Bună. Am vrut să împrumut 2500 de euro de la bancă, în 2015. Tipa de acolo mi-a spus că nu îmi poate aproba 2500 din prima, dar îmi poate face un credit pe 1500 de euro, și peste două săptămâni îmi mai poate face un credit pentru 1000 de euro. Am luat așa două credite, am plătit rata timp de vreo 8 luni, după care nu am mai plătit. Am fost plecată din țară, m-am întors după patru ani, și la scurt timp mi s-a pus poprire pe conturi, pe salariu, de la doi executori diferiți, pentru o sumă apropiată (7000 și ceva de lei la fiecare). Am plătit jumătate de salariu, o vreme bună, până la un moment dat când am vrut să mă înțeleg cu ei să nu mai îmi ia jumătate din bani (după calculele mele, datoria mea ajunsese la 3000 de lei pentru fiecare) și să le plătesc restul în 10 rate egale. Am mers la biroul unuia dintre ei și el mi-a spus că datoria mea e de 4300 de lei. Am cerut să văd desfășurătorul lor, să înțeleg de unde a crescut datoria. El a zis că voi primi în scris. Trei luni mai târziu (după alți 1200 de lei plătiți) primesc o scrisoare care îmi spune că mai datorez 4700 de lei, fără nici un desfășurător.
Între timp îmi schimb locul de muncă, îmi schimb și contul bancar și mă bucur de de două luni de salariu întreg. Primesc până la urmă înștiințare de poprire din partea biroului lui pe cont (și pe salariu) pentru suma de 4700 de lei. Câteva zile mai târziu, primesc înștiințare de proprie și de la celălalt executor, pentru suma de 750 de Ron(suma ce este în acord cu calculele mele).
Este legal așa ceva? Au dreptul executorii să crească datoria cum vor ei? Și ce pot să fac să primesc desfășurătorul plăților mele către ei? Măcar să înțeleg și eu cum crește și la să mă aștept pe viitor
Bună ziua. Suntem un cuplu, necăsătoriți, absolvenți de arte plastice. Vrem să oferim servicii de specialitate (pictură/ murale pe pereți, branding, design, sculptură). Vrem să adoptăm o formă de organizare legală pentru a plăti contribuțiile la stat. Un SRL , din câte am analizat, ar fi o cheltuială prea mare pentru scopurile noastre. Oscilăm între PFA și PFI (înclinăm mai mult spre a doua).
Dacă ne puteți ajuta cu mai multe detalii despre fiecare, in contextul acesta, și cum ar trebui să procedăm.
Am citit despre PFI că este simplu și rapid de obținut și costuri zero. Presupun că ar fi necesar să ne facem fiecare un PFI, și când lucrăm pe un proiect, facem un contract de colaborare între cei doi PFI? Cu PFA ar fi necesar tot așa, să avem fiecare propriul PFA? Este PFI doar pentru prestări servicii? Dacă am dori să plasăm picturi, sau alte obiecte create de noi spre vânzare în diverse locații, am putea realiza asta prin PFI?
De asemenea, ce costuri putem deduce ca investiții, cheltuieli (pentru a reduce marja de profit, deci și impozitul aferent)?
Locuim într-un apartament închiriat de la o prietenă (momentan fără nici un fel de contract). Ce ne recomandați, un contract de comodat sau un contract de închiriere (am putea include chiria în cheltuielile organizației financiare)? Se pot înregistra doi PFI sau doi PFA pe aceeași adresă?
Și ca o ultimă problemă, am un ordin judecătoresc de executare silită pentru un credit bancar restant. Mă întreb ce drepturi are executorul asupra acestor forme de organizare, și veniturile ce rezultă din aceste activități.