avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 439 soluții astăzi
Forum Activitate GEKO17

Activitate GEKO17

Domnule Razvan, solutia de clasare o primesc abia vineri, desi am primit vineri foaia in posta, luni cand m-am prezentat la Parchet, mi s-a transmis ca nu e gata foaia, este un sistem de nedescris... in Romania. Sa trimiti foi la domicilii cand tu n-ai actele facute, e de noaptea mintii. Dar revin cu un raspuns.
Domnule avocat Gabriel, rromul caruia ii luati apararea, are cazierul plin, a spart un butic acum 1 an din apropiere, a fost filmat pe camere, sta zilnic la cersit la Mall in parcare sau pe la semafoare, s-a mai trantit si in alte persoane in etate (este scris in presa), consider ca am o reputatie care nu imi permite sa scriu bullshits pe net despre altcineva, indiferent de etnie sau PH-ul pielii. Dar daca omul e vinovat si pe deasupra si dement, imi rezerv acest drept!
Am mai scris din intamplare dimineata acelasi text pe Reddit insa fara sa specific etnia, si am fost asaltat cu comentarii fel de fel, generalul fiind acela ca n-am mila fata de aproape si ca daca e un copil, sa trec cu vederea.

N-am cerut nici o clipa sa fie arestat insa nici nu pot spune ca sunt multumit ca dansul sa nu aiba dosar penal ptr. distrugere cu intentie. A fost clara intentia, trotuarul e lat de 4m.
Daca eu vand la un magazin, cineva vine si din neatentie cand eu sunt cu spatele ia ceva de pe raion si sparge, e considerat distrugere din neatentie sau tentativa de furt?
Eu va intreb pe dumneavoastra, in calitate de avocat, cu ce drept are cineva acces la bunurile mele fara acordul meu?
Pe mine nu ma intereseaza ce facea individul, ci ca am fost nevoit sa scot 1500 lei din buzunar sa repar un bun care pana in acel moment era nou. Am sa merg mai departe pe cale civila fiindca omul crede ca daca scapa cu 10 persoane, poate scapa si cu a 11-a.
In Romania dumneavoastra europeana pare-mi-se trebuie sa-ti ceri si voie sa iesi din casa.
Eu cand merg pe strada sunt atent pe unde merg si nu deranjez spatiul personal al cuiva.
Am fost impins cu o deosebita violenta, dar chiar si asa, telefonul nu ar fi zburat 5 metri in fata daca nu ar fi incercat sa si-l insuseasca prin imbrancire. Daca procurorul ar fi vrut, ar fi verificat camerele, si ar fi observat daca mana acestuia ar fi dus inspre obiect in momentul actului iar de acolo se putea schimba usor incadrarea. Dar cum traim in Romania, nimeni nu se ocupa cum trebuie de un caz care, aparent minor, lasa in libertate un individ care fura si din Kaufland si din alte zone din apropiere. Am fost corect si am depus plangere nu pentru furt, ci pentru distrugere. A recunoscut fapta si ca n-a fost cu intentie.
Buna ziua, va scriu si eu o situatie personala in speranta ca ma poate lamuri cineva din domeniu. In luna septembrie a anului trecut, pe 13, ma deplasam pur si simplu pe strada spre casa pe un bulevard principal al orasului la ora de varf, iar la un moment dat din spate ma depaseste in fuga o persoana de etnie roma, care se tranteste in mine puternic, moment in care imi scap telefonul. Practic omul meu ma sterge cu jumatate de corp si ma determina sa fac 3-5 pasi fortati in fata, tineam telefonul in mana, ajunge jos si aluneca ca pe gheata peste 5 metri in fata mea, si se sparge complet. Se intoarce sa-si ceara scuze dar voia sa plece, si avand in vedere ca stiam ca reparatia ma va costa jumatate din valoarea lui, nu l-am lasat sa plece. Am sunat la 112, au venit doi agenti, au constatat, ne-au luat la sectie. Mai eram cu inca o persoana, un prieten, el este martor la dosar. In acea seara cred ca am stat vreo 4 ore in sediul Politiei Judetene, iar faptasul isi recunostea fapta atat verbal cat si in scris. Am fost intrebat daca doresc sa depun plangere penala si am fost de acord. Stiam ca nu pot recupera vreun leu de la el - 17 ani, fara loc de munca, probleme cu pacanele, alcool, insa imi ajungea sa stiu ca pe viitor ii va fi patat macar cazierul. Mare greseala, uitasem in ce tara platesc taxe.
Bun, timpul a trecut, la 6 luni de la fapta nu am primit nici o veste, fac o cerere de informare la IPJ, si primesc raspuns in 10 zile, prin Posta, ca dosarul meu este trimis la Parchet inca din 30 ianuarie a.c.. si ca cererea mea de informare a fost trimisa si Parchetului care ma va anunta de starea dosarului.
In cursul zilei de ieri a fost probabil postasul in lipsa mea la adresa de domiciliu cu o comunicare din partea Parchetului, foaia pe care am primit-o era pe pres, semn ca in Romania nu exista protectia datelor cu caracter personal (trebuie sa stie tot blocul ce probleme ai) dar asta e o alta discutie. Deschid foaia, care era un A5 injumatatit in doua, si citesc: dosarul meu se claseaza, probabil din lipsa de probe - spun apropiatii. Urmeaza sa merg sa ridic decizia.

