avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 395 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice PFA, II, AF - Persoana fizica ... pf-aurile se pot cesiona?
Discuție deschisă în PFA, II, AF - Persoana fizica autorizată, Întreprindere individuală, Asociaţie familială

pf-aurile se pot cesiona?

am un pf-a de 5 ani si ma intereseaza daca il pot cesiona sau daca ma costa ceva sa il inchid sau daca pot declara faliment .multumesc
Cel mai recent răspuns: Costinel Burca , Contabil 00:15, 9 Iunie 2010
La intrebarea dumneavoastra raspunde OUG nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale , care prevede ca :

Art. 20
(1) PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial.
(2) Creditorii îşi vor executa creanţele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA nu are calitatea de comerciant.
(3) Orice persoană interesată poate face dovada calităţii de comerciant în cadrul procedurii insolvenţei sau separat, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.
Art. 21
(1) PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acesteia;
c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
(3) Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător.

Nu puteti cesiona PFA-ul .

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Pot sa ma angajez la un pfa? ciupop ciupop Buna ziua, Sunt inginer de profesie ,lucrez cu carte de munca si as vrea sa ma angajez in paralel,ca secretara,2-4 ore pe zi , la un PFA .Ce trebuie sa faca ... (vezi toată discuția)
Pfa in mai multe domenii raluca.p raluca.p Buna ziua, M-ar interesa sa stiu daca exista vreo reglementare si ce spune aceasta in cazul persoanelor care vor sa fie PFA in doua domenii diferite si ... (vezi toată discuția)