il puna la dosar, urmand a recupera toate aceste documente la sfarsitul perioadei de creditare, adica dupa 30 de ani.
Stiu ca e ilegal sa mi se ceara oroginalul sa il las la banca, da nu stiu unde scrie.
Am sunat la agentia nationala de creditare, si ei nu solicita asa ceva de la banci.
Practic orice vreau sa fac (utilitati, inscriere copil la domiciliu, etc) trebuie sa ma milogesc de banca ca poate imi imprumuta originalul sa ma pot relationa cu statul.
Piteti sa ma indrumati referitor la o prevedere legala care interzice practica asta? As putea sa accept siruatia si ulterior sa ii dau in judecata sa imi dea originalele? La sediul central al bancii, ei nu stiu nimic si arunca responsabilitatea in mainile ofiterului de credite la care am fost.