De ce in Romania:
- declaratia faptuitorului si recunoasterea faptei NU CONTEAZA LA DOSAR?
- devizul de reparatie DEGEABA L-AM ATASAT DOSARULUI desi mi se cerea inca din primele zile altfel dosarul nu s-ar fi deschis si nu era proba?
- camerele video din zona sau cele de tip bodycam pornite pe uniforma agentilor de politie NU SUNT DOVEZI?

Daca individul reusea sa imi fure telefonul si era plecat cu el, tot clasat urma sa fie dosarul si pe ce motiv? Daca intr-adevar patesc sa nu ajunga sa fie invinuit ca eu sa-l pot actiona in instanta, atunci ma voi apuca sa fur si eu telefoane pe strada, iar in fata Onoratei Instante, sa arat dosarul meu in care nu am fost credibil.

Din experienta voastra, care o fi cauza clasarii? Mersi.
Răspuns la discuția Abuz asociatie de proprietari
Daca debitele erau importante si se voiau a fi recuperate, se actiona de mult in instanta ptr. recuperare. Vorbim de perioada 2007-2021 in care nu s-a achitat nimic iar cei de la asociatie ne tot pasuiau.
Eu cand am o datorie de recuperat de la cineva, am doua variante mari si late: ori insist iar daca nu primesc, imi caut dreptatea prin portite juridice, ori, ma las pagubas.
Ma depasesc alte detalii. Este contor general de apa la subsol, contor de gaz in schimb nu am vazut sa fie, neavand centrala cum au ceilalti, contor la usa.
Răspuns la discuția Abuz asociatie de proprietari
Ceilalti proprietari insemnand cine? Cei de pe casa scarii vecini, sau cei din toata asociatia? Si, cum sa fie pusi altii sa plateasca? Eu n-am mai auzit astfel de caz.
Răspuns la discuția Abuz asociatie de proprietari
Nu stiu, eu va spun ca pe legea prescrierii avocatul pe care l-am ales eu a castigat 9 din 10 procese. Tot ce e datorie se trece la pierderi. (Vezi: ""[ link extern ] "")
Fondul asta de reparatii, la fel, tare interesant, din 10 locatari doar pe apartamentul meu apar 300 lei imputati in ultimele luni.
Răspuns la discuția Abuz asociatie de proprietari
Apreciez multitudinea de raspunsuri dar, concret, astia fac sau nu un abuz daca am la plata 390 lei pe ultima luna si 2000 lei penalizari?
Penalizarile de 0,2% pe zi se aplica ptr. suma "TOTAL CHELTUIELI" sau ptr. suma "TOTAL GENERAL" (inclusiv penalitati)?