la societatea noastra a fost surprins astazi un salariat sub influenta bauturilor alcoolice. Conform RI, abaterea este sanctionabila cu desfacerea cim. tot azi, salariatului i s-a trimis prin posta convocarea la cercetare disciplinara si decizia de suspendare a cim pe perioada cercetarii disciplinare, aplicabila tot incepand de astazi (pt. ca a refuzat sa semneze convocarea si decizia). Daca nu i se va aplica sanctiunea desfacerii cim, ci numai un avertisment sau o reducere a salariului cu 10%, ce se intampla cu perioada in care acesta a fost suspendat (respectiv incepand de astazi pana cand se emite o decizie de sanctionare, in termenul legal de 30 de zile)?
intrebarea mea era ce se intampla cu perioada in care acesta are suspendat cim, de la data suspendarii, pana la emiterea deciziei de sanctionare in termenul legal de 30 de zile, daca nu se va aplica sanciunea desfacerii cim. Deci, lui i se suspenda cim, este convocat la cercetare disciplinara, da nota explicativa, dupa, sa zicem, 10 zile, conducerea emite sanctiunea reducerii salariului cu 10% pe 2 luni. Ce se intampla cu cele 10 zile in care el a avut cim suspendat? Trebuie sa fie platit, pentru ca nu s-a aplicat sanctiunea desfacerii cim sau ramana sanctionat cu 10% si cu 10 zile de suspendare a cim?
Pai haideti sa vedem ce zice codul muncii:
Articolul 52 - (1) Contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului in urmatoarele situatii:
a) pe durata cercetarii disciplinare prealabile, in conditiile legii;
(2) In cazurile prevazute la alin. (1) lit. a), b) si c), daca se constata nevinovatia celui in cauza, salariatul isi reia activitatea anterioara, platindu-i-se, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului.*
Deci, daca la cercetare se va constata vinovatia celui in cauza si se va decide sanctionarea sa (indiferent de sanctiune), nu datorati salariatului niciun fel de despagubiri.
p.s. Daca salariatii refuza sa primeasca convocator/decizie de suspendare sau orice alte documente, pe langa trimiterea prin posta a respectivelor documente, eu mai recomand si sa intocmiti un proces-verbal (cu 1,2 martori) care sa certifice ca i s-au prezentat dc. x y z, dar a refuzat primirea lor. Nu se stie niciodata la ce este bun acest proces-verbal... :)
Concediere disciplinra
Ibi88
Buna seara, care este procedura de concediere disciplinara a unei salariate daca are CIM suspendat in Revisal pentru absente nemotivate? Mentionez ca s-a ... (vezi toată discuția)