avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 582 soluții astăzi
Forum Activitate Nickolas N

Activitate Nickolas N

Bună seara,

Datele introduse în program sunt clar în favoarea conducătorului auto aflat în mișcare deoarece s-a introdus viteza de 45-50 km/oră (pentru a nu fi depășită viteza legală pe acel sector de drum), dar cel mai mult mă deranjeaza faptul că expertul a spus că, conducătorul auto aflat în mișcare a observat autoutilitara oprită pe sensul lui de mers cu două secunde înainte (la o distanță 26 de metri) și manevra de evitare a coliziunii (prin partea dreapta) a fost una potrivită.

Imi este greu să cred (fiind conducator auto) că un autoturism oprit cu luminile de drum aprinse nu poate fi observat de la o distanță mai mare de 26 de metri în condiții de intuneric, ploaie măruntă și iluminat public functional. Drumul fiind în aliniament cu cel puțin 150-200 de metri înainte de locul accidentului, ar fi permis observarea autoutilitarei oprite de la o distanță suficient de mare pentru a îi permite conducătorului auto aflat în mișcare să incetineasca și apoi să efectueze depășirea autoutilitarei oprită pe sensul sau de mers. Conducătorul auto aflat în mișcare este o persoană potenta financiar, iar soția sa este șeful corpului de control DSP. Asta cred că a dus la concluzia următoare: cauza determinantă a accidentului este oprirea autoutilitarei pe sensul opus de mers.
Mulțumesc!
Multumesc frumos!
Revin cu date noi privind cazul meu cu accidentul . In urma expertizei tehnice judiciare s-a stabilit ca factorul declansator al accidentului este autoutilitara oprita pe sensul opus de mers si ca autoturismul Logan ar fi circulat cu o viteza de 45-50 km pe ora.(ca sa nu intre la depasirea limitei de viteza) si ca soferul a vazut obstacolul cu 2 secunde inainte de impactul cu persoana vatamata (la o distanta de 26 m). si pentru a evita coliziunea cu autoutilitara oprita cu luminile de drum aprinse a virat dreapta si a lovit persoana vatamata care se afla pe podet. Ce nu inteleg eu, este faptul ca un sofer care circula cu o viteza de 45-50 km pe ora avand vizibilitate de aproximativ 200 de m nu poate observa un autovehicul cu luminile de drum arinse oprit pe sensul sau de mers. (drumul fiind in aliniament si cu iluminatul public functional) Expertiza s-a facut fara citarea partilor implicate, iar avocatul a cerut o alta expertiza, cerere care a fost respinsa de procuror motivand ca expertiza a fost facuta stiintific cu un program PC CRASH 14.0. si ca nu necesita o alta expertiza. Din ce mi-a spus politistul la care se afla dosarul va fi data o culpa comuna.
Rugamintea mea este; imi puteti spune daca se poate ca eu sa ma impac cu persoana vatamata (care nu ma considera vinovat) si sa isi retraga plangerea impotriva mea, dar sa poata continua procesul cu soferul aflat in miscare si cu firmele asiguratoare. (fiind culpa comuna cred ca vor fi implicate ambele firme asiguratoare) urmand sa obtina daune materiale si morale de la acestia?
Multumesc frumos!
Buna ziua! Va rog frumos sa-mi dati niste pareri si sfaturi,referitoare la problema cu care ma confrunt in momentul de fata. Fiul meu lucra la o firma de curierat, si in timpul serviciului a mers la o adresa pentru distribuirea unui colet. Cand a juns la adresa respectiva,( locatia se afla pe partea stanga a drumului) a trecut pe partea stanga a drumului si a oprit in fata portii la persoana respectiva care il astepta pe podet. Asta s-a intamplat in luna ianuarie la ora 17 si 50 minute in conditii de ploaie si vizibilitate redusa, dar drumul era iluminat de lampile de pe stalpii de la reteua publica. In timpul cand vorbea cu destinatarul coletului a venit o masina din fata cu viteza mare si a facut o manevra de evitare a coliziunii prin partea dreapta a directiei de deplasare lovind persoana de pe podet si aruncand-o la o distanta de 10m spre in fata dupa care a lovit o alta masina stationata pe marginea drumului si apoi sa oprit intrun capat de pod. Drumul avea un marcaj putin vizibil cu linie continua si nu a fost observat de catre fiul meu fapt pentru care el a oprit pe partea stanga in fata portii destinatarului lasand luminile de drum aprinse pentru a fi mai vizibil. Victima a depus plangere penala si acum a inceput cercetarea faptei .Care ar putea fi urmarile in acest caz privindu-l pe fiul meu? Victima avut nevoie de 110 zile ingrijiri medicale suferind o interventie chirurgicala la femurul piciorului stang. Multumesc frumos!
Mulțumesc frumos pentru răspunsuri!
O Duminică frumoasă vă doresc!

raluk0207 a scris:

Dacă toți frații sunt în viață, ei mostenesc.
Dacă unul dintre frati a decedat înaintea celui despre care vorbim, la succesiune vin ceilalți frati în viața și nepotii de la fratele predecedat (care vor culege în mod egal cota tatălui lor)

Mulțumesc raluk0207! As mai vrea o lămurire...dacă unul din frati are 2 copii, ceilalți neavând copii, se modifică ceva din procente? sau copii ( nepoții persoanei decedate) intră la partea de moștenire a tatălui (fratele persoanei decedate) Mulțumesc frumos!


raluk0207 a scris:

Soția 4/12, mama 2/12, fratii 6/12.
Aceste cote se pot modifica, în funcție de pretențiile fiecăruia la succesiune. Dacă accepta sau renunță

Buna ziua! Fratele nostru mai mare a decedat anul acesta si nu a avut copii, acum cumnata noastra cere sa facem succesiunea. Noi suntem trei frati si mama care trebuie sa mergem la succesiune. Va rog sa ne spuneti cum trebuie sa procedam si care sunt pasii ce trebuie urmati. Ce drepturi avem noi (mostenitorii din partea fratelui decedat) si ce drepturi are sotia fratelui decedat. Multumesc!