Art. 93 Cod Familie
Obligatia de intretinere se executa in natura sau prin plata unei pensii in bani.
Instanta judecatoreasca va stabili felul si modalitatile executarii, tinand seama de imprejurari.
Daca obigatia de intretinere s-ar executa in natura nu ar mai conta la cine este copilul.
Deasemeni aceasta este si o forma de a co-interesa/implica mai mult in viata copilului parintele caruia nu i s-a incredintat copilul (sa nu zic tatal).
Prea putini insa solicita aceasta forma de plata a obligatiei , dar foarte multi considera ca banii de pensie nu sunt intodeauna folositi strict in interesul
copilului.
Stimata doamna,
Credeti ca doar cu banii pe care tatal ii trimite lunar, obligat fiind de instanta, se poate creste un copil?
Nu stimata doamna, un copil se creste si cu dragoste si devotament , si nu numai mamele sun capabile de asa ceva.
Va citez dintr-o sentinta civila (Judecatoria sectorului 5 cred):
".....programul de vizitare propus de catre paratul relcamant nu poate fi acceptat ca atare, intruncat s-ar ajunge sa petreaca timpul in mod aproape egal cu fiecare dintre parinti .... fapt de natura sa indice ideea de custodie comuna , notiune straina dreptului romanesc , in care unul dintre parinti exercita cu preponderenta drepturile parintesti. "
Cam asa gandesc instantele, ce mai conteaza cum gandim noi.
Va respect parerea si sper sa reusiti un precedent in justita din Romania.
Cat priveste neintelegerile vizavi de custodia comuna. Aici putem continua discuta daca doriti sigur.
Asa cum am mai spus parinti nu divorteaza pentru ca nu s-au inteles asupra copilului , ci pentru ca nu s-au inteles intre ei.
Asa ca aceasta "neintelegere" brusca dupa divort este clar cu rea vointa.
A considera ca nu poate exista intelegere intre parinti in ceea ce priveste copilul doar pentru ca intre ei a intervenit ruptura , inseamna a stabili aprioric aplicarii custodiei comune ca aceasta nu este in interesul copilului.
Strict in momentul divortului parintele care incearca sa demonstreze cat de multe neintelegeri au fost relativ la copil va fi descalificat din start. In alte state se pierde si custodia unica cu asa ceva.
Dupa o periaoda de la aplicarea acestei custodii se poate vorbi de "dezacordul" intre parinti si "raul" pe care il face copilului.
In Franta chiar exista aceasta "custodie comuna temporara" in care judecatorul stabileste un timp dupa care parinti revin in instanta pentru o decizie permanenta.
Inca o data , la modul general interesul cel mai superior al copilului este de a avea o relatia puternica cu ambii parinti.
De aceea parintele rau voitor trebuie sanctionat nu copilul.
Poate daca discutati cu un avocat sa intelegeti mai bine anumite aspecte.
Mie imi vine greu sa ma fac inteles (nu sunt jurist).
Art 42 din actualul cod al familiei :
"Instanta judecãtoreascã va hotãrî, odatã cu pronuntarea divortului, cãruia dintre pãrinti vor fi încredintati copiii minori. În acest scop, instanta va asculta pãrintii si autoritatea tutelarã si, tinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacã au împlinit vârsta de zece ani, va hotãrî pentru fiecare dintre copii, dacã va fi încredintat tatãlui sau mamei.
Pentru motive temeinice, copiii pot fi încredintati unor rude ori unor alte persoane, cu consimtãmântul acestora, sau unor institutii de ocrotire.
Totodatã, instanta judecãtoreascã va stabili contributia fiecãrui pãrinte la cheltuielile de crestere, educare, învãtãturã si pregãtire profesionalã a copiilor.
Învoiala pãrintilor privitoare la încredintarea copiilor si la contributia fiecãrui pãrinte la cheltuielile de crestere, educare, învãtãturã si pregãtire profesionalã a acestora va produce efecte numai dacã a fost încuviintatã de instanta judecãtoreascã. "
Asa cum e formulat acest articol , obliga instanta sa incredinteze copilul unuia dintre parinti.
"Invoiala parintilor" este privitoare la "încredintarea copiilor".
Parintii nu se pot invoi in afara granitelor acestui articol si nici instanta nu va incuviinta astfel de invoiala.
Ca sa existe intelegere pe care instanta sa o incuviinteze , parintii trebuie sa se invoiasca cui ii va fi incredintat copilul si care e programul de vizitare pentru celalalt parinte.
Alta varianta nu exista.
Tranzactia intre parti poate interveni si in ceea ce priveste incredintarea , dar strict catre unul dintre parinti (altfel instanta sigur nu o va incuviinta - vedeti art 42)
Parerea mea este ca nu exista posibilitatea obtinerii unei hotarari judecatoresti care sa aiba ca efect exercitarea in comun a autoritatii parintesti.
In ceea ce priveste noul Cod Civil:
Art 397 - Dupa divort autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti afara de cazul cand instanta decide altfel.
Art 398 - Daca exista motive intemeiate avand in vedere interesul superior al copilului instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.
Asa cum sunt formulate aceste articole autoritatea parinteasca va apartine doar unui parinte numai daca exista motive temeinice. Echivalent cu incredintarea catre rude din actualul cod al familiei (art 42 alin 2).
Este exclus ca aceasta autoritate parinteasca sa se faca doar daca un parinte doreste (parintele care nu doreste provoaca neintelegeri si gata).
La modul general un copil are nevoie de ambii sai parinti.
Trebuiesc educati si eventual sactioanti parintii care nu inteleg acesta si nu copilul care nu are nicio vina ca a dat peste un parinte "neintelegator".
@ermetic
Am inteles ca vorbiti de custodia comuna "benevola".
Am spus doar ca , daca este "benevola" ce mai conteaza ce decide o instanta.
Adica un tata care nu are acum custodia comuna si are doar un asa zis "program de vizitare" daca doreste custodia comuna "benevola" se intelege cu mama care are incredintarea si gata. Ce rost mai are apelul la justitie? Doar ca sa scrie negrul pe alb ca cei doi s-au inteles?
Din aceasta persepectiva cred ca sunt multe cazuri in care parinti prin intelegere au o forma sau alta de custodie comuna indiferent cui ii este incredintat si fara o hotarare judecatoreasca.
In alta ordine de idei, in conformitate cu legile actuale (si aici domni avocati va pot explica mai bine) instanta trebuie sa se pronunte asupra incredintarii catre unul dintre parinti si ia act de tranzactie (adica de intelegerea intre parti) doar in ceea ce priveste programul de vizitare/ relatii personale pentru celalalt parinte (care poate sa fie in asa fel facut incat sa tinda spre custodie comuna).
Dar instanta stabileste clar prin hotararea de divort cui ii va fi incredintat copilul.
In ceea ce priveste custodia comuna "fortata" cred ca s-a discutat pe toate partile si am dat si exemple cum functioneaza prin alte parti.
Acolo unde legislatia permite aceasta custodie comuna , prezumtia de la care pleaca instantele este ca ambii parinti sunt responsabili si de buna credinta si cade in sarcina parintelui care nu este deacord cu custodia comuna sa faca dovada ca aceasta nu este in interesul copilului.
Iar legile unor tari prevad si sanctiuni pentru parintele care se opune celuilalt parinte cu rea credinta.
Asa se evita neintelegerile "fortate" iar in timp parintii isi formeaza o mentalitate mult mai sanatoasa in ceea ce priveste relatia parinte-copil si parinte-parinte.
Despre apelul la justitie in cazul primei "neintelegeri" in contextul custodiei comune, poate ca nu stiti dar legea de la noi precum si din alte state , perminte accesul la justitie si in cazul neintelegerilor in ceea ce priveste copilul chiar in timpul casatoriei.
