avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1037 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Contencios administrativ sau ... Rezolvarea unei spete- Drept constitutional II
Discuție deschisă în Contencios administrativ sau probleme juridice cu autorităţile, contravenţii

Rezolvarea unei spete- Drept constitutional II

Sunt in anul I la drept si trebuie sa rezolv aceasta speta si as avea nevoie de niste idei.
Apreciez orice ajutor.

În luna mai 2008, are loc o emisiune televizată, în care Preşedintele României îl acuză pe Primul Ministru de depăşirea atribuţiilor sale constituţionale şi legale. Se creează astfel un conflict care are ca efect politic destrămarea coaliţiei parlamentare majoritare. Partidul primului-ministru rămâne partid de guvernământ, deţinând majoritatea în Parlament. În luna iunie 2008, Preşedintele emite un decret de revocare din funcţie a primului-ministru. Acesta, la rândul său, reuşeşte, cu ajutorul majorităţii parlamentare, să obţină suspendarea din funcţie a Preşedintelui. Între timp, primul-ministru pierde susţinerea propriului partid. La sfârşitul sesiunii, parlamentul adoptă o moţiune de cenzură. În acelaşi timp, Guvernul adoptă mai multe Ordonanţe de urgenţă privind modificarea Codului civil, a legii privind statutul funcţionarului public şi privind modificarea regulamentelor parlamentare. În luna iulie se organizează un referendum privind demiterea Preşedintelui României, la care se prezintă 30% din electorat.

Întrebări şi cerinţe:
1. Care sunt problemele de natură constituţională puse în speţa de faţă?
2. Care este autoritatea competentă să soluţioneze conflictul dintre cele două autorităţi? Ce fel de conflict este acesta?
3. Comentaţi adoptarea ordonanţelor de urgenţă de către Guvern.
Buna ziua .
-conflictul a fost intre doi subiecti ai puterii executive.
-competent pentru medierea conflictului era Parlamentul sau Curtea Constitutionala
-avand in vedere ca Codul civil are rang de lege, putea fi modificat tot printr-o lege .
Cu stima.
Chiar nu as vrea sa pic si sa am restante. Nu am cerut rezolvarea spetei ci doar un sfat de unde sa pornesc, pentru ca chiar vreau sa invat..nu fac facultatea doar de dragul de a o face...ma intereseaza.:)
Oricum multumesc pentru ca ai raspuns...si sper sa mai primesc si alte sfaturi
Multumesc pentru ajutor. Acum macar stiu de unde sa incep.
@petronela01

Eu va recomand sa extrageti din Constitutie pasajele referitoare la:
- revocarea primului ministru;
- suspendarea presedintelui;
- motiunea de cenzura;
- organizarea de referendum;

Acestea sunt problemele de drept constitutional.
In rest, conflictele televizate sunt doar conflicte politice, nu constitutionale.
Succes!
Multumesc. Cum am spus si la inceput apreciez fiecare ajutor primit. Macar acum stiu de unde sa incep.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Speta drept constitutional ii ContSters69573 ContSters69573 În luna mai 2008, are loc o emisiune televizată, în care Preşedintele României îl acuză pe Primul Ministru de depăşirea atribuţiilor sale ... (vezi toată discuția)
Am o speta la drept constitutional si nu stiu de unde sa incep. ma poate ajuta cineva? lauryta24 lauryta24 În anul 2010, Guvernul anunţă că intenţionează să-şi angajeze răspunderea cu privire la mai multe proiecte de legi organice. În paralel, continuă, ... (vezi toată discuția)
Buna! daca ma poate ajuta cineva cu aceasta speta ! va multumesc! ... qnweiwjkanc qnweiwjkanc Buna! Daca ma poate ajuta cineva cu aceasta speta ! Va multumesc! În data de 30 noiembrie 2021, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență având ... (vezi toată discuția)