Aveti raspunsul la definitia data la pct. 1 de la Art.6 OUG 195/2002 care spune:
" În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles:
1. acordare a priorităţii – obligaţia oricărui participant la trafic de a nu-şi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalţi participanţi la trafic care au prioritate de trecere să-şi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească;"
La semnul ,,stop",conducatorii de autovehicule au obligatia de a oprii pentru acordare de prioritate vehiculelor aflate pe drum cu prioritate,asta inseamna ca se acorda prioritate,coraborat si cu conduita rutiera ,astfel incat sa se previna orice incident.Faptul ca va aflati la 7,8m de intersectie, pe drum cu prioritate, nu inseamna ca ati asigurat distanta necesara pentru a evita orice pericol,tinand cont de viteza de deplasare a celorlalte vehicule aflate in trafic.Acest fapt se va stabili in urma unor expertize,efectuaute de cei de la rutiera.
deacord,cu cele mentionate,insa,dupa cum spuneam in expertiza se arata ca vizibilitatea era f redusa,de aprox 70-80 m din pct max al vizibilitati iar vitezele de deplasare erau de cca 15-20km/h pentru mine,si de min 50km/h pentru celalalt vehicol!datre rezultate in urma expertizei ,dupa nijte formule utilizate de experti,functie de urmele de franare si distanta la care sa oprit masina cealalta de la locul impactului respectiv 68m
vizivilitatea este f redusa untrucat untersectia are in partea dreapta o succesiune de 3 curbe la distanta de cel mult 70-80m una de cealalta ,find si in zona de munte.ar mai fi de notat si faptul ca erau si 2 martori care au afirmat ca mau vazut cand am oprit si am semnalizat din care unul aflanduse chia pe locul din dreapta fata!iar celalalt pe partea opusa drumuli de pe care am iesit eu.
Culpa dvs,mi se pare destul de evidenta in sensul ca prin manevra efectuata nu ati dat posibilitatea vehicului cu care ati intrat in coliziune sa isi efectueze traseul datorita faptului ca ati patruns prea mult in carosabilul celuilalt drum pe care urma sa va inscrieti.
Este de vorba si despre neadaptarea manevrelor la conditiile meteo si de trafic
eu sunt perfect deacord,cu faptul ca ...o parte din vina imi revine ,chiar daca aceasta se datoreaza unei vizibilitati f reduse!insa problema intervine in felul urmator...dupa ce eu am parcurs acea distanta pe dj, vehicolul care venea din sens contrar avea pe partea lui o masina parcata partial pe carosabil. asadar coleziunea sa petrecut datorita acelei depasiri, eu din cate stiu in apropierea unei intersectii cu un drum marcat ,chiar daca este un drum secundar,este interzisa depasirea. o alta chestiune ar fi faptul ca....dintrun calcul simplu ,luand in considerare distanta parcursa de mine pe dj in coroborare cu viteze de deplasare ,respectiva distanta maxima pana la care exista vizibilitate in coroborare cu viteza celuilalt vehicul,reiese faptul ca in momentul in care eu ma incadram in banda autovehicolul celalalt nu era in raza de vizibilitate.un alt factor ar fi faptul ca vehicolul respectiv circula cu cel putin 50km/h daca luam in considerare ca vehicolul sa oprit de la sine in raport cu dist la care sa oprit. dar,orice sofer ar fi...instinctul te face sa franezi...asadar...oare ce viteza avea de fapt acea persoana? intrebare mea este....
avea dreptul agentul de politie sami ridice permisul?luand in considerare ca erau cel putin 2 martori care declarau ca mau vazut cand am oprit si mam asigurat?