sunt in concediu de crestere copil pana la data de 1august 2011. as vrea sa mai am un copil si stiu ca daca se va nastea inainte de aceasta data voi beneficia de aceeasi indemnizatie de crestere copil. intrebarea mea este daca nasterea va fi la o luna dupa incheierea concediului de crestere copil, cand voi putea fi in prenatal, cum se va calcula apoi indemnizatia?
multumesc!
ART. 8 din NORMELE METODOLOGICE de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede :
(1) În cazul în care persoana îndreptăţită, beneficiară a stimulentului lunar sau, după caz, a concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copiilor cu handicap, naşte în această perioadă unul sau mai mulţi copii ori i se încredinţează spre adopţie, i se încuviinţează adopţia, i se dau în plasament unul sau mai mulţi copii ori este numită tutore, se procedează după cum urmează:
a) dacă cele 12 luni prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt acoperite în totalitate de perioada de concediu şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, acordarea acestora se prelungeşte corespunzător până la încheierea duratei de acordare pentru cel din urmă copil, conform legii, a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Pe această perioadă se acordă o singură indemnizaţie, la aceeaşi valoare cu indemnizaţia primită anterior naşterii celui din urmă copil;
b) dacă cele 12 luni prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt constituite şi din perioade în care persoana a realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit prevăzute la art. 5, atunci indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se va calcula pe baza veniturilor realizate pe această perioadă, inclusiv pe baza celor realizate în perioadele asimilate prevăzute la art. 4 alin. (7) lit. c) - g), i), l), n) şi q).
(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului sau, după caz, stimulent lunar, pentru copilul anterior, încetează la data solicitării noului drept.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, atunci se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită anterior.
nu inteleg din textul de lege ultimul alin. :"(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, atunci se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită anterior. "
se poate primi indemnizatia de la primul copil daca e mai mare decat cea pt al doilea in conditiile in care trebuie sa te intorci la munca cateva luni, practic concediul prenatal? sau am inteles eu aiurea...