avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 399 soluții astăzi
Forum Activitate Manuela Sima

Activitate Manuela Sima

Sub ce incidență a legii intra eliberarea certificatului de deces de către primărie unor persoane fără actele necesare pentru eliberarea actului, întrucât actele necesare sunt la persoana în drept al acestui certificat de deces, și căreia i se refuză eliberarea.
Mulțumesc
Bună ziua,
Am o întrebare la care sper să mă puteți îndruma.
Cumnatul meu, care suferă de encefalopatie sechelara, a fost la primăria de unde aparține să ridice certificatul de deces al mamei sale.
Mama lui a decedat în incendiu în locuința celor doi ( fiul acesteia fiind în sat să cumpere pâine). Când el a ajuns acasă casa ardea iar mama lui a ars de vie, Dumnezeu s-o odihnească.
Fiul ei a fost internat la cererea poliției și a vecinului lui ( vecinul lui fiind rudă cu cumnatul meu. Vecinul lui fiind unchiul cumnatului meu), motiv pentru care nu a fost la înmormântarea mamei sale.
A fost la primărie să ceară eliberarea certificatului de deces al mamei sale iar primăria a refuzat să il elibereze, întrucât ei spun că certificatul a fost eliberat la unchiul lui și soția acestuia.
Cumnatul meu a fost la unchiul lui și la soția acestuia sa ceară certificatul însă aceștia refuză să îl dea.
Ce se poate face în cazul acesta?
Precizez faptul că unchiul cumnatului meu, și familia acestuia sunt persoane cu care nu te poți înțelege, sunt persoane care au profitat de deficiența mentală a cumnatului meu, și coincidență de nume, sustrăgând certificatul de deces al tatălui cumnatului meu și al bunicului său (veteran de război), și au făcut pensie de urmaș pe care o primesc aceștia.
Aș dori măcar după mama sa să își ia dreptul.
Mulțumesc