La asiguratorul RCA al vinovatului depuneti sau consemnati ca doriti si daune morale pe langa cele materiale si ei vor avea grija sa introduca in proces si acest lucru. Dar trebuie sa urmariti cir cuitul dosarului si in cazul in care nu regasiti cererea dv. atunci solicitati acest lucru in instanta, impotriva vinovatului si acesta va chema in solidar firma de asigurari pt a suporta si aceste pretentii justificate.
Va sfatuiesc sa va faceti un dosar in care sa pastrati documente ce au legatura cu accidentul: actele de internare si de externare din spital, scrisori,adeverintesiretete medicale, radiografii etc. Fiecare bon, chitanta pentru orice cheltuiala efectuata in legatura cu accidentul (plata investigatii medicale, expertize, retete, bonuri de la farmacie, de la cabinetul de fizioterapie, bonuri taxi deplasare spital, bonuri de la alimentara etc) conteaza in probarea daunelor materiale.
Mai jos va redau dispozitii legale referitoare la despagubiri pentru vatamari din normele ce reglementeaza asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (RCA), ca sa va orientati mai bine in cererile dvs ulterioare:
La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:
1. în caz de vătămare corporală:
a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;
b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;
c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;
d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;
e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;
f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România