Fara ca parintii sa fie divortati sau copilul sa fie incredintat unuia din ei, acestia pot apela la justitie in caz de neintelegeri iar instanta stabileste cum e mai bine pentru copil .
Sa inteleg ca instanta ar trebui mai intai sa ii divorteze pe acesti parinti???
Daca doi oameni divorteaza nu o fac pentru ca in timpul casatoriei nu s-au inteles in ceea ce priveste copilul ci datorita anumitor diferente dintre ei.
Daca un parinte care dupa divort provoaca gratuit neintelegeri in ceea ce priveste copilul dar inainte de divort s-a inteles bine cu celalalt parinte relativ la copil, acesta este evident de rea credinta.
Care e solutia in acest caz?
Mai ales intr-un sistem juridic in care "nevoia de afectiune" a copilului fata de unul dintre parinti este invariabil si indiferent de caz net superioara unuia dintre parinti (parinte mai parinte decat celalalt...nu spun care) , provoca o increintare colosala catre....nu zic cine!
Conceptul de custodie comuna nu exista in sistemul juridic din Romania.
Exista doar conceptul de interes superior al copilului.
Prelevandu-se de o lege veche de o jumatate de veac, nicio instanta din Romania nu va incuviinta custodia comuna. Vor gasi "scuze" pe care nu vreau sa le comentez.
Cu alte cuvinte nu exista caz in Romania in care interesul superior al copilului sa fie custodia comuna.
Dar dupa schimbarea legii brusc vor veni si aceste cazuri . Adica brusc interesul superior al copilului se va schimba. Doar pentru ca se schimba legea.
Din pacate traim in Romania.
In alta ordine de idei daca exista intelegere intre parinti asupra custodiei comune, ce mai conteaza cui va incredinta instanta copilul? Este atat de important sa scrie negru pe alb ca a fost incredintat mamei sau tatalui?
Eu banuiesc (si nu cred ca gresesc) ca acel procent de 30% este alcatuit in cea mai mare parte din tatii care nu cer nimic in caz de divort sau care nici nu se prezinta la proces.
Asta nu inseamna ca statul le interzice prin lege orice legatura cu copilul.
Daca aveti cunostinta de o lege dintr-un stat american in care sa existe prevederi clare cu privire la conditiile in care se poate intrezice legatura unui parinte (fie mama fie tata) cu copilul, var rog sa ne spuneti si noua ca sa vorbim la concret.
Statistica din SUA cred ca nu o contestati.
Stiu ca access right inseamna mai mult decat program de vizitare.
V-am explicat ca procentul 40% este calculat relativ la cei 75% care nu au custodia.
Reformulez statistica din SUA ca sa fie mai clar:
Incredintare catre mama fara ca tatal sa abia drept de acces la copil: 30%
Incredintare catre mama cu drepturi de access al tatalui la copil : 45%
Incredintare catre tata: 10%
Custodie comuna : 15%
Din acel procent de 30% in care tatal nu are nici un drept asupra copilului, este interesant de stiut cati tati au cerut efectiv dreptul si nu l-au primit sau le-a fost interzis accesul la copil .
Precum este interesant de stiut si motivele legale pentru care li se interzice acest acces (in ce conditii legea interzice tatalui accesul la copil).
Oricum procentul de 30% nu este departe de ce este la noi , avand in vedere ca multi tati in momentul divortului nu cer nici macar program de vizitare.
Despre statistica de la noi, eu cred ca e de bun simt . Oricum procentul cred ca e mult mai mare in favoarea mamei.
Statistica oficiala la noi nu exista , si autoritatile nici nu vor dori sa o faca.
Nu confund custodia comuna cu nimic. Am studiat toate formele de custodie comuna.
Nu sustin ca procentul acela de 15% il reprezinta doar o forma de custodie comuna .
Dar in acelasi timp nu confundati dumneavoastra custodia comuna cu programul de vizitare de la noi. Pentru ca, chiar daca timpul pentrecut de copil la ambii parinti nu este impartit egal, nu exista nici o forma de custodie comuna in care responsabilitatea cresterii si educarii sa nu fie egala.
Asta este marea diferenta.
Daca ati dat exemple de spete in care tati au castigat incredintarea , va rog sa aveti amabilitatea sa ne indicati un link catre acel mesaj care "nu a fost citit".
Exemplu SUA nu este unul gresit. Am sa va explic de ce.
Statistica din care ati spicuit este urmatoarea:
Incredintare catre mama : 75%
Incredintare catre tata: 10%
Custodie comuna : 15%
Din procentul de 75% de tati care nu au custodia , 40% nu beneficiaza nici macar de drept de vizitare (dreptul de acces la copil cum este denumit).
Aici se incadreaza acel procent de 40% la care faceti referire.
Si interesant ar fi desigur sa stim cati tati din cei 40% au cerut program de vizitare si nu au primit. Pentru ca se intampla ca la noi, majoritatea tatilor care nu ii intereseaza copilul (deci nici custodia) nu cer nici macar program de vizitare.
Comparatia cu procentele de la noi:
Incredintare catre mama : 95%
Incredintare catre tata: 5%
Custodie comuna : 0%
Eu nu laud tatii americani. Departe de mine acest gand.
Dar pentru ca eu m-as fi incadrat in procentul acela de 25% din tatii care obtin custodia totala sau comuna, as fi preferat sistemul juridic american cu legile si magistrati care perimt un asemenea procent.
Eu nu vin cu lozinci.
Ma aflu de apropa 2 ani aici pe forum si duc o lupta de aproape 3 ani pentru copilul meu.
Nu sustin ca exista o politica vizibila a instantelor indreptata impotriva tatilor.
Ci ca baza incredintarii colosale catre mama, este depasita in multe alte sisteme juridice.
Nu am cum sa va conving ca "afectiunea mamei" , comparata cu "afectiunea tatalui" , reprezinta o grava discriminare pe baze naturale facuta de instante.
Mi s-a raspuns aici candva de catre cineva "ce inseamna afectiunea tatalui". Sau ca mama este cea care vine cu afectiune . Mie imi este imposibil sa explic unui acovat cat de mult greseste gandind asa. Mai ales daca respectivul avocat este si femeie probabil si mama.
Mai mult in cazul meu, a fost negata vehement importanta afectiunii si atasamentului, si asta in conditiile in care oricine poate gasi pe internet zeci de spete in care chiar instantele superioare fac referire la afectiunea mamei.
Acest tip de procese, in mentalitatea instantelor incep dintr-un punct invizibil pentru justitiabil , si , de multe ori nevazut intentionat de avocati . Si anume de ce nu i-ar fi copilului bine langa mama.
Nu conteaza ce ofera un tata , nu conteaza afectiunea , atasamentul, cum se formeaza de ce se formeaza aceste sentimente, cat s-a ingrijit tatal de copil , ce conditi are, etc. etc. Conteaza un singur aspect: ii este bine sau nu langa mama.
Cat despre prezumtia de care vorbiti , am aratat si prezentat documente clare ca , in SUA de exemplu a fost delcarata neconstitutionala o asemenea "prezumtie de incredintare catre mama".
Nu mai reiau, au fost discutii interminabile aici pe forum pe aceasta tema. Si am demonstrat clar ce se intampla pe altii.
Nu am cum sa fiu auzit. Pentru ca nimeni nu vrea sa auda. Si daca ar auzi ce ar putea sa faca?
Instantele stiu ele ce au de facut.
Restul , avocati justitiabili, ne adaptam vrem sau nu vrem.
Dar sa schimbam lucrurile cum s-au schimbat in SUA chiar din interiorul sistemului poate peste 100 de ani.
avocatnet.ro explicăm legislația
