Daca PFA a depasit plafonul pt. inregistrare de TVA, si controlul fiscal a descoperit aceasta, a aplicat amenda si a obligat PFA sa plateasca si TVA -ul aferent perioadei respective, dar nu a vrut sa-i deduca cheltuielile aferente aceleiasi perioade. E corect?
da, dreptul de deducere se exercita din momentul primirii codului de tva.
dar mai aveti o sansa:
pct 62 din norme cod fiscal.
(4) Persoanele impozabile care nu au solicitat înregistrarea în scopuri de TVA în termenul prevăzut de lege, indiferent dacă au făcut sau nu obiectul controlului organelor fiscale competente, au dreptul să ajusteze în primul decont depus după înregistrare sau, după caz, într-un decont ulterior, în condiţiile prevăzute la art. 145 - 149 din Codul fiscal:
a) taxa deductibilă aferentă bunurilor aflate în stoc şi serviciilor neutilizate la data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat înregistrarea în termenul prevăzut de lege;
b) taxa deductibilă aferentă activelor corporale fixe, inclusiv celor aflate în curs de execuţie, aflate în proprietatea sa la data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat înregistrarea în termenul prevăzut de lege, cu condiţia, în cazul bunurilor de capital, ca perioada de ajustare a deducerii, prevăzută la art. 149 alin. (2) din Codul fiscal, să nu fi expirat;
c) taxa deductibilă aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii efectuate în perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea şi data la care a fost înregistrată.
Tva
lilyanna
o firma a depasit cei 35000 de euro si trebuia sa se inregistreze ca platitor de tva, dar nu si-au dat seama. In schimb finantele sau sesizat si asa au avut ... (vezi toată discuția)