Despre ceea ce înseamnă o cale spirituală....
Trecuse deja un timp de când Spiritul se afla printre oameni şi vorbea el în stânga – dreapta, încercând să-şi răspândească învăţăturile.
Mereu apăreau oameni noi, dar cei mai mulţi doar se aflau în treabă.
Veneau ca la o curiozitate, stăteau puţin în preajma Spiritului, iar apoi plecau într-ale lor, omeneşti.
Eventual, îşi rezolvau câte o problemă minoră, mai înţelegeau câte ceva, dar extrem de puţin (după părerea Spiritului), iar apoi plecau să îşi vadă de treburile lor omeneşti: să adune bani, să mai facă o casă, să-şi caute un soţ sau o soţie, să mai adune alţi bani, să-şi mărească casa, să adune, mereu să adune, să adune bunuri, să adune renume, să adune recunoaştere socială, să adune mulţumire de sine, să adune aplauze, elogii sau măcar acceptare.
Iar Spiritul rămânea de obicei singur în urma acestor întâlniri, ceea ce îl făcu într-o bună zi, să-şi pună problema că aceşti oameni, de fapt, habar nu aveau ce este aceea o cale spirituală.
Dar oare, Omul său, ştia?
Ce ar fi să-l întrebe?
Oare chiar înţelesese el ceva, până acum?
.... Se încumetă Spiritul, în cele din urmă, să deschidă vorba despre „calea spirituală”:
- Ia spune, Omule, de fapt, ce înseamnă pentru tine o cale spirituală?, făcu Spiritul pe curiosul, într-o bună zi.
Oare după atâtea învăţături, avea Omul să se ridice la aşteptările lui? se surprinse Spiritul, având aşteptări.
Nu, de fapt nu avea aşteptări, avea încredere în evoluţia Omului şi avea încredere în ceea ce construia el,
Spiritul, ca şi cale spirituală.
Dacă aceasta era cu adevărat o cale spirituală, înseamnă că trebuia să funcţioneze deja, măcar pentru cei extrem de puţini, care oarecum se angajaseră pe acest drum...
Omul se opri din ceea ce făcea el atunci (căci oamenii, întotdeauna FAC cîte ceva) şi se uită mirat către Spirit:
Oare chiar trebuia să răspundă la această întrebare?
Oare chiar nu ştia Spiritul sau doar îl testa, se gândi Omul şi încercă să formuleze un răspuns „satisfăcător”:
- Pentru mine, o cale spirituală înseamnă un anumit mod de viaţă, începu Omul să-şi construiască conceptul.
De fapt abia acum începu să se gândeacă şi el, cu adevărat, ce înseamnă această cale spirituală...
De o bună bucată de vreme, tot vorbeau, despre una, despre alta. Iată că venise momentul să le pună cap la cap şi să construiască ceva din acele frânturi de practici şi de învăţături pe care i le dăduse Spiritul.
Da, cred că o cale spirituală înseamnă un mod de viaţă. ªtii, Spirite, continuă el, când m-am apropiat de tine, pur şi simplu, vroiam nişte răspunsuri la nişte întrebări: cine sunt eu, cum funcţionez, ce caut aici, încotro trebuie să mă îndrept, care este sensul vieţii.
Erau nişte întrebări care deveneau din ce în ce mai acute şi mai dureroase şi la care, până acum, nu găsisem un răspuns satisfăcător (Omul funcționează încă în banda de frecvență a “satisfăcătorului”, adică încă se învârte încă tot în lumea “călduțului”, fără mari salturi și decizii, își spuse Spiritul sieși, anticipând deja răspunsul…) .
ªi, stând în preajma ta, pur şi simplu am primit nişte răspunsuri, continuă Omul. Bineînţeles că nu le-am înţeles în întregime, dar au venit nişte începuturi de răspunsuri şi am început să întrevăd cam încotro ar trebui să mă îndrept şi cam unde ar trebui să ajung şi cred că, de fapt, acest drum care se aşterne în faţa mea este acea calea spirituală de care vorbești tu, nu-i aşa?
