Buna ziua,
Am luat prin leasing o masina Skoda in urma cu 4 ani. Ea a fost achizitionata de la Porsche. Mentinez ca am luat masina pe persoana fizica. Luna aceasta am cerut o factura proforam deaorece intentionam sa achit toata masina inclusiv valoarea reziduala. Cand am primit factura am avut surpriza sa vad ca nu se face recalcularea dobanzii asa cum se face la oricare alta banca atunci cand returnezi imprumutul mai repede. Mai mentionez ca mi se aplica si 4% comision de incheiere anticipata. Am sunat la firma si am intrebat de ce nu se face recalcularea dobanzii. Mi s-a raspuns ca ei sunt firma de leasing si nu banca si drept urmare nu fac recalcularea dobanzii. In contractul de lesing referitor la dobanda scrie doar atat
art. 4.2 Dobanda anuala efectiva, calculata in conformitate cu prevederile Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, este cea mentionata, de asemenea in oferta, adica 7,90% si DAE 9,38%.
art. 6.2 Contractul poate inceta inainte de termen cu acordul tuturor partilor contractante; o astfel de incetare a contractului este posibila numai daca toate obligatiile rezultate din sau in legatura cu contractul sunt integral indeplinite. In aces caz, Utilizatorul va beneficia de o reducere echitabila a costului finantarii.
VReau sa stiu daca este legal sa nu se recalculeze dobanda?
Si daca nu este legal ce ma sfatuiti sa fac?
Va multumesc si va doresc succes in activitatea dumneavostra!
Dobnda leasing
Mihaila Doina
Buna ziua,
Am luat prin leasing o masina Skoda in urma cu 4 ani. Ea a fost achizitionata de la Porsche. Mentinez ca am luat masina pe persoana fizica. Luna ... (vezi toată discuția)