Am zis ca am iesit cu placere, da...
dar n-a fost placerea mea!
Ooo, trist poem! Ooo, tristă Julietă!
(Adica, asta-s eu… ) Tristă planetă!
Deşi… tristeţea mea e mult mai mare
Decât o biată stea, sub un biet soare…
Căci plâng de când din curte, Romi m-a alungat;
Intrasem deghizată-n fecior de împărat,
Iar el cred că mâncase ţeva mai greu la ţină,
Ori a avut vreun virus, şi mi-a găsit priţină!
Ce mult am plâns, de-ai ştii, nici nu m-ai crede,
Mai plâng şi-acum, de altfel, chiar dacă nu se vede...
ªi-mi caut, printre lacrimi, partener de cuplet,
Dar acum vreau Romeo–n stil nou, de secs poet!
Ooo, jale! Vai, nici gândul nu pot să-l mai ascult;
Oricum, Othello, mie, mi-ar fi plăcut mai mult!
ªi-n loc de SEXPIR (care, în treacăt, m-a ucis),
Homer, cu peţitorii-n Itaca, să-mi fi scris…
Să fi văzut atunţea, Othello la Mizil,
O, Zei! În loc de dramă, ieşea un vodevil!
ªi-aveam batist', să-i flutur, pe peroane, lin,
Când el pleca-n icspresu’ aţela dă Berlin.
Dar ce atâta jale?! Poeţi or să tot vie,
ªi s-o gasi vreunul, să-mi scrie-o poezie;
Să termin cu mon âme, să nu mai plâng aşa,
Să mă fortific, pentru l’abîme ce va urma….
(poanta asta de la sfarsit,
intamplator a zis-o Nietzsche-naintea mea;
cum a ghicit ca trebuia sa sune chiar asa?!
E doar o paranteza, nu, n-am revenit... )
:((
Inima mea...de mizilic...deocamdata......:D
Ca sa te-mpac cu soarta (n-am mai putut citi:
al tau destin, desigur, e-asa precum imi scrii)
O sa devin Romeo, in al tau "sex couplet"
Daca o faci in trei...e vreun deranjament?!
:((
Scriu lettre pentru tine,
Romeo, mon amour,
Cântam voios în rime,
Dar ai plecat, un jour…
Sã fiu cu tine, darling,
Visez în limbi strãine,
De-atâta stress e warning,
În inimã la mine.
Faisons l’amour în rime,
Cã-i dragostea din cãrţi,
Pour toi, eu fac şi crime,
Dar unde eşti? (Vreau hãrţi)
L’amour ‘este un cobai
Pe care facem clicuri’,
Dar tu eroare dai,
ªi-mi aminteşti nimicuri,
Ce m-au făcut frumoasă;
Le revăd cu tristesse,
ªi când l’amour m’apasă,
Eu devin poetésse...
Iubesc înţelepciunea,
Plus tôt qu’elle mă iubeşte,
Dar joia-ncepe lunea,
ªi marţi mă-nnebuneşte.
L’oubli şi mersu-n sus
Sunt bună-nţelepciune,
Da’n Rai n-a prea ajuns
L’interessante lume…
Eu îmi cunosc les limites
ªi-aleg să le ignor,
Singurătatea-i finite,
Commence marché (Obor).
Nu viaţa veşnică e importantă,
Iubirea e l’esprit de sensualité,
Ci veşnica însufleţire radiantă;
Câtă luciditate, atâta drama, e…
Din haosul ce se găseşte dans mon âme,
Voi face-o stea; voi spune multe nebunii,
Căci fericirea nouă, firavă ce o am,
E tânără, fii blând cu ea, cum doar tu ştii.
Nu pot să folosesc ocaua mică,
Îmi văd de drum, şi-n treacăt mă înclin,
Spre cei ce cred că ce e prea mult strică;
Vai, mie nu-mi ajunge prea puţin…
(avec la 'collaboration' de: Nietzsche- că era balanţă, ca mine, I.Caragea- că a debutat pe net, ca mine; Byron, că a fost cam extravagant… )
Corina, as mai scrie, dar mi se arde bulionul pe foc si mai am rosii de tocat... cu atat mai interesanta, propunerea ta...
Da, je ne san pax, ce' ne sciens....
Nu stiu de unde-ai scos-o
Nu stiu de sier vous prie
Dar stiu ca ai dreptate ,
atata drama e :
Câtă luciditate, atâta drama, e…
Se mai intampla...
Pe strada ingusta cu umbra de tei,
Au facut si ei cativa pasi...
Bland a privit-o si a-ntrebat: "Vreei?"
Iar ea printre dinti i-a raspuns: "Ma laasi?"...
:whistle: