Nu exista contract colectiv de ramura in administratia publica...salariile compensatorii se acorda doar in masura in care au fost prevazute in CCM-urile/acordurile colective la nivel de institutie...
Cred ca sunt aplicabile prevederile OUG nr.98 din 24 iunie 1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective .
Măsurile de protecţie prevăzute de ordonanţa de urgenţă se aplică salariaţilor încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată şi care sunt disponibilizaţi prin concedieri colective, efectuate în procesele de restructurare, reorganizare, închidere operaţională parţială sau totală a activităţii, privatizare sau lichidare, de către societăţi comerciale, companii naţionale, societăţi naţionale, precum şi regii autonome, societăţi comerciale ori alte unităţi aflate sub autoritatea administraţiei publice centrale sau locale, unităţi şi instituţii finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare, denumite în continuare angajatori.
Concediere bugetar
marioboss1
ma intereseaza sa aflu daca pot beneficia de cel putin un salariu compensatoriu conform ccm la nivel national-mentioneaza ca urmeaza sa fiu dat in somaj-desi ... (vezi toată discuția)