- Da, cam aşa e, răspunse Spiritul, emoţionat puțin de mărturisirea Omului.
Da, chiar aşa se pune problema, se gândi Spiritul.
Oamenii pleacă, fie de la nişte întrebări existenţiale, fie de la o problemă majoră apărută în viaţa lor, o problemă la care ei nu pot să-i facă faţă prin mijloacele pe care le deţin, prin mijloacele lor omeneşti: moartea unei persoane iubite, o mare pierdere, o răsturnare de situaţie în viaţă şi aşa mai departe.
De obicei, cam din aceste motive se îndreaptă oamenii spre o cale spirituală, își recapitulă Spiritul: fie mânaţi de nevoia de cunoaştere, de nevoia de evoluţie, de nevoia de aflare a unor răspunsuri, fie, pur şi simplu, pentru că sunt neputincioşi într-o anumită situaţie, fie din cauza unor emoţii copleşitoare, a unei dureri, a unei pierderi, a unei mari suferinţe.
Această a doua categorie de oameni, se gândi Spiritul, de multe ori, însă, nu își continuă drumul.
Ei îşi obţin vindecarea, îşi obţin alinarea, rezolvarea problemei şi aşa mai departe şi, de foarte multe ori, ei se opresc acolo.
Pur şi simplu, nu văd că această cale continuă.
ªi atunci, grupa cealaltă, cei care îşi pun întrebări, ar fi mai favorizaţi, pentru că acolo este altceva care îi împinge, este un alt imbold, acela al cunoaşterii, acela al autodepăşirii, acela al aventurii, căci cunoaşterea este o mare aventură.
ªi atunci, cei „aleşi”, cei care pornesc cu adevărat pe o cale spirituală sunt asemenea unor temerari, unor exploratori.
Ei au nevoie de curaj şi de acea nebunie de a merge înainte în explorarea lor, de a căuta, de a te aventura, neştiind exact ce pericole te pândesc pe drum şi dacă vei ajunge vreodată la capătul drumului.
Dar îşi păstră pentru el toate aceste gânduri şi-l lăsă pe Om să continue.
- Nu puteam concepe că am venit aici doar pentru a trăi nişte ani, mai mulţi sau mai puţini, de viaţă mai mult sau mai puţin banală, măcinată de tot felul de lucruri mărunte, dar care nouă ni se par importante, chinuit de tot felul de frustrări, obsedat de propria imagine şi de agoniseala unor lucruri materiale, din care nu iei nimic atunci când trebuie să pleci, îşi continuă Omul lamentaţia, un fel de inventar al vieţii şi al preocupărilor sale de până atunci.
ªi ştii, îşi continuă Omul mărturisirea, cel mai greu lucru, ca şi prim pas, ăsta mi se pare, să înţelegem cât de mărunte sunt problemele şi preocupările noastre, cât de egotice, cât de meschine şi cât de materiale, pentru că abia după ce am înţeles lucrul ăsta vom avea curajul de a nu mai fi atât de preocupaţi de ele. Ori, asta e ceva destul de greu, de acceptat, pentru că toată viaţa noastră s-a construit în jurul acestor mărunţişuri, pe care noi le considerăm atât de măreţe şi dramatice şi importante. ªi atunci, cum să recunoşti că tot ce ai construit până acum, de fapt nu are niciun fel de valoare reală, că totul nu se învârte decât în jurul ideii de a avea, că am ajuns să fim definiţi de ideea de a avea, am ajuns să fim definiţi de cât avem, câte case avem, câţi bani avem, ce serviciu avem, dacă avem sau nu familie, copii, dacă avem o situaţie socială, ce fel de slujbă avem, etc. După care răsare într-un colţ al minţii: bun, avem într-una, acumulăm într-una, dar, oare suntem vreodată mulţumiţi cu astea? De fiecare dată când dobândeşti ceva, când cumperi ceva, de exemplu, eşti mulţumit de acel lucru, o zi, două, trei, după care, din nou, vei vrea altceva. ªi asta nu se mai termină niciodată. ªi atunci ajungi să îţi pui problema: chiar, doar la asta se rezumă viaţa, să avem?
