avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 352 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Preþ "neserios"
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Preþ "neserios"

În anul 2001, sau 2002, tata a vândut unei familii două suprafeţe de teren intravilan.

Mă rog, au negociat să plătească vreo 1,700 USD pentru o singură bucată de 3-4,000 mp la strada principală, care îi interesa, dar surpriză, tata le-a dat bonus (absolut gratis) o altă bucată de teren de 2,000 mp, tot intravilan, dar pe o stradă lăturalnică şi la vreo 3-400 m distanţă de primul lot.

Am o bănuială că am de-a face cu un preţ neserios, adică cu o hoţie!

Sunt aproape sigur că nu avea cum să coste numai atât cele 2 loturi, care însumate fac vreo 5-6,000 mp.

Unde pot oare să văd un listing cu preţul terenului intravilan în acel an?

Din păcate tata nu avea habar de preţul la teren pe vremea aceea şi a vândut extrem de ieftin (a se vedea chiar bonusul acordat acestei părţi). A vândut în total circa 1.5 hectare de teren intravilan către diverşi cumpărători.

Dacă în general preţul a fost cât de cât ok, în cazul acestei tranzacţii preţul a fost extrem de mic.

În eventualitatea în care avem de-a face cu un preţ neserios, adică sub baremul minim, putem anula cumva actul?

Pe suprafaţa de 3-4,000 mp pe care a vizat-o familia respectivă şi-au construit casă. Mă rog, nu vreau să mă bag peste asta deşi au luat terenul mai mult de pomană.

Însă, bucata de 2,000 mp primită GRATIS este liberă.

Poate tatăl meu s-o primească înapoi?

Mulţumesc!
Cel mai recent răspuns: Corina Capotã , Avocat 12:19, 17 Aprilie 2010
Odata ce ambele loturi de teren au fost incluse in contractul de vanzare-cumparare autentic, dreptul de proprietate asupra acestora s-a transmis de la vanzator - tatal dv. - la cumparator.
Numai daca, printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, se va constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare din 2001/2002 intre tatal dv. si cumparatori abia atunci se va radia dreptul de proprietate din cf inscris in favoarea cumparatorilor si se va reveni la situatia anterioara de cf.
Pana atunci insa, proprietarii terenului pot face ce doresc cu al doilea teren. Faptul ca nu este construit pe acel teren vreun imobil, inca, nu da dreptul tatalui de a "si-l lua inapoi".
Nulitatea absoluta trebuie temeinic dovedita si numai pentru cazurile expres prevazute de lege.
De asemenea, daca acel teren nu mai este in proprietatea cumparatorilor care au incheiat contractul de vanzare cu tata, in caz de nulitate absoluta a contractului, nu veti mai obtine terenul ci doar dreptul la contravaloarea acestuia, deoarece noii cumparatori au fost de buna credinta, in situatia in care nu au dobandit terenul cu titlu gratuit.
Va recomand sa mergeti la un avocat cu actele si acesta va va lamuri in mod concret. ;)
Sunt intru totul de acord cu sfaturile Corei. Va dau un link cu valorile de zona ale notarilor pe 2010 , insa , pentru a vedea care este valoarea orientativa de grila in cazul dvs , va trebui sa faceti cerere la Camera Notarilor Publici din raza teritoriala a imobilului vandut sau la Uniunea Nationala a Notarilor Publici , pentru a va comunica care era pretul de grila la data efectuarii tranzactiei de catre tatal dvs.(fiindca preturile se actualizeaza anual)
[ link extern ]
Succes!
:luck:
Mulţumesc frumos!

Tocmai am trimit un mesaj email pe adresa de la [ link extern ] /

Vă ţin la curent, pentru ca şi altcineva interesat să poată vedea parcursul unei astfel de acţiuni.
Bun! Să zicem că după ce găsesc grila descopăr că preţul plătit a fost sub cel de grilă, să zicem la 60%, poate chiar mai puţin (presupun că undeva pe la 30%).

Avem şanse reală să putem obţine nulitatea absolută a acelui contract?

Ideea este că tata nu era în temă cu preţurile, iar "şmecherul" ăla a profitat de acest lucru ca să îi dea o sumă derizorie.

Se pare că şi tata a fost naiv în sensul că i-a dat al doilea teren gratuit.

Aş vrea să ştiu care sunt şansele de a obţine nulitatea absolută în cazul în care preţul este sub grilă şi cam cât ar dura şi costa un asemenea demers.

De asemenea, după ce să presupunem că se hotărăşte nulitatea absolută, ce urmează având în vedere că pe unul din terenuri are o construcţie?
Faptul ca pretul prevazut in contract este mai mic decat cel din grila nu poate fi motiv pentru nulitatea absoluta a contractului.
Pretul oferit intr-o tranzactie depinde de multi factori: graba vanzatorului de a vinde si de a obtine o suma de bani, negocierea dintre parti, relatiile de prietenie/rudenie dintre parti etc.
Pentru dovedirea unui pret neserios, de pilda, ar trebui ca vanzarea unui teren de 1000 mp, astazi, sa se fi facut pe 10 lei. ;)

Alte discuții în legătură

Prescriptie drept anulare contract rrocambole rrocambole Conform noilor coduri, dupa cat timp de la data vanzarii se prescrie dreptul de a cere anularea unui contract de vanzare a unui imobil? (vezi toată discuția)
Anulare contract vanzare-cumparare Walter123 Walter123 Rog frumos, o vanzare-cumparare a unei jumatati de imobil si teren cu multe imbunatatiri la un pret de 20 sub pretul din contractul anterior de ... (vezi toată discuția)
Anulare act vanzare-cumparare axinte axinte Buna ziua Ce sanse de castig ar avea un proces pentru anularea vanzarii cu 3000 ron a unui teren de 900mp si casa, in baza articolului 1303 Cod civil (pret ... (vezi toată discuția)