Cuvintele Omului chiar reuşiră să îl impresioneze pe Spirit, da, Omul chiar era sincer în căutările sale. Iată că nu era totul pierdut. ªi, spre și mai marea lui surprindere, Omul continuă:
- Ce am învăţat eu de la tine, Spirite, este să renunţ de la a face mereu câte ceva şi de la a avea mereu câte ceva şi să încerc să fiu şi să încerc să aflu ceea ce sunt cu adevărat, nu, Spirite? Este ăsta un demers spiritual?
- Este, cu certitudine, zâmbi Spiritul, blajin. Da, de fapt ăsta e demersul spiritual, să afli cine sau ce eşti tu, cu adevărat, să nu te mai laşi definit de ceea ce faci sau de ceea ce ai sau de ceea ce spun ceilalţi despre tine sau de ceea ce ai fost învăţat că trebuie să fii sau să pari că eşti. Da, asta face parte din demersul spiritual, de a afla cine eşti tu, cu adevărat sau ce eşti tu, cu adevărat. ªi, ia spune, Omule, ai aflat, cât-de-cât?
- Da, am aflat cât-de-cât, se bucură Omul. Am aflat că sunt şi eu un spirit, doar că sunt prins încă foarte mult în materie, doar că acel spirit este încătuşat de o minte şi un ego care încă deţin în mare parte „controlul”, încă mă identific cu acea minte şi cu acel ego, dar deja ştiu că, de fapt, esenţa mea este ca şi a ta. În esenţă, sunt şi eu un spirit. ªi am mai aflat că, pentru a deveni cu adevărat acel spirit, pur şi simplu trebuie să scap de această minte şi de acest ego. Aşa e, Spirite? Face parte din calea spirituală asta?
- Da, răspunse Spiritul, exact despre asta e vorba, de a scăpa de acea minte şi de acel ego, pentru ca să reajungi să fii esenţa ta, acel spirit.
- ªi pentru asta, facem tot felul de lucruri, sunt tot felul de tehnici, exerciţii, meditaţii, nu?
- Da, aşa este! Aparent, o cale spirituală se compune din tot felul de lucruri: din tehnici, din exerciţii, din teorii, dar toate astea nu sunt decât ajutătoare. Esenţa căii spirituale este ca tu să reuşeşti să îndepărtezi toate structurile parazite care îţi îngrădesc acel spirit. ªi îndepărtând mintea şi egoul, tu vei ajunge să fii acel spirit. Asta este, e foarte simplu, de fapt, ca şi principiu.
- ªi atunci de ce nu înţeleg ceilalţi oameni ce înseamnă o cale spirituală, întrebă Omul, neliniştit şi el. Abia acum îşi dădea şi el seama că marea majoritate a celor care apăruseră în viaţa lor, a lui şi a Spiritului, de fapt nu au înţeles nimic.
- Oamenii nu înţeleg, în primul rând, pentru că nu li se spune, pentru că de mici sunt învăţaţi să facă şi să aibă. De mici sunt învăţaţi să se identifice cu ceea ce fac şi cu ceea ce au, astfel încât, pur şi simplu, esenţa lor este uitată. Esenţa lor a fost uitată deja, de sute de ani, iar această necunoaştere se propagă din generaţie în generaţie. Pe de altă parte, toată „evoluţia” omenirii, toată tehnologizarea, tot ceea ce oferă occidentul, nu face decât să spijine acel ego, care se întăreşte din ce în ce mai mult, astfel încât esenţa ta este din ce în ce mai greu de descoperit, este din ce în ce mai afundată undeva, în străfundurile tale.
Iar apoi, după ce unor oameni li se spune cam ce înseamnă o cale spirituală, majoritatea nu sunt tentaţi să o urmeze, exact din motivul pe care l-am spus la început: cum să renunţi la ceea ce ai construit cu atâta chin? Atâta doar, că oamenii nu au înţeles că, de fapt, tot ce au construit cu atâta chin, este fals, pentru că au pierdut Esenţa. ªi atunci, această amăgire continuă, vieţi după vieţi, generaţie după generaţie. Da, o cale spirituală, de fapt, de asta este definită, de căutarea Esenţei tale, de redescoperirea Esenţei tale. ªi o cale spirituală autentică îţi va propune întotdeauna această căutare, spre interior. Întotdeauna. Nu ai ce căuta în afară, nu ai ce căuta în ritualuri, în mantre, în rugăciuni, în locuri sfinte. Toată căutarea este în interiorul tău, iar un maestru nu va face decât să te înveţe să cauţi în interiorul tău. Maestrul nu îţi va da soluţiile. Maestrul îţi va redirecţiona căutarea.
Un maestru care îţi oferă soluţii de-a gata nu e un maestru adevărat, el are ceva de vândut, probabil. Un maestru adevărat te va face să descoperi întrebările şi soluţiile în tine, dar pentru asta, într-adevăr, există tehnici ajutătoare: de redirecţionat atenţia, de introspecţie, etc. Deja ştii destul de multe din acestea. ªi, cel mai important, în momentul în care îţi vei descoperi esenţa ta, vei reuşi să înţelegi esenţa a Tot, iar atunci, toate acele întrebări de la care ai pornit tu, se vor dizolva în această Esenţă a Tot.
Acolo nu mai există întrebări şi nici răspunsuri, pentru că acolo nu mai există nimeni care să întrebe şi nimeni care să fie întrebat, continuă Spiritul, de data asta mai mult pentru sine. ªtia că Omul nu putea încă înţelege aceste lucruri. Acolo nu mai este decât Existenţă... se gândi Spiritul cu nostalgie. Da, de când stătea între oameni, momentele lui de A fi acea Existenţă erau din ce în ce mai rare, pentru că devenise şi el preocupat de problemele oamenilor şi de a găsi soluţii, și de a-i ajuta şi atunci scufundarea sa în Existenţă, contopirea sa cu Existenţa devenise un fel de lux. Dar Existenţa era acolo şi avea să-l aştepte până când misiunea sa va fi îndeplinită, se gândi Spiritul, oarecum optimist.
Omul parcă îi ghici gândurile.
- Dar cea mai mare revelaţie pe care am avut-o, continuă el, este că am înţeles că noi nu putem înţelege, suntem atât de identificaţi cu mintea şi egoul nostru, încât nu putem înţelege tot ce spui tu, Spirite, despre iluminare, despre realizarea de sine. ªi cel mai tragic, şi cel mai grav este că nici nu ne dăm seama de asta. Noi, oamenii, suntem atât de mărunţi şi atât de prinşi în hăţişul problemelor noastre emoţionale şi materiale, încât nici nu dorim să ne iluminăm şi nici nu putem pricepe ce vrea să însemne asta. ªi totuşi, „asta” ar însemna rezolvarea tuturor problemelor emoţionale şi materiale.
- Da, aşa e, din păcate, spuse Spiritul. Din păcate, oamenii sunt atât de puţin evoluaţi... Eu vorbesc despre tantra şi contemplaţie şi rigpa şi mai ştiu eu ce, când, de fapt, oamenii sunt abia la nivelul rezolvării unor probleme de violenţă, de răutate, de ataşament, ca să nu mai vorbesc de dorinţe, ambiţii, orgolii. Da, din păcate, oamenii au preocupări şi reacţii mult mai omeneşti decât abstractizările mele. Care realizare de sine, care iluminare, când noi ne confruntăm cu violenţa, cu ura şi bârfa şi răutatea şi invidia şi alte asemenea...
ªi, din păcate, seminţele acestora există aproape în oricine şi atunci n-ai cum să porneşti pe o cale spirituală până nu devii conştient de toate aceste emoţii şi până când nu le rezolvi, cumva. ªi, bineînţeles, există, după cum bine ştii deja, căi pentru a rezolva aceste emoţii.
Asta vorbind la un nivel foarte pământean: la un nivel deja mai abstract problema este că minţii îi este greu să înţeleagă non-mintea. Eu vorbesc despre non-minte, căci starea de meditaţie şi de contemplaţie înseamnă a trăi în non-minte. Eu propun trăitul în non-minte, ori oamenii trăiesc aproape exclusiv în şi prin minte. Ori, această minte a lor, se va lupta din răsputeri cu mine ca să se apere, atâta timp cât scopul meu declarat este să o distrug, pe ea şi pe egoul pe care îl crează și îl întreţine, iar mintea va lupta cu propriile ei arme, cele foarte omeneşti despre care vorbeam: tot felul de răutăţi, tot felul de violenţe, adică cu ceea ce ştie ea să facă, din păcate, la nivelul ei de evoluţie.
Ai foarte mare dreptate, Omule. Spui tu că „suntem atât de identificaţi cu mintea şi egoul nostru... încât nu putem înţelege... ªi ce-i mai tragic şi mai grav e că nici nu ne dăm seama de asta...”
Da, ai mare dreptate, Omule, din păcate! Budiştii numesc asta ignoranţă, dar nu în sensul de prostie sau neştiinţă, ci în sensul de a nu înţelege că, de fapt, acolo sunt o grămadă de lucruri de înţeles, a căror existenţă tu nici măcar nu o bănuieşti. De ce? Tocmai pentru că eşti pierdut în mintea şi-n egoul tău şi te învârţi acolo ca într-un labirint. Eşti pierdut în mintea şi egoul tău, pur şi simplu nu vezi ieşirea, nu ştii că există o ieşire şi nu ştii că există o lume în afara acelui labirint al minţii şi egoului tău.
Cât despre mesajul în sine, da, finalitatea unei căi spirituale este iluminarea, este realizarea de sine. Ori, asta este abstract și greu de înțeles ca atare, pentru că este greu de explicat în cuvinte ceva care nu ține de cuvinte, este ceva care trebuie experimentat. Și, totuși, eu mă străduiesc și folosesc niște cuvinte. De ce? Tocmai ca oamenii să priceapă unde au de ajuns, în final. Da, la realizarea de sine, da, la iluminare. O cale spirituală nu înseamnă tehnici, nu înseamnă terapii, nu înseamnă ritualuri, nu înseamnă exerciții. Toate acestea sunt doar elemente ajutătoare. O cale spirituală este drumul care duce la această realizare de sine, la iluminare, acesta este scopul ultim, acesta este capătul de drum și trebuie mereu reamintit, pentru a nu uita că există un capăt de drum!
- Dar până acolo e mult și greu și ce am înțeles eu, spuse Omul, este că, din păcate, nu pot fi sărite etapele, nu poți ajunge la nicio iluminare până când nu ți-ai depășit niște emoții elementare și până când mai ești dominat de orgolii... Da, trebuie lucrat cu perseverență cu toate aceste emoții, cu toate aceste orgolii, iar primul pas, cel mai greu, spun eu, este conștientizarea faptului că aceste emoții îți aparțin, că tu te identifici cu ele, că, din păcate, ele te caracterizează. Aici e toată greutatea primului pas, de a recunoaște că ”ai defecte”, tu, cel care te credeai cel perfect și minunat. O cale spirituală înseamnă o viață de căutări, de încercări, de studii, de reușite, de eșecuri, de căderi, de ridicări... Dar ceva din interiorul meu se pare că nu mă lasă, e ceva dincolo de voința mea, un fel de dorință inconștientă de a merge mai departe, de a înțelege, de a găsi răspunsuri, mărturisi Omul aproape cu frică, realizând ce departe este, ce greu este totul...
- Da, comentă Spiritul, vezi tu, fără această determinare, fără această dorință inconștientă de a merge mai departe, cum spui tu, nu se poate păși, nu poți merge pe o cale spirituală. Această dorință este cea care te va mâna, care te va face să te ridici de fiecare dată, care te va face să o iei de la capăt în fiecare moment de depresie sau de renunțare sau de neînțelegere sau de suferință.
- Vezi tu, Spirite, îmi dau seama că am început să înțeleg câte ceva, îmi dau seama că am început să înțeleg chiar din lucrurile abstracte despre care îmi tot vorbești tu: ce înseamnă starea de martor, ce înseamnă să îți golești mintea, să îți dizolvi egoul, dar, din nou, cea mai mare revelație este că am înțeles că noi nu putem înțelege. La început e ca și cum ai citi dintr-o carte scrisă într-o limbă străină pe care nu o cunoști, vezi cuvintele, dar nu le pricepi sensul, iar apoi, încet – încet, cu răbdare, începi să înțelegi, începi să înveți limba străină și frazele încep să aibă sens. Iar apoi am început să înțeleg și este minunat, este ca și cum ți se risipește o ceață de pe creier și totul devine din ce în ce mai clar, vezi totul altfel, simți totul altfel, e fascinant, e ca și cum te trezești din somn și începi să trăiești. Atât de mult aș vrea ca din ce în mai mulți oameni să înțeleagă și să fie din ce în ce mai conștienți...
Pe Spirit îl podidiră lacrimile de emoție.
- Da, într-adevăt, capătul de drum este iluminarea, este realizarea de sine. Asta ne spui tu, Spirite, dar până acolo sunt atâtea de făcut... Și ce am înțeles eu este că a porni pe o cale spirituală, de fapt, nu înseamnă a sta toată ziua în posturi, în asane, a citi într-una mantre sau acatiste sau a face ceva pentru că este la modă și ”dă bine”, că și chestia asta, cu preocupările spirituale, e o modă, nu? A porni pe o cale spirituală autentică, adevărată, înseamnă, de fapt, a te schimba tu pe tine, profund, din temelii, a dărâma egoul pentru a ajunge la acea Esență a ta, despre care tot vorbești tu, Spirite... Este exact ca atunci când vrei să scoți miezul dintr-o nucă: trebuie să folosești uneori ciocanul. Și pentru că, de cele mai multe ori, ție ți-e milă de tine și nu poți să-l folosești, o va face viața sau maestrul tău, dacă este unul adevărat, pentru că, de multe ori, nici lecțiile vieții nu le pricepi din prima și le tot repeți și le tot repeți.
Da, drumul e lung și anevoios pe calea spirituală. E ca și cum ai porni la drum dintr-un loc spre o destinație foarte îndepărtată, despre care nu știi prea multe, dar ai auzit că e minunată și ai vrea să o vezi, dar ca să ajungi acolo, trebuie să treci, obligatoriu, prin niște locuri care se cheamă înțelegere, conștientizare, rezolvarea problemelor emoționale, dizolvarea egoului, starea de non-minte. Acestea sunt stațiile obligatorii și nu poți să mergi mai departe până când nu ai făcut o haltă prin ele și până când nu ți-ai câștigat biletul spre destinația următoare. Depinde de fiecare cât de repede merge, cât de grăbit și cât de motivat este. Dar ca să parcurgi calea, îți trebuie un ghid, care este maestrul. Maestrul îți arată drumul, fără el nu se poate. Și depinde de fiecare cât de departe este dispus să ajungă.
Da, se gândi Spiritul, sunt puțini cei care vor urma cu adevărat o cale spirituală. Au nevoie de curaj și disciplină și renunțare și determinare. Dar iată, totuși, acei câțiva, sunt. Și, bineînțeles că eu îmi voi continua eforturile, chiar dacă e prea abstract ceea ce spun: cine știe, poate cineva, cândva, va înțelege și va ajunge acolo... Asta ține de corectitudinea și respectul meu față de învățături, de a nu le trăda, denatura, simplifica sau vulgariza, își spuse Spiritul, angajându-se, în sinea sa, să continue ce a început, acea muncă enormă și uneori nu chiar plăcută. Da, cred că nu am de ales, își spuse el. Sau, mai bine spus, am ales cândva și asta trebuie să fac acum.
Și, din nou, ca și cum i-ar fi citit gândurile, Omul continuă:
- Știi ce e cel mai important, Spirite, din toată munca mea de până acum? încercă Omul să-și mai facă puțină ordine în gânduri... Faptul că se poate, dacă perseverezi și dacă lucrezi cu tine însuți, puțin câte puțin, începi să pricepi, apoi începi să simți, apoi, fără să îți dai seama, începi să te schimbi. Se poate, da, se poate! Tot ceea ce citești prin cărțile marilor maeștri începe să capete sens și contur, începi să vezi totul prin alți ochi și să percepi lumea diferit, dar nu este ușor să ajungi aici. Și pentru asta trebuie multă sinceritate cu tine însuți și mult curaj.
Da, se poate! Aș vrea să afle asta toți oamenii! Da, se poate! Te poți schimba, poți să-ți depășești condiția de om, poți, încet – încet, să întrevezi câte ceva, măcar, din Spiritul acela ascuns în tine, iar apoi chiar cred că poți deveni acel Spirit. Și am mai înțeles că pentru asta e nevoie de un maestru care, pur și simplu, să stea lângă tine, să te țină de mână din când în când și să-ți spună că toate astea sunt posibile.
- Da, zâmbi Spiritul în sinea sa, toate astea sunt posibile...
Majoritatea oamenilor cu care avuse de-a face, se gândi Spiritul retrospectiv, veniseră pentru o ”problemă de viață”, fie o criză psihologică, fie o criză existențială, fie o boală și majoritatea oamenilor nu căutau decât o soluție pentru criza lor. Da, cochetau în acel moment, câteva săptămâni sau câteva luni cu o viață spirituală și cu niște tehnici de meditație sau de introspecție sau de autoanaliză, după care, odată problema rezolvată, dispăreau. Da, se mai întâmpla să reapară când mai reapăreau și alte probleme, dar majoritatea oamenilor nu o făceau decât în acest scop. Foarte puțini înțeleseseră că se poate merge mai departe, că există ceva în spatele rezolvării acestei probleme, și nu numai că există ceva, că există de fapt un cu totul alt mod de viață, de gândire, de simțire și de acțiune, un alt mod, care se cheamă viață spirituală...
Spiritul le spunea de fiecare dată acest lucru, dar pur și simplu ei nu auzeau, fiind preocupați doar de problema lor, pentru că era a lor și pentru că toată atenția lor era focusată acolo. Pur și simplu, majoritatea oamenilor nici nu aud atunci când se vorbește despre o cale spirituală, mintea lor blochează această informație, deoarece o cale spirituală amenință însăși mintea, vrea să o scoată din ceea ce a învățat ea să facă și să fie, vrea să o detroneze de la conducere. Și atunci, bineînțeles, mintea se apără și, pur și simplu, blochează această informație, se gândi Spiritul. Da, era destul de evident, majoritatea oamenilor, nici măcar nu auziseră când el le explica ce înseamnă o cale spirituală...
Iar mai apoi erau cei care confundau calea spirituală cu o tehnică: cei care practicau câte ceva, o tehnică de vindecare, vreun masaj, vreun Reiki și își închipuiau că aceasta este Calea. Și Spiritul, de fiecare dată, le explica: ”nu, acesta este doar un instrument, calea înseamnă Marea Schimbare, calea înseamnă Schimbarea a Tot”. Da, te poți folosi pentru deblocări emoționale, te poți folosi pentru vindecare fizică și emoțională, da, poți folosi simbolurile Reiki pentru curățare energetică, dar toate astea nu sunt decât instrumente. Mai erau acești oameni care rămâneau blocați în instrumente, în masaje, în Reiki, datorită exotismului lor și ei credeau că aici este totul. La fel, mintea bloca desprinderea de tehnică, foarte simplu, datorită egoului lor, pentru că ei erau deja superiori, pentru că stăpâneau o tehnică orientală, exotică. În majoritatea cazurilor, tehnica devenise un motiv de mulțumire de sine și atunci, de ce să mergi mai departe, când tocmai ai găsit ceva care să-ți crească stima, da, pentru tine și, implicit, a celorlalți, nu? O cale spirituală presupune tocmai dizolvarea acestei automulțumiri și a stimei de sine și atunci, cum să renunți, cum să mergi mai departe?, se gândi Spiritul. Întortocheate sunt căile minții și ale egoului! Și atunci, sunt extrem de puțini cei care aleg cu adevărat, acei adevărați discipoli, care chiar au înțeles ce se află în spatele tehnicilor, ce se află în spatele rezolvărilor emoționale, care chiar au înțeles că se poate merge mai departe. Atâta doar, că acel mers mai departe presupune curaj, curajul schimbării, curajul acceptării, presupune multă muncă, presupune autoobservare, iar și iar, autoanaliză, presupune tenacitatea unor tehnici și, mai presus, presupune necesitatea înțelegerii evoluției... Doar cei care au înțeles că trebuie să evolueze, vor merge mai departe și, dintre aceștia, cu adevărat vor deveni practicanți ai unei căi spirituale, discipoli, doar acei pentru care nevoia de evoluție este acută, este mai importantă decât orice, doar aceia care sunt dispuși să renunțe la tot pentru Evoluție, iar aceștia sunt extrem de puțini, se gândi Spiritul.
Calea spirituală este o cale spre înăuntrul tău, iar a porni pe o cale spirituală înseamnă, în primul rând, a înțelege acest lucru, că acea poartă ești tu însuți, că trebuie să întorci sensul căutărilor dinspre exterior spre interior, să schimbi sensul deplasărilor minții, atenției, acțiunilor dinspre afară spre înăuntrul tău. Calea spirituală este înăuntrul tău! Și pe această cale vei putea pătrunde doar după ce începi să renunți la ”exterior”. La asta te ajută tăcerea, la asta te ajută introspecția, la asta te ajută exercițiile de respirație, de centrare, retragerea simțurilor, pratyahara lui Patanjali, iar abia după ce ai descoperit sensul căii, te vei putea angaja pe ea, după ce ai descoperit acest sens, spre înăuntru...
Calea spirituală este o cale a renunțării, întâi renunți la exterior, iar apoi vei renunța, încet, încet, la tine. Aceasta este, de fapt, Marea Renunțare. Nu atât austeritățile impuse corpului, nu atât renunțarea la elementele exterioare, cât renunțarea la egoul tău, renunțarea la tine, aceasta este marea renunțare și, de fapt, aceasta este greutatea căii spirituale, de a renunța tu la tine, pentru a descoperi Esența, Esența ta, Esența a tot și a toate. Maestrul este lângă tine doar pentru a-ți indica această cale, pentru a-ți indica sensul căutării, pentru a te orienta și pentru a te sprijini. Maestrul poate păși cu tine, pe calea ta, dar, de fapt, această cale îți aparține. Maestrul este acolo doar ca să te ajute, doar ca să te îndrume, calea trebuie să o străbați tu singur. Calea trebuie să o străbați, fiecare după puterile sale, în această viață, în alte mii de vieți, iar ceea ce îți spune maestrul despre ce se află la capătul căii, non-dualitatea, starea de conștiință pură, starea de Buddha, toate acestea îți vor fi un imbold pe cale, dar va trebui să le descoperi tu singur. Până atunci, ele nu au nici o valoare pentru tine. Au poate pentru maestrul tău, care le-a descoperit, dar pentru tine ele nu au nici o valoare... Dar ele există acolo, la capătul căii și te așteaptă. Capătul căii este înăuntrul tău, iar când vei ajunge la acel capăt, vei descoperi că de fapt acolo nu există nici o diferență între interior și exterior, între înăuntru și înafară... că înăuntrul și afara nu diferă...
Indra
avocatnet.ro explicăm